Reactia fostului presedinte la acuzatia de crima din dosarul Mineriadei reprezinta un monument de lasitate.

Reactia fostului presedinte Ion Iliescu la aflarea vestii ca este acuzat de crima in dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu m-a surprins. El considera si acum ca autoritatile represive ale statului roman nu si-au facut decit datoria, ca au aparat ordinea constitutionala de grupuri „anarhice, organizate, care au atacat si au devastat institutii publice". De fapt, a fost exact reactia la care ma asteptam, comuna tuturor politicienilor de extractie totalitara. In viziunea acestora, impartasita copios de Ion Iliescu, atunci cind conducatorul statului ordona folosirea munitiei de razboi impotriva propriilor cetateni neinarmati nu poate fi vorba de crima, ci de „ratiuni de stat". Iliescu ignora faptul, cu adevarat important, ca asasinarea unor civili, fie acestia si turbulenti, „anarhici", sporeste gravitatea delictului comis de puterea politica pe care o reprezenta atunci.

Iliescu mai ignora faptul ca, oricit de turbulenti, respectivii manifestanti puteau fi imprastiati doar cu bastoane si furtunuri cu apa, asa cum se intimpla in orice stat care nu-si asasineaza cetatenii. Ca toate capitalele occidentale sint zguduite anual de manifestatii violente, dar politistii nu folosesc niciodata armele de foc impotriva zurbagiilor. Cit despre implicarea armatei, aceasta optiune iese din discutie. Iliescu mai ignora faptul elementar ca cele citeva mii de politisti si jandarmi erau suficienti pentru a calma citeva sute de "anarhisti".

Chiar cel inlocuit de Iliescu la conducerea statului roman, Nicolae Ceausescu, a ordonat armatei sa traga in „huliganii" de la Timisoara, pentru a apara „suveranitatea si integritatea Romaniei", amenintata, daca va amintiti, de „agenturili straine". Imi inchipui ca Ceausescu, daca ar fi fost acuzat in 2007 de crima, ar fi folosit exact argumentele lui Iliescu. In aceasta logica, cel mai convingator gest pe care l-ar putea face Iliescu in apararea sa ar fi sa ceara statului roman reabilitarea lui Nicolae Ceausescu. Ca doar amindoi au ucis din „ratiuni de stat", deci nu poate fi doar unul vinovat de crima, iar celalalt „aparator al ordinii constitutionale".