Am scapat de dracu, zice proverbul, si am dat de tat'su. Iar un fel de proverb cult ne invata ca abilitatea cea mai de soi a diavolului modern este aceea de a se preface ca nu exista.
Asa - ca in tabloul de mai sus - stau lucrurile, acum, cu partidul unic. Care partid unic? Nu-l daduram dracului la Revolutie? Nu mai exista asa ceva! Ba exista.
Noul chip al partidului unic e atat de lipit de retina noastra ca nu-l mai putem vedea. Nimic mai multiform, in aparenta, si nimic mai unilateral ca gandire, in esenta. Show-urile de televiziune sunt cu adevarat un nou partid unic.
Ele stabilesc, azi, agenda interesului public. Nicidecum nu fac acest lucru oamenii politici, ori elitele din domeniile culturii. Orice ar face politicienii sau oamenii de cultura, daca nu e dat "pe sticla", inseamna ca e ca si cum n-ar fi. Si invers: daca arde tara, dar pe sticla e data baba care se piaptana, inseamna ca baba e subiect national, iar tara - subiect local.
Daca televiziunile nu comenteaza un subiect, rezulta ca subiectul ori nu exista, ori n-are importanta. Intr-o zi, de pilda, Curtea Constitutionala decide ca nu mai poti trimite in fata instantei nici un fost ministru fara aprobarea Parlamentului. Reforma in Justitie a fost blocata din nou la portile puterii politice. E acesta un subiect arzator al agendei publice? Nu e. De unde stim ca nu e? Pai, ce, ai vazut vreo televiziune sa abordeze acest subiect? N-am vazut. Inseamna ca e o tema fara importanta, intelegi?
Dar ce are importanta, totusi? Deschidem televizorul si vom afla.
A aparut in Romania vreo carte mai de soi? De unde sa stim noi ce soi o fi daca nu a fost dezbatuta la nici un talk-show? De unde sa stim noi ce soi ar putea avea daca nu au vorbit despre ea degustatorii de soiuri: Robert Turcescu, Ion Cristoiu, Cristian Tudor Popescu s.a.?
Dar TVR Cultural? Acolo au vorbit, dar ei au o audienta de 0,2%. Ei vorbesc, ei se asculta.
Inseamna ca asta e audienta culturii. Alte subiecte sunt cerute de marele public.
Gustul public - iata numele, aproape ocult, al noului partid unic!
Asta cere publicul, asta face audienta!
Probabil ca publicul ar asigura audienta si unor dezbateri culturale daca ar fi centrate pe ceea ce place publicului: sex, violenta, scandal... nu-i asa?
Ne resemnam au ba? Ramanem in vartejul acestui cerc vicios care cere audienta, dar o obtine numai daca se lasa coborat pana la poalele... publicului?
Da, zic, unii, pentru ca degeaba ai finanta mai multe TVR Cultural, tot 0,2% le-ar fi audienta.
Nu, zic altii, trebuie sa invatam marketing-ul cresterii cotelor de audienta pentru temele culturale de prima insemnatate.
Dar cum ajungem, mai intai, sa hotaram care vor fi fiind temele majore?
Ei, bine, pierderile in materie de simt al proportiilor (minor-major, normal-anormal, legitim-ilegitim) nu sunt mai mici printre reprezentantii culturii inalte decat printre cei ai inaltei sub-culturi.
Suntem invinsi deja?
Sa fie adevaratul partid unic, gustul publicului mediu, o revolutie mondiala care si-a globalizat succesul?
Cat de mult mai putem merge sub mediocritatea actuala a gustului public inainte de a constientiza ca succesele acestei globalizari ne vor fi golit deja de orice urme de discernamant cu adevarat cult?
Laboratorul central al acestui pseudo-discernamant e la vedere: uitati-va la temele documentarelor de tip "Descovery"! Acolo e de vazut cum va arata interesul cultural de maine: orice ipoteza poate fi prezentata ca o teza.
Zilele cele mai glorioase ale acestui partid unic global vor fi - iata o profetie deja aproape implinita - atunci cand fiecare consumator de "cultura" isi va produce propria sa versiune despre istorie, propria sa muzica, propria sa filozofie, cand - vorba lui Alvin Tofller - consumatorii vor deveni prosumatori.