Sub patronajul Prea Fericitului Parinte Teoctist, Biserica Ortodoxa Romana a efectuat, numai in ultimii cinci ani, numeroase acte de binefacere in sprijinul enoriasilor nevoiasi sau loviti de calamitati naturale, sumele cheltuite fiind de 1.313 milia
Sub patronajul Prea Fericitului Parinte Teoctist, Biserica Ortodoxa Romana a efectuat, numai in ultimii cinci ani, numeroase acte de binefacere in sprijinul enoriasilor nevoiasi sau loviti de calamitati naturale, sumele cheltuite fiind de 1.313 miliarde lei vechi (echivalentul a peste 41 milioane de euro).Bine structurata, cu functii si atributii bine determinate, Biserica Ortodoxa Romana se ocupa, printre altele, si de asigurarea asistentei sociale permanente, organizand in acest sens campanii umanitare la nivel national. Se fac colecte, iar banii sunt distribuiti persoanelor aflate in situatii de risc social.Reusitele sau esecurile activitatii bisericesti sunt prezentate anual, in cadrul sedintelor Adunarii Nationale Bisericesti, forul central reprezentativ al Bisericii Ortodoxe Romane.Insa cel mai complet raport al activitatii bisericesti, din punct de vedere financiar, a fost cel din 2002, cand bilantul preliminar a inregistrat un excedent de 14.479.879.000 de lei vechi la fondul de rezerva.Colecta Fondului Central Misionar pe anul 2002 s-a ridicat la suma de 367.990.000 de lei vechi (aproximativ 11 mil. euro la cursul BNR), repartizata conform hotararii Sfantului Sinod. Astfel, 160.400.000 lei vechi au fost distribuiti cheltuielilor misionare, 967.000.000 lei vechi - actiunilor misionare interne, 1.740.590.000 lei vechi reprezentand subventiile acordate manastirilor si bisericilor pentru lucrari."Fondul 'Filantropia>> a reprezentat 1.942.644.612 lei, cheltuindu-se cu operele de caritate si sociale ale Patriarhiei Romane. Colecta pentru Mitropolia Basarabiei a insumat 336.338.321 lei, dintre care s-au cheltuit 80.000.000 lei.Pentru manualele de Religie avem la venituri suma de 48.444.649 lei, dintre care s-au cheltuit 1.000.000 lei. Comisia de pictura bisericeasca a avut si in cursul anului 2002 sedinte lunare de lucru la care s-au rezolvat: 130 de devize, 105 adjudecari, 50 de devize oferta, 7 promovari, 10 scaderi de categorie a parohiilor, 12 cercetari. In luna mai 2002 a fost organizat examen cu ucenicii de pe santierele de pictura la care au participat 22 de concurenti, din care au promovat 16. Contul de executie bugetara, la un buget de 307.375.084.000 lei, aprobat de Adunarea Nationala Bisericeasca in sedinta din 14 martie 2002 a realizat: la venituri - 169.091.854.000 lei; la cheltuieli - 154.611.975.000 lei; excedent la finele anului - 14.479.879.000 lei. Bilantul preliminar al Administratiei patriarhale totalizeaza la activ si pasiv suma de 206.113.51.000 lei si reprezinta un excedent de 14.479.879.000 lei inregistrat la fondul de rezerva", se arata in situatia economico-financiara prezentata pe site-ul Patriarhiei. 14,6 milioane euro, ajutoarele financiare si materiale acordate in 2005 Potrivit datelor prezentate in sedinta Adunarii Nationale Bisericesti la data de 11 februarie 2004, in anul 2003, numarul celor care au beneficiat de programele sociale ale Bisericii s-a ridicat la "peste 150.000 de persoane, iar bugetul cheltuit la nivelul Patriarhiei Romane pentru opera social-caritativa a fost de aproximativ 117.000.000.000 lei!".Totodata, conform datelor prezentate la 4 martie 2005, prin programele sociale de care au beneficiat peste 160.000 persoane, s-au cheltuit nu mai putin de 197 miliarde lei vechi.Cea mai mare suma a fost cheltuita de Biserica Ortodoxa Romana in 2005, pentru ajutorarea persoanelor afectate de inundatii. Potrivit statisticilor prezentate la 21 februarie 2006 in Sesiunea Consiliului National Bisericesc, numarul celor care au beneficiat, in 2005, de programele sociale ale Bisericii s-a ridicat la 384.000 de