Nu cred ca mai exista vreun dubiu asupra urei viscerale a presedintelui la adresa premierului. Atat de omenescul sentiment - usor nefiresc, totusi, pentru un trimis al lui Dumnezeu pe Planeta Pamant, care ar trebui sa priveasca detasat zbaterile muritorilor - se manifesta, de obicei, prin negarea oricarei initative guvernamentale. Pana zilele trecute, credeam ca apogeul a fost atins prin impotrivirea pana la ridicol, in detrimentul propriei imagini si riscand sa-si dezamageasca o categorie importanta de votanti (castigata prin eforturi de imagine de un populism feroce), fata de majorarea legii pensiilor. Nu-l banuiam pe Traian Basescu, nici macar cand s-a facut de ras intr-un mod planetar cerand unei organizatii-fantoma de pensionari (oameni de nadejde, selectati pe spranceana de serviciile secrete) sa refuze majorarile in absenta justificarii cifrelor, ca poate aluneca mai jos pe panta grotescului. Ei bine, in cursul saptamanii trecute, am constatat ca se poate si mai rau. Au fost trei astfel de episoade, dintr-un serial care parca nu se sfarseste, in care presedintele Basescu a jucat magistral principalul rol.


Fix acum o saptamana, cu sprijin dubios din partea unor forte macar obscure, presa declansa "scandalul ambasadoarei". Manuelei Vulpe, reprezentantul diplomatiei romanesti in Mexic (dupa ce inainte trecuse prin Australia), i s-a publicat corespondenta electronica privata, dupa ce in prealabil ii fusese spart mail-ul. Tinta a fost, evident, alta. Teodor Baconschi, omul sefului statului, eminent teolog si tata a patru copii, era devoalat, la o lectura lejera a respectivelor mesaje (a caror autenticitate este negata, partial, de impricinata), drept un pacatos de rand, care s-ar fi dedulcit in jacuzzi la nurii doamnei ambasador. Cum a reactionat Basescu? In miezul unui scandal profund lumesc, fie acesta si fabricat de dusmanii sai politici, a semnat repede, la furie, decretul de numire a lui Baconschi, tamaietorul sau consacrat in editoriale de o slugarnicie jenanta, ca ambasador la Paris. Indiferent cat de iscusit ambasador ar fi teologul suspectat de preacurvie, banuiesc ca in mediile diplomatice ale Orasului Luminii va fi privit macar cu un aer de condescendenta pe care lumea subtire il acorda fraierilor care se fac de ras in mica si meschina piata media.


Imediat dupa moartea Patriarhului Teoctist, acelasi Jucator a simtit nevoia sa se bage-n seama in ceea ce avea sa se transforme, cu sprijinul pacatos al televiziunilor romanesti, in evenimentul monden al saptamanii. Desi nu-i vreun credincios practicant si a incercat de suficiente ori sa-l umilieasca (in timpul vietii acestuia) pe capul Bisericii Ortodoxe, a dat repede iama langa catafalc, inainte sa se raceasca bine cadavrul Intaistatatorului. Parca mutat de la Cotroceni la Patriarhie, s-a recules, l-a decorat personal post-mortem (de ce n-a facut-o cand traia?), a dat (conform unui obicei deja impamantenit) apa la soareci si, ca un corolar, intr-un final apoteotic, l-a trimis in ziua inmormantarii pe nimeni altul decat Teodor Baconschi sa citeasca mesajul cernit al Presedintiei. Fara pic de ironie, parca si Elena Udrea putea parea mai potrivita intr-un asemenea moment.


Ultimul din cele trei episoade memorabile ale comediantului de serviciu al ratingului a fost fuga "spontana" de la catafacul Prea Fericitului, cu televiziunile "neanuntate" din timp dupa el, la groapa de gunoi de la Glina. Dat fiind ca premierