Cei care (mai) au obiceiul desuet de a mai citi memorialistica pot descoperi ca infruntand imbecilizarea primilor ani de teroare stalinista, elita orasului - marii universitari mai ales - au continuat cit s-a putut acest obicei aristocrat. Locul de intalnire - o legenda a orasului, hotelul fost "New York", in perioada interbelica, devenit in anii "puterii populare" hotel "Continental" este actualmente cumparat si inchis de un afacerist rural pe motiv ca nu poate deocamdata, - cum ar fi vrut -, sa-l inchirieze unei banci. De cativa ani, alt loc unde se putea bea o cafea, savurand ca in marile orase europene farmecul furnicarului de trecatori, ce dau insasi culoarea locala a unui burg, "condamnat" de istorie sa semene leit ca arhitectura cu fratele lui austriac Graz, s-a mutat vis--vis de piata centrala unde cineva inspirat a reusit sa adune lumea in cafeneaua "Crema". Dar, ghinion: de cateva zile, patronul a inchis aceasta "bijuterie" . Se pare ca o (alta) banca isi va instala ghiseele in locul cafenelei. A ramas, deci, aceasta - pe buna dreptate - capitala a Ardealului cu o singura cafenea in centru, in care clientii, un amalgam de stiluri, varste si figuri nu prea sunt, dupa cum se vede, dornici de o sueta mai "aleasa", sau de cititul ziarelor. Asta fara a mai pune la socoteala calitatea inferioara a cafelei. Comparativ cu alte capitale din Romania, cea culturala europeana - Sibiu, si cu cea administrativa a tarii - Bucuresti, Clujul ramane -din acest punct de vedere -, acolo unde l-a adus Ceausescu. Cu miliardari coborati "de pe vai", care la a doua generatie in pantofi, nu au reusit decat performanta de a se imbogati (cu concursul larg al administratiilor post-decembriste) pe spatele orasului, cu politicieni veniti cu desaga in spinare de prin catunele patriei si intrati direct in Parlamentul Romaniei via caminele studentesti din Hasdeu, nici nu putem avea pretentii prea mari. Deocamdata, majoritatea acestora sunt captivi unui stil pastrat din istoria recenta, care prevedea ca mai marii "burgheziei" comuniste sa se adune prin separe-urile restaurantelor, ca sa nu fie vazuti de "clasa muncitoare". Nici planul Primariei, de a face o parte dintr-un bulevard central un fel de "pietonal" presarat cu terase nu este de loc inspirat. Strada este improprie, nu are nici un pic de vegetatie si este, orice s-ar spune de o "raceala" cumplita. Asa ca, pentru cel putin zece ani de acum incolo orasul ramane condamnat. Daca deodata ar disparea Universitatea Babes Bolyai, cu tot ce inseamna ea, Clujul nu s-ar deosebi mult de ceea ce era inainte de 1989. Iar daca elitele orasului au ceva de aparat, acel ceva nu sunt neaparat investitiile straine si smecheriile cu terenuri si constructii care au schimonosit deja fata urbei, ci chiar istoria ei culturala, cazuta de mult dupa zecile de dosare de licitatii, dupa parking-uri si munti de borduri de beton de care te lovesti la tot pasul.