Majadahonda, cel din urma supravietuitorL-au gasit vinovat. Vinovat ca a iubit tricolorul. Vinovat ca in Basarabia anului 1940, in vartejul unor vremuri tulburi, a ales sa lupte pentru tricolor, pentru o Romanie care ar fi putut fi iarasi Mare. Se numeste Oleg Frunza si este cel din urma ramas in viata dintre luptatorii gruparii orheiene "Majadahonda".


In "anul blestemat" care a curs intre raptul Basarabiei, prin tratatul Ribentropp - Molotov, si eliberarea ei, o data cu trecerea Prutului de catre armata romana, in vara lui 1941, dubele bolsevicilor ("corbii negri", cum li se mai spunea) opreau la portile romanilor adevarati, pentru a-i ridica si a-i trimite in Siberia. In acel an de groaza, printre aceia care au pastrat vie fiinta neamului s-au aflat si tinerii orheieni. Erau elevi (sau fosti elevi) ai Liceului "Vasile Lupu" si ai scolii de fete "Doamna Maria". Alaturi de ei se aflau profesorii Dumitru Munteanu si Maria Majaru. Intr-o noapte de octombrie, in padurea de la marginea Orheiului au depus juramant de credinta pe steagul tricolor. Fiecare dintre ei a sarutat panza sfanta si si-a pus semnatura. Aveau un ziar, pe care l-au numit "Cu fruntea sus!". Tipareau afise si isi scriau proclamatiile pe zidurile orasului: "Nu credeti ocupantilor bolsevici!", "Carati-va acasa, barbarilor!", "Moarte ocupantilor stalinisti!".


Gruparea Majadahonda si-a luat numele dupa cel al orasului spaniol, unde voluntarii basarabeni luptasera intre anii 1937 si 1938, iar printre cei care sustineau activitatile "ilegaliste" ale tinerilor s-a aflat si primarul orasului, Vasile Mahu, fost profesor si director al liceului. Oleg Frunza - pe care l-am regasit la Bacau dupa zece ani de la ultimul nostru dialog - isi aminteste: "Fusesem elev la Liceul Militar «Regele Ferdinand» din Chisinau, pana in 1940. Atunci, liceul s-a refugiat in tara, dar eu, fiind basarabean, am ramas. Tata m-a inscris mai departe la Liceul «Vasile Lupu»". Despre Majadahonda ne spune: "Tot ceea ce facea organizatia era in folosul comunitatii romanesti. De exemplu, a fost fotografiat aeroportul de la Ciocalteni, iar imaginile au fost predate peste Prut armatei romane. Tot ceea ce ne doream erau venirea romanilor si eliberarea Basarabiei".


CRACIUN CU TRICOLOR. In saptamana de dinainte de Craciunul anului 1940, Anatol Guma, presedintele organizatiei Majadahonda, a propus o actiune importanta chiar in noaptea cea sfanta a Nasterii Domnului. Pe geamurile Scolii Medii din Orhei au fost lipite afise anticomuniste. Apoi a fost arborat tricolorul pe trei dintre cele mai importante cladiri din oras: pe imobilul care adapostea sediul NKVD-ului, pe cladirea fostei prefecturi, unde se afla acum sediul Comitetului de Partid Bolsevic, si la Primarie. S-au format trei grupe de actiune si o grupa de rezerva. Au coborat "carpa" rosie a sovieticilor si au inaltat steagul tricolor. "Am urcat pe scara de incendiu a casei doctorului Coteanu", isi aminteste Oleg Frunza aventura acelei nopti. "De acolo nu ne-a fost greu sa punem drapelul nostru. Dimineata am iesit sa vedem reactiile oamenilor. Nu le venea sa creada ceea ce vedeau". Autoritatile bolsevice au intrat in alerta. Chiar seful sectiei judetene de securitate, Gavril Goldenberg, a condus ancheta pentru depistarea "elementelor rebele antisovietice". "Ne-au luat, ne-au batut, dar nu am recunoscut si nu ne-am parat unii pe altii. Poate pana la urma am fi facut-o, dar a venit razboiul si am fost mutati in Kazana€¦" Anatol Guma, conducatorul miscarii, avea sa declare - declaratie consemnata in dosarul penal ce i s-a instrumentat - "Lupt impotriva regimului de ocupatie, care ne-a furat libertatea, din convingere si am un scop bine determinat: reintregirea cu Tara Mama, discreditarea regimului stabilit in Basarabia". Si incheia cu cuvintele: "Sunt tanar si iubesc viata si libertatea. Oricine la 19 ani iubeste viata si lupta pentru ea".


