O fetita de 8 ani statea zgribulita in bratele mamei, sub ninsoarea care acoperea nemilos acareturile si oamenii inghesuiti in vagoanele de marfa. Intr-o zi de februarie a anului 1944 mergea spre o alta viata, purtand in bagaje amintirile copilariei si pe cea a tatalui, pe care l-a crezut mort aproape 20 de ani. O fetita pe care azi o iubeste toata Romania: Stela Popescu.


Jurnalul National: V-ati refugiat in Romania in a€™44. Ce va amintiti din Orheiul copilariei?
Stela Popescu: M-am nascut in 1935, intr-un targusor cu foarte multi evrei, datorita carora era o viata comerciala foarte bogata. Mama purta pe vremea aceea sandale nemtesti, se imbraca in matase naturala... Amintirile mele din copilarie sunt romantice, chiar daca lucrurile acolo s-au petrecut dramatic. In memoria mea, Orheiul a ramas un colt de rai, o frumusete plina de flori, mi-amintesc o curte minunata cu un par care facea pere cat un cap de copil...