Prezenta unor personaje precum C.V. Tudor, A. Paunescu sau Gigi Becali pe scena politica autohtona socheaza nu atit prin inconsistenta sau neseriozitate, cit prin imensitatea si durabilitatea succesului lor.

Una dintre mostrele folclorului politic antedecembrist suna cam asa: cica Nicolae Ceausescu ar fi fost inghetat de cercetatorii sovietici si descoperit, cinci secole mai tirziu, de armata americana, ocupatoare. Odata dezghetat, nea Nicu, scandalizat si iritat ca nu il baga nimeni in seama, devine recalcitrant. Intrebat cine e, ce functie are, raspunde cu o autosuficienta de dictator: „Presedinte al Republicii Socialiste Romania, secretar general al Partidului Comunist Roman". Pentru a se lamuri, contopistul american da o cautare prin paginile unei enciclopedii (Google nu se nascuse inca) si in dreptul numelui scornicesteanului gaseste urmatoarele: „Mic politician din vremea lui Helmuth Duckadam"...

Mici politicieni, din vremea lui Hagi sau a lui Cristi Mungiu, de asta data, avem si in prezent. Mai multi chiar decit ar fi normal. Cotidianul publica azi un articol despre ei, despre cei mai reprezentativi exaltati ai politicii romanesti de dupa 1989. Coneliu Vadim Tudor, Adrian Paunescu, Mitica Dragomir, George Pruteanu sau Gigi Becali sint citeva exemple. Prezenta lor, spun specialistii in imagine si psihologie umana, e fireasca atit timp cit fiecare societate isi proiecteaza doza de excentricitate si in viata politica. Si cum noi, se pare, in momentul de fata sintem mai inzestrati cu aceasta calitate, si mai-marii nostri cu apucaturi de bufon sint mai numerosi. Curba lui Gauss pare ceva mai deformata la capete decit in alte societati. Daca luam ultimul deceniu si jumatate de politica europeana, vom vedea ca mai fiecare popor isi are exaltatii lui. Intr-o masura pe care o merita, as adauga. Rusii l-au dat pe Jirinovski, austriecii pe Heider, francezii pe Le Pen, vecinii de la vest, pe Csurka, cei de la sud, pe Siderov. Totusi, parca nicaieri nu sint atitia exaltati politici cu un succes atit de mare ca la Bucuresti.

Democratia, ca sistem politic de reprezentare a vointei populare, trimite in Parlament si reprezentanti ai segmentelor mai dubioase educational si mai amatoare de sport extrem in politica. Democratia nu e perfecta, cu atit mai putin intr-o societate care de-abia si-a dat jos pampersii tranzitiei. Intr-un discurs tinut de la tribuna Parlamentului, 24 aprilie 2007, Leonida Lari, alt personaj pitoresc al politicii autohtone a ultimilor ani, spunea cu seninatate urmatoarele: „Sa ne imaginam doua sfere: una mare, ampla si alta mai mica, Basarabia. Da, zic, agentii secreti, cel mai bine pregatiti si instruiti, fireste, vor veni in sfera mai mare, in Tara Mama, unde sint mai mari interesele decit intr-o parte a Tarii Mama, Basarabia, unde se zvintura coada balaurului si mai provoaca, din cind in cind, razboaie in Transnistria. De ce am spus aceasta? De aceea ca sa fie clar ca, in Romania, se zbenguie in voie serviciile secrete rusesti". Exemplul e graitor si deloc solitar in discursul public din Romania tranzitionala. Putem gasi sute de astfel de elucubratii. Cuvintele Leonidei Lari nici nu impun vreo interpretare, vorbesc de la sine.

Dar sa privim si partea pozitiva a lucrurilor. Toate aceste pitoresti personaje ale vietii politice dimbovitene maresc tirajele, fac de ani buni ratinguri mari posturilor de televiziune si destind, se pare, sufletele celor cu cultura politica la pamint. Indirect, din exhibitionismul acestor bufoni politici maninca o piine si presa. Ma intreb insa de ce colegii nostri de breasla din Occident cistiga mai bine?

Citeste articolul: Personalitatile deviante ale politicii postdecembriste