EXECUTATI CAND S-A TRECUT PRUTUL. Din ianuarie pana in iunie 1941, anchetatorii sovietici au incercat sa stranga probe impotriva tinerilor patrioti orheieni. Autoritatile anuntasera ca "organizatia nationalista contrarevolutionara, terorista" a tineretului studios din Orhei a fost lichidata. Probabil ar mai fi fost multe luni de ancheta, daca la 22 iunie 1941 Antonescu nu ar fi spus: "Va ordon, treceti Prutul!". Bolsevicii au intrat in panica si in noaptea de 23 spre 24 iunie, un tribunal militar detasat special de la Odesa, la Chisinau, a judecat in graba toate dosarele. Cei care implinisera 18 ani au fost executati pe loc. Ceilalti - intre care si Oleg Frunza - au fost trimisi in lagar, cu pedepse intre 10 si 25 de ani. A fost in Siberia 15 ani si e ultimul dintre membrii Majadahondei care mai este in viata. "Am rezistat pentru ca trecusem prin scoala militara, eram obisnuit cu mizeriile gradatilor. Am supravietuit si pentru ca am invatat ruseste, citindu-l pe Lermontov", ne spune. A avut curajul sa-si intemeieze o familie, iar cand i s-a dat voie sa paraseasca lagarul a ales sa vina in Romania. In tara pentru care luptase.


SALVARE
"Pe cei care aveau peste 18 ani i-au impuscat la 23 iunie. Eu aveam numai 17 ani, asa ca am scapat. Am reusit in ziua aceea sa pacalesc moartea si pe calaii rusi. Iar dupa 15 ani de lagar am reusit sa vin in sfarsit in Romania, unde tatal meu, care era judecator, venise in refugiu inca din 1941, o data cu tribunalul din Orhei"

EVACUARE
"Dupa proces, cand am fost evacuati in Kazan, puscaria se afla in vestita catedrala a Fecioarei Maria, iar celula mea era chiar incaperea unde fusese inainte altarul"
Oleg Frunza, supravietuitor al gruparii Majadahonda


STINDARD
"Prima grupa urma sa arboreze tricolorul pe cladirea NKVD-ului, a doua pe cladirea Comitetului de Partid Bolsevic, iar a treia pe fosta cladire a Primariei. In dimineata Craciunului (1940), oamenilor nu le venea sa creada: deasupra Orheiului s-a inaltat triumfator Tricolorul care vestea paganilor ca lupta continua, iar Romania va fi iarasi mare"
Petru Bunacalea, istoric

Instiintarea de la Radiodifuziune"Cand eram in lagar, in Siberia", povesteste Oleg Frunza, "am incercat sa aflu ce s-a intamplat cu familia mea. Am scris acasa, dar nu am primit raspuns. Am scris atunci cunoscutilor, dar nimeni nu stia ce sa imi spuna. Aflasem numai ca reusisera sa se refugieze in Romania. Cineva imi scrisese ca s-au refugiat la Rosiorii de Vede, dar acolo era numai sora-mea. La 12 februarie 1956 am primit in lagar o instiintare din partea Radiodifuziunii Romane, prin care mi se spunea: parintii dumneavoastra locuiesc in Dej. Stati sa caut, ca mai am inca instiintarea!". Si impreuna incepem sa rasfoim in dosarul cu file ingalbenite, in care se gasesc de la certificate de absolvire a scolilor basarabene - cu imaginea Regelui Carol al II-lea decupata cu foarfecele ("Tatalui meu i-a fost teama sa nu spuna comunistii ceva, daca gaseau diploma, de-aia a decupat-o") - la caracterizari facute cand de sovietici, cand de vreun secretar de partid sau sef de brigada roman si pana la acte de proprietate din secolele trecute, care dovedesc drepturi de proprietate in Basarabia. "Iaca si instiintarea!", ne spune intr-un tarziu. "E scrisa pe ruseste, ca se considera ca eram cetatean rus."


Prima sotiePe Marieta Curauschene a cunoscut-o in lagar. Era o lituanianca deportata si ea in Siberia pentru "crime" impotriva regimului sovietic. S-au casatorit la inceputul anilor a€™50, acolo, la Krasnoiarsk, si tot in lagar s-a nascut si fiul lor. In 1955 au primit dreptul de a se intoarce "la bastina lor". Aveau de ales intre Basarabia si Lituania. "Daca ma intorceam in Basarabia, ma luau iar la ochi si era rau. Daca m-as fi dus in Lituania, ar fi fost bine, ca acolo treceam drept rus, iar rusii aveau privilegii." A ales totusi a treia cale: au venit in Romania.


AlexandruI-au pus nume de voievod. Alexandru. Si-apoi, neamul Frunza se tragea de prin Radauti - asa a ramas vorba, de la "stra-strabuneii" batranului Oleg. Era numele unui invingator, iar fiul lor va invinge. Alexandru Frunza este acum arhitect la Bacau. Avea doar cativa anisori atunci cand devenea, impreuna cu ai lui, un om liber. Oleg Frunza are un cult pentru stramosi, dar si un cult pentru urmasi. Ai lui, ca si ai camarazilor lui de lupta. "Am avut un coleg, in Basarabia, Martanov. Pe feciorul lui l-am adus in Romania. Pe el si pe copiii lui", ne mai spune.

UNIRE. Alaturi de Mitrodora, cea de-a doua sotie, basarabeanca si ea, deapana povestile tineretii