De la cleiuri ultraavansate la rujuri sclipitoare, cel mai simplu plamadite vietati sint adevarate surse de inspiratie pentru materiale futuriste.

Sopirlele Gecko au dat ajutor cercetatorilor
in crearea unui superadezivOamenii de stiinta incearca sa imite
ochiul de musca intr-un material care
absoarbe luminaChimicalele folosite de midii au fost
atent studiate in laboratoare Un numar tot mai mare de oameni de stiinta isi vor indrepta privirea spre biomimetism (n.r. - copierea designurilor reusite ale naturii), arata o analiza a publicatiei „The Guardian". Avind in spate milioane de ani de evolutie, natura inglobeaza unele dintre cele mai bune idei, nu iroseste nici o resursa si foloseste energie minima. Spre deosebire de uzinele cladite de oameni, natura nu are nevoie de temperaturi mari sau de presiune pentru a-si crea „produsele". Stie sa foloseasca cu maxima eficienta ceea ce are la dispozitie. Viitorul anunta bacterii si virusuri impinse pe linia de productie. Cercetatorii au folosit ca sursa de inspiratie aptitudinile acrobatice oferite de gécko (n.r. - familie de sopirle din tarile calde), animale vestite pentru abilitatea de a goni pe pereti sau pe tavane, si puterea de absorbtie a midiilor pentru a crea un tip de super-glue subacvatic, numit „geckel". Sopirlele gécko folosesc fire de par foarte fine de pe picioare pentru a se lipi de diverse suprafete. Fiecare fir de par este despicat la capete, iar fortele intermoleculare dintre ele, cunoscute si sub numele de forte van der Waals, sint cele care le imbie pe sopirle sa sfideze gravitatea. Pe de alta parte, midiile folosesc chimicale pentru a-si alimenta strinsoarea, secretind din picior o proteina lipicioasa. Phillip Messersmith si colegii sai de la Universitatea Northwestern din SUA au luat punctele cele mai tari din ambele designuri pentru a crea un adeziv nou-nout, rezistent la apa. Noul adeziv ar putea sta la baza unor plasturi sau bandaje care sa nu se dezlipeasca la contactul cu apa si ar putea ajuta vehiculele submarine sa strabata terenuri accidentate.

Zoologul Andrew Parker, de la Muzeul de Istorie Naturala din Londra, recunoaste ca fardurile de pleoape si rujul erau ultimele lucruri la care se gindea cind a inceput sa studieze fluturi. „Eram interesat de modul in care fluturele creeaza un efect de curcubeu", spune el. Dupa ce a studiat aripile fluturilor cu ajutorul unor microscoape de mare putere si a construit modele dupa aripile lor, Parker a ajuns la concluzia ca structura lor stratificata este cea care produce licarirea colorata. La rindul lor, cosmeticele si vopselele se aplica in straturi, iar zoologul britanic si-a dat seama ca acesta ar fi un domeniu unde efectul de curcubeu ar putea fi exploatat. El colaboreaza acum cu Procter&Gamble pentru o noua linie de rujuri, farduri de obraz si de pleoape care sa mimeze stralucirea de pe aripile lepidopterelor.

Inspiratia stiintifica nu vine numai de la creaturile vii insa. Fosilele au si ele propria importanta in a deveni muze cercetatorilor. In 1995, in timp ce vizita Muzeul Pamintului din Varsovia, profesorul Parker a ramas impresionat de o musca-fosila de 45 de milioane de ani, aflata in centrul unei bucati de chihlimbar. Ceea ce l-a entuziasmat, mai exact, a fost structura neobisnuita a ochilor. „Am vazut niste striatii foarte fine, ca o serie de creste si santuri", povesteste profesorul pentru cotidianul britanic „The Guardian". Revenit in laborator, el a construit un model al ochiului de musca si a observat apoi felul in care acesta raspunde la lumina. „In loc sa reflecte lumina, crestele paralele o incurajeaza sa treaca inauntru", explica Parker. Mustele absorb astfel lumina din unghiuri diferite, reusind sa vada clar si pe intuneric. In prezent, la peste 12 ani de la observatia din muzeul polonez, ochiul mustei-fosila sta la baza designului unui material care captureaza lumina. Deasupra panourilor solare, textura realizata de Parker si colegii lui mareste energia cu 10%.

P&G va lansa in curind o linie de cosmetice
inspirate de aripile fluturilor Problema o constituie insa productia in serie. „Structurile naturale sint foarte complexe si, deci, dificil si scump de produs. Nu le putem produce decit in cantitati mici", se plingea omul de stiinta in prima faza a proiectului. Mai nou, insa, el a gasit solutia: pentru a trece la o scara mai ampla, profesorul se gindeste la posibilitatea de a folosi celule vii. „Decit sa dezvoltam tehnici complicate de inginerie, putem sa lasam natura sa faca treaba aceasta", spune Parker.

Profesorul lucreaza in prezent cu organisme unicelulare, numite diatomi, carora le administreaza diferite diete pentru a le controla invelisul. O dieta bogata in nichel, de exemplu, mareste gaura din invelis, producind un efect optic similar cu ochiul de musca. Bacteriile si virusurile au si ele potential. „Se autoasambleaza si le poti transforma intr-o structura, oricit de mare doresti sa fie aceasta", spune Parker. Chiar daca tehnica e simpla si ieftina, ea ridica probleme la controlarea celulelor de a se lipi exact in felul in care au nevoie oamenii de stiinta. Asa, virusurile, bacteriile si alte microorganisme ar putea deveni inginerii viitorului, fara sa fie nevoie de modificari genetice, de presiuni sau temperaturi inalte si chimicale toxice folosite in fabricile obisnuite. In plus, materialele obtinute sint biodegradabile.

Cititi despre robotii inspirati din natura, pe www.cotidianul.ro/select