Victorie amara cu gust de lesie si miros de milioanele Champions League. Steaua a trecut peste o seara vesela si trista.

Joc frumos si rezultat bun sint abscisa si ordonata unui sistem in care echipa odinioara vitezista nu mai vrea sa se aseze in ruptul capului. Miercuri seara, umbra lui Olaroiu in Ghencea s-a asternut intre cei doi stilpi ai nocturnei care a „luminat" jocul Stelei: Lovin si Ov. Petre. Hagi a uitat curajul la cabine si a pornit cu defensiva in linia-ntii. L-a ajutat si spatele fragil al lui Goian, care a cedat din nou! De la Lung incoace, nici o echipa romaneasca n-a depins atit de mult de salele unui singur om! Triunghiurile au fost toate cu virful spre poarta lui Zapata. Zonele au ramas doar pe tabla nestearsa din vestiar (oare sint desenate macar acolo?) si asteptarea a luat repede sfirsit cu un gol polonez pe o iesire inoportuna a portarului cu nume de revolutionar mexican din poarta noastra. Apoi a intrat in joc Norocul. Daca e in forma, Norocul joaca pe orice post. Face si faza defensiva, se demarca bine si inscrie frumos. Prima oara a avut un asist la Banel, care a marcat inainte de pauza unui portar al polonezilor care mi-a amintit tot meciul de Carlos la Middlesbrough. Daca tot veni vorba despre Banel, mi-e greu s-o spun cumva mai pe sleau, dar baiatul asta munceste din greu pentru banii lui. Omul se prezinta ca un hurdler talentat, un semifondist de exceptie sau un saritor la inaltime promitator, dar continua sa joace fotbal. Are atita energie in teren incit nici nu mai conteaza ce face cu mingea. E oricum legat ombilical de obiectul jocului pe care are misiunea sfinta sa-l duca in poarta adversa. Suferinta jocului a fost atit de acuta incit Nicolita, cu zbaterea lui surda de multe ori, a fost jucatorul emblematic al Stelei in returul cu Zaglebie. Spre final, Hagi a facut totusi si o miscare curajoasa, indraznind cu un virf autentic - Zaharia - ca raspuns la schimbarile pe atac ale polonezilor. Dupa un sut intepat al lui Ov. Petre, Carlos din Lubin a respins in fata, de unde proaspatul virf al Stelei a reluat mai sec decit Inzaghi. Si chinul s-a sfirsit! Acum asteptam meciul cu echipa belarusa cu nume caraghios. Chiar asa: BATE o fi echipa Securitatii lui Lukasenko ca prea rezonam noi, romanii, la numele asta! Probabil cu inca si mai putine emotii Steaua va intra din nou in grupele Ligii. Dupa care mi-e teama ca la Bucuresti apar din nou plutoanele de executie gen Lyon sau Real, pentru ca ceea ce pare sa pregateasca Hagi la Steaua nu este decit o companie de osinditi la umilinta.