Aparatorul lui A. Paunescu sau omul care a ramas fidel unui mod de gindire si unor prietenii, indiferent de cele intimplate mai tirziu?

Daca Florian Pittis ar fi fost actorul unor mari roluri principale, cu siguranta ca nici unul dintre cei care il contesta postum pe forumuri nu si-ar permite sa-l inghesuie cu intrebari incomode. Pittis nu s-a priceput sa-si gestioneze imaginea, cum se spune, si nici n-a fost un actor care sa astepte incruntat osanale din partea criticii. Marele sau defect a fost ca si-a inchipuit ca daca daruieste tot timpul cite ceva altora, asta e suficient. Un al doilea defect a fost ca nu s-a batut - sau poate nu stiu eu - pentru roluri principale. S-a multumit, la noi, cu roluri secundare, interpretate sclipitor, uitind ca in Romania a facut ravagii modelul secretarului general al PCR, presedinte al tarii. Ca multi oameni generosi, nu s-a intrebat niciodata ce primeste in schimb. Se simtea bine in rolul de Motu, rasfatat de prieteni si, fara sa-si dea seama, folosit pe scena chiar de prietenii sai? Sau chiar ii placea sa dea replica pentru succesul altora?

A fost unul dintre actorii in care Liviu Ciulei credea fara rest. Si totusi Ciulei nu i-a gasit rolul principal cu care sa-l impuna. Asta poate ca s-a intimplat, nu numai in ceea ce-l priveste pe Ciulei, fiindca Pittis isi alesese un anumit stil si un anumit personaj, la care nu parea dornic sa renunte. Acela de rocker al anilor 60. Par lung, blugi, prizonier al Woodstock-ului si urmas al lui Cornel Chiriac, dupa plecarea acestuia din tara. Spre deosebire de Cornel Chiriac, cel care si-a transplantat emisiunea Metronom, cu un extraordinar succes la Europa Libera, Pittis n-a fost niciodata un militant. Credea, dar nu avea forta de a impune ceva, ci doar de a se declara de partea unei anumite directii. Asta cred ca e explicatia ca, dupa ce s-a vazut interzis la Bulandra cu spectacolele de muzica si poezie pe care le facea, a acceptat sa se mute cu arme si bagaje la Cenaclul lui Adrian Paunescu, cel care i-a preluat ideea. De dragul supravietuirii proiectului, el a devenit unul dintre personajele spectacolelor conduse de bardul in devenire. Dupa 1990, Pittis, care ar fi putut sa-l faca de doi bani pe Paunescu fiindca i-a furat ideea, sare in apararea acestuia si il prezinta ca pe omul datorita caruia lucrurile au mers inainte. Acest om inteligent si talentat n-a avut nici atunci puterea de a incerca sa-si recapete rolul de personaj principal, ci i l-a cedat inca o data, definitiv, lui Paunescu.