"Motule, vei fi vesnic printre noi, vesnic tanar...", au fost cuvintele cu care si-a luat adio Nicu Alifantis de la prietenul si fratele sau de loja masonica Florian Pittis. Motu a fost inhumat ieri pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu, in vecinata
"Motule, vei fi vesnic printre noi, vesnic tanar...", au fost cuvintele cu care si-a luat adio Nicu Alifantis de la prietenul si fratele sau de loja masonica Florian Pittis. Motu a fost inhumat ieri pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu, in vecinatatea mormintelor lui Amza Pellea, al Laurei Stoica si al lui Ion Popescu Gopo.
Sute de oameni - familie, prieteni, colegi, admiratori - l-au condus ieri pe ultimul drum. A plouat pe aproape toata durata funeraliilor. Sute de candele, lumanari si flori. Multe flori.
Ultimele aplauze
Ieri in jurul pranzului, foaierul Teatrului Bulandra, unde s-a aflat depus sicriul actorului a fost ticsit de oameni care asteptau plecarea spre Sala Radio si apoi catre Cimitirul Bellu. Printre acestia s-au numarat Nicu Alifantis, Virgil Iantu, secretarul general al Ministerului Culturii si Cultelor Virgil Nitulescu, actorii George Mihaita si Stefan Iordache, liderul PSD Mircea Geoana, fostul presedinte Ion Iliescu, reprezentanti ai francmasoneriei si ai clubului Rapid. Nicu Alifantis a vorbit despre "bucuria si onoarea" de a fi fost prieten lui Motu'. "A facut toata viata, si mai ales in a doua parte a ei, lucruri care tin exclusiv de tinerete", a spus el. "Motu' isi dorea sa revina pe scena, pe aceasta scena a Teatrului Bulandra", a adaugat Alifantis, facand referire la cariera de actor a lui Pittis. Dupa o scurta slujba, sicriul a fost scos din teatru pe urmerii a 13 persoane. Cei prezenti in strada, in fata Salii Izvor a Teatrului Bulandra, au aplaudat indelung.
Cortegiul s-a oprit pret de vreo zece minute si in fata Salii Radio, unde fosti colegi i-au adus un ultim omagiu indragitului artist si realizator. Alte zeci de persoane au iesit in fata cladirii radioului public si au aplaudat, pe fundalul unei piese, interpretate candva chiar de Motu Pittis, al carei refren - "Tine minte, sfarsitul nu-i aici" - i-a cutremurat.
In jurul orei 14.30, sicriul cu trupul neinsufletit, purtat pe umeri de mai multi apropiati, printre care prezentatorii de televiziune Virgil Iantu si Sorin Ovidiu Balan, a ajuns la Bellu, pe Aleea Artistilor in proximitatea mormintelor lui Amza Pellea, Laura Stoica si Ion Popescu Gopo.
Ultimele aplauze pentru actor s-au impletit cu lacrimile celor prezenti. Suporteri ai clubului Rapid au intonat imnul echipei si au scandat "Te vom iubi mereu". Cativa tineri au cantat piese ale trupei Pasarea Colibri.
In memoriam, la Medias
Mediasul este locul unde a concertat Florian Pittis pentru ultima oara. Pe 14 iulie. Primaria municipiului va organiza un eveniment in memoriam, informeaza Mediafax. La Biblioteca din cadrul Directiei pentru Cultura Medias, va fi deschisa o expozitie de fotografie, va fi proiectata inregistrarea ultimului concert al lui Florian Pittis si vor fi expuse articole din presa.
Desi era foarte bolnav, Florian Pittis a dorit sa fie prezent in orasul sibian, cu ocazia Festivalului "Medias - Cetate Medievala" (editia a III-a), unde nu mai concertase niciodata. "A venit dupa-masa pe la ora patru si, pana la inceperea spectacolului, a stat in camera, nu a iesit, se simtea foarte rau, a vrut doar ceai si paine prajita, s-a dus la spectacol dupa care s-a intors in hotel, a mai stat cinci minute si a plecat. Arata destul de rau, practic, m-am si mirat ca a cantat", a declarat Nelutu Suciu, administratorul Hotelului Select din Medias. "Chiar ne-a zis ca se simte rau si daca putem sa facem liniste si sa nu fie deranjat. Nici macar un autograf nu a vrut sa dea la nimeni si se vedea clar, nu ca era rea-vointa, se vedea ca chiar nu putea, in rest aceeasi fire calda, modest, fara pretentii", a mai spus Suciu. Pe 14 iulie, la orele 22.00, Florian Pittis urca pe scena impreuna cu Ducu Bertzi si Marius Batu. A fost un concert extraordinar... (L.D.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.