Amaratul, care s-a oprit in mijlocul srazii, sub un soare naucitor, ca sa ma intrebe ce mai fac si daca am mai fost pe la New York, imi parea si cunoscut, si necunoscut. Pe unii stii de unde sa-i iei doar daca-i revezi in lumea unde ai stat candva de vorba cu dansii. Cu lumea lor ai stat de vorba, nu cu indivizii. Neintalnindu-i in alta lume, e normal sa-ti para straini. Ce naiba, fratele meu, a zis el, nu mai stii cine sunt? N-am facut noi mai multe interviuri despre romanii care au cucerit America?


Pe canicula, toti cei care mergem pe jos aratam ca niste amarati. Privindu-l mai atent, l-am plasat cu ochii mintii in casa lui, din Seneca, unul din cele mai faimoase cartiere ale amaratilor din New York. Numai ca, pe atunci, in urma cu cincisprezece ani, cand alergam prin Statele Unite dupa romanii care izbutisera sa-si faca un rost si erau dispusi sa-si povesteasca la ziar reusita, nu prea faceam deosebirea intre un cartier si altul. Odata trecut Atlanticul, tot ce vedeam si auzeam dincolo era America.


Ce-i cu matale la Bucuresti?, l-am intrebat. Pai, m-am intors acasa chiar atunci, a zis el. Am terminat-o cu America. Dar o duceai bine, aveai o casa, o afacere, copii la scoala, o experienta de viata de invidiat, am zis. N-aveai nici un motiv sa lasi totul balta si s-o iei de la capat in Bucuresti. O duceam bine pe dracua€™, a zis el. Eram plin de datorii, dar fiindca toti aia cu care vorbeai o duceau si mai rau, eu aratam ca un castigator. Si, de altfel, ce-ai fi vrut sa fac? Sa afle toti ca-s la pamant?!


Nu fusese singurul compatriot despre care aflam, dupa un timp, ca ma mintise. Dupa ani de anonimat si de munca fara nici un orizont, aparea un exaltat ca mine dispus sa-l ia in seama, sa se mire de felul in care traia, sa-l invidieze pentru conditia lui de newyorkez cu cont in banca. Intrau bietii oameni in joc si-mi spuneau vrute si nevrute. Aveam si eu o parte din vina: nu auzeam decat ce-mi convenea si nu vedeam decat ce-mi pica sufleteste bine. Pana si gunoiul, care dospea pe strazile inguste si vesnic intunecoase din sudul Manhattanului, imi parea demn de a fi mirosit, cunoscut, respectat. Era doar gunoi american!
Era randul meu sa-l intreb daca mai fusese "pe la New York". O sa ma duc candva, a zis el, dar numai de-al dracului, sa ma dau mare la fraierii de pe acolo cu reusita mea in afaceri in Romania. Eu am fost destept de doua ori: prima data cand am plecat in America si a doua oara cand am plecat din America. Iar a doua oara am fost chiar mai destept ca prima oara.


Si aici, l-am intrebat, mai mult sa sfarsim discutia decat sa se puna pe povestit, cum iti merge? Slava Domnului, bine. Daca vrei iti dau un interviu.