persoane, din care peste 172.000 sunt copii din asezamintele sociale ale Bisericii, din familii sarace sau victime ale inundatiilor; peste 7.400 de persoane cu dizabilitati, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependente, persoane infectate cu HIV/SIDA, victime ale traficului de persoane etc. Bugetul cheltuit de BOR in acest sens, inclusiv pentru ajutorarea sinistratilor, a fost de 46.907.363,94 RON (469.073.639.400 ROL). "Din aceasta suma, 22.078.578,84 RON (220.785.788.400 ROL) reprezinta ajutoare financiare, iar 24.828.785,1 RON (248.287.851.000 ROL) reprezinta ajutoare in bunuri materiale (materiale de constructii, imbracaminte, alimente, bunuri de larg consum etc.)", se specifica in comunicat.Ca si in anii precedenti, in 2006 programele sociale ale Patriarhiei Romane au avut ca obiective organizarea si dezvoltarea de servicii de asistenta sociala, in special la nivelul parohiilor, pentru categorii de persoane aflate in situatii de risc social. Numarul celor care au beneficiat de astfel de programe in 2006 a fost de 268.000 de persoane, bugetul cheltuit de eparhiile Patriarhiei Romane insumand 37.500.000 lei. Bugetul BOR Potrivit Statutului de organizare si functionare al Bisericii Ortodoxe Romane, Consiliul National Bisericesc este forul administrativ central pentru intreaga activitate a Bisericii si organul executiv al Sfantului Sinod si Adunarii Nationale Bisericesti, fiind alcatuit din trei clerici si sase mireni, alesi pe o perioada de patru ani, si din consilierii administrativi patriarhali, ca membri permanenti.Consiliul National Bisericesc analizeaza si evalueaza intreaga activitate interna si externa bisericeasca sub aspect pastoral-misionar, social-caritativ, viata monahala, invatamant teologic si religios in scolile publice, organizatoric, administrativ, cultural, relatii cu alte culte, relatii cu romanii din jurul granitelor tarii si diaspora, relatii externe bisericesti si ecumenice. In afara acestora, Consiliul analizeaza si evalueaza si patrimoniul cultural bisericesc, activitatea editorial-tipografica, precum si construirea de noi locasuri de cult.Bugetul Bisericii Ortodoxe Romane este format, in afara colectelor efectuate, din veniturile produse de institutiile anexe ale BOR. Astfel, pe langa Patriarhia Romana functioneaza, cu patrimoniu distinct, Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, iar pe langa eparhii - Fondul de Asigurare a Bunurilor Bisericesti si Casa de Ajutor Reciproc a clerului si salariatilor bisericesti din eparhie.Institutul Biblic si de Misiune Ortodoxa al BOR are ca scop editarea, tiparirea si raspandirea Sfintei Scripturi, a cartilor de ritual, a lucrarilor si revistelor de stiinta teologica si a literaturii pentru intarirea religiozitatii credinciosilor, precum si confectionarea si raspandirea icoanelor si obiectelor sacre si ale celor cu caracter religios necesare bisericilor si credinciosilor. Toate produsele Institutului Biblic si de Misiune se distribuie bisericilor si credinciosilor prin magazinele bisericesti eparhiale.Distributia se face contra cost, comanda putand fi realizata prin e-mail, telefonic sau fax. Pentru ca pe site-ul magazinbisericesc.go.ro nu exista niciun pret, fiind enumerate doar produsele si serviciile oferite, Asociatia Diaconia se angajeaza ca, in interval de maximum 1 zi de la primirea comenzii, sa remita doritorului raspunsul cu privire la comanda ceruta, inclusiv pretul si termenul de livrare.Urmatorul pas este achitarea a 30% din valoarea coletului intr-un cont deschis la BRD - SMB si trimiterea copiei prin fax sau e-mail la sediul Asociatiei. Coletul va fi livrat in termen de maximum 3 zile lucratoare de la data primirii confirmarii platii avansului.In afara sumelor stranse prin colecte de la enoriasi si vanzari de produse religioase, la bugetul BOR se adauga si veniturile provenite din vinarii, inchirieri