Romania are cadrul legal necesar pentru rezolvarea problemelor aparute in timpul negocierilor cu Ford pentru privatizarea Automobile Craiova. In plus, legislatia de privatizare poate fi modificata, nefiind necesara o lege speciala pentru vanzarea fabricii.


Comisia de privatizare a Automobile Craiova a cerut Guvernului saptamana trecuta sa aprobe un memorandum privind finalizarea tranzactiei cu Ford printr-o lege speciala si mandatarea comisiei pentru a purta negocieri pentru acest tip de tranzactie. Deja membrii comisiei au avut doua runde de negocieri cu Ford pentru a discuta principalele elemente ale tranzactiei ce vor fi cuprinse in respectiva lege speciala de privatizare.


De altfel, Ford a anuntat ca va depune oferta financiara imbunatatita pentru preluarea Automobile Craiova, dupa ce reprezentantii constructorului american si ai statului roman vor agrea forma finala a contractului de privatizare. Americanii au discutat ieri cu Comisia de privatizare "diverse aspecte legate de contractul de vanzare-cumparare de actiuni, precum si unele potentiale prevederi ale legii speciale pentru definitivarea tranzactiei de privatizare", potrivit unui comunicat AVAS.


NEREGULI. Partidul Conservator nu va fi de acord cu nici o initiativa legislativa noua prin care sa se reglementeze privatizarea societatii Daewoo Automobile Craiova, a declarat senatorul Codrut Seres, fost ministru al Economiei. "Sunt pentru privatizarea fabricii, doar in mandatul meu s-au rascumparat actiunile de la coreeni. Insa nu se impune o lege care sa fie aprobata de Parlament pentru privatizarea Daewoo. Prin aceasta intentie se urmareste ca cineva sa se spele pe maini", a precizat el.


Seres a explicat ca Executivul trebuie sa-si asume responsabilitatea privatizarii, pentru ca are toate parghiile legale pentru a o incheia. Astfel, fabrica de la Craiova a fost transferata la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care are o legislatie foarte bine pusa la punct. "Daca legislatia actuala este insuficienta, putem sa o modificam, sa o completam, nu trebuie sa facem o lege speciala pentru Craiova. Cate privatizari prin legi speciale cunoasteti?!", a atras el atentia. In plus, exista o comisie de privatizare - special infiintata si retribuita - care negociaza cu Ford si care are un mandat, in conditiile respectarii legii romanesti. Aceasta comisie trebuie sa informeze Guvernul daca fabrica se poate privatiza si in ce conditii, pentru ca Executivul are in mana toate argumentele sau parghiile de natura economica sau legislativa necesare. "Daca e vorba despre o eventuala scutire de datoriile pe care Automobile Craiova le are la ANAF, aceasta poate fi reglementata pe cale legala, cu avizul Consiliului Concurentei. Daca vorbim de alte tipuri de ajutor de stat, exista scheme de ajutor de stat discutate cu Bruxellesul si validate prin lege", a declarat Seres.
In plus, daca o lege speciala pentru privatizarea fabricii craiovene ar ajunge in Parlament, aceasta nu ar putea fi adoptata in septembrie, putand trece prin diferite modificari.


CADRUL LEGAL
"Ori te inscrii in legislatia de privatizare si in legislatia Consiliului Concurentei, ori, daca acest cadru legal e prea stramt, largeste-l modificand legislatia cadru existenta, nu face o lege speciala pentru Craiova. Daca exista o comisie cu atributii in domeniul privatizarii, platita pentru asta, nu stiu de ce trebuie sa arunci responsabilitatea in spatele Parlamentului, prin adoptarea unei noi legi"
Codrut Seres, fost ministru al Economiei