Am pe masa doua din cele mai bune reviste ale noastre: Revista Fundatiilor Regale si Viata Romaneasca. In cuprinsul fiecareia figureaza femei scriitoare. Numele d-nei Cella Serghi - cine n'a citit romanul " Panza de paianjen", aceasta extraordinara carte a sinceritatii? semneaza nuvele - banuim un fragment de roman - "Cand Mirona nu poate sa doarma". Reintalnim aceiasi sensibilitate din roman, aceiasi delicateta, notatie simpla, fireasca de amanunt. Totul este atat de veridic, parca fiecare din noi traieste propriile lui intamplari, amintiri. Eroina, fetita cu suflet proaspat, cast, prinsa in clestele vietii care strange fara mila, crispeaza.
Faptura dezorientata, plasmuita numai din coarde, mereu speriata de ceva. Hazardul o arunca intr' o pasiune, in care nu se poate realiza. Primeste resemnata, dar impacata acest fapt ca pe o fatalitate. Nu are niciuna din vicleniile femeilor, din forta de a se lupta. Se refugiaza intr' o pensiune, unde traieste cu amintirile, veninul si spaimele singuratatii. Doamna Cella Serghi stie sa descrie nu numai oamenii, ci si obiectele, strazile, casele, in cele mai mici amanunte, cu particularitatile fiecareia, umanizandu-le, incadrandu-le vii pregnante, luand parte la desfasurarea evenimentelor, alaturi de eroi. Casa copilariei eroinei, din " panza de paianjen" mizera, oropsita, intr' un cartier de vile bogate, de care se rusineaza ca de o mama prost imbracata, alaturi de mamele colegelor bogate. In "Cand Mirona nu poate sa doarma" e descrisa tacerea unei case, o tacere infricosata, crescuta parca din carne, in care sta neclintita vedenia fetitei "uitata la pian, cu ochii acoperiti de pleoape ca statuile, cu buzele albite de frica si mainile stravezii pe clapele laptoase". Sub fiecare litera, sub voita simplitate a formei, palpita sufletul autoarei, de o sensibilitate bolnava, tulburatoare, adanca.
(va urma )
ZIUA, 7 august 1939