de terenuri, serviciile prestate de preoti in parohii (inmormantari, botezuri, nunti, parastase si alte asemenea), lansari si vanzari de CD-uri cu muzica religioasa. Despre bunuri sacre si bunuri comune Potrivit art. 168, 169 si 170 din Statutul bisericesc, totalitatea bunurilor apartinand Patriarhiei, Mitropoliilor, Arhiepiscopiilor, Episcopiilor, Protopopiatelor, Parohiilor si Manastirilor constituie averea bisericeasca. Din punct de vedere al destinatiei sale, averea bisericeasca cuprinde bunuri sacre si bunuri comune. Bunurile sacre sunt cele destinate prin sfintire sau binecuvantare cultului divin si nu pot fi instrainate si nici urmarite, iar bunurile comune sunt cele afectate intretinerii bisericilor, a slujitorilor ei, operelor culturale si de caritate si indeplinirii celorlalte scopuri ale Bisericii.Averea fundatiilor si asociatiilor, care au personalitate juridica, este proprietatea acestora si se administreaza de Biserica in limita si in conditiile actelor constitutive si conform dispozitiilor statutului. Donatiile cu destinatie fac parte din averea bisericeasca si se administreaza ca atare."Dobandirea, instrainarea, grevarea si administrarea averii bisericesti, precum si controlul ierarhic si verificarea gestionara se vor face dupa normele ce se vor stabili printr-un regulament special, intocmit de Adunarea Nationala Bisericeasca", stipuleaza art. 171.Daca, in privinta activitatilor social-caritabile, Biserica a dovedit transparenta totala, nu la fel se poate spune si despre veniturile sale, singurele mentionate pe site-ul BOR fiind cele legate de colecta destinata victimelor inundatiilor. In conturile deschise de BOR prin campania "Mai puternica decat apele este credinta", pana la data de 25 iunie 2006 s-au strans peste 1,25 milioane lei noi, care au fost folosite la construirea de locuinte pentru sinistratii din localitatea doljeana Rast. "Suma totala colectata in cele 25 de eparhii ale Patriarhiei Romane este de 2.736.663,64 RON (27.366.636.400 lei). Valoarea donatiilor in materiale de constructii, cereale, imbracaminte si bunuri de larg consum se ridica la 489.101 RON (4.891.010.000 lei). Cea mai mare parte a sumelor colectate de cele 25 de eparhii au fost virate catre zonele calamitate, in special in Oltenia, iar restul donatiilor au fost indreptate catre localitati afectate din cuprinsul eparhiei respective", se arata pe site-ul Patriarhiei. Imobilele valoreaza minimum 1 miliard euro Dar Biserica Ortodoxa Romana cuprinde 6 Mitropolii, alcatuite din Arhiepiscopii si Episcopii, cu un total de 11.146 parohii, deservite de 14.035 preoti si diaconi, in 15.116 lacasuri de cult. Pentru romanii ortodocsi din strainatate, exista 3 Mitropolii si 2 Episcopii (in Europa) si o Arhiepiscopie (pe continentul american).BOR are, de asemenea, 631 manastiri si schituri, cu peste 8.059 calugarite si calugari. In cadrul BOR exista, de asemenea, 279 de asezaminte sociale, 275 de muzee si colectii muzeale, precum si 42 de centre de conservare si depozitare a obiectelor cultural-religioase ale mostenirii nationale.Numai in Protoieria III din Capitala exista 59 de parohii si o manastire, majoritatea fiind construite in secolele XVI - XVII si mentionate in lista monumentelor istorice.Toate aceste cladiri sunt, evident, plasate pe terenuri care se intind in total pe sute de hectare daca socotim si padurile care apartin Bisericii. Unele dintre ele sunt inchiriate unor firme renumite, altele sunt doar exploatate in folosul Bisericii. De asemenea, pe langa fiecare biserica, exista, de obicei, si o casa parohiala, ceea ce inseamna ca numarul cladirilor bisericii este cu mult mai mare de 27.000. Daca estimam valoarea medie a fiecarui imobil la numai 100.000, inseamna ca bunurile imobile ale Patriarhiei se ridica la minimum 1 miliard de euro...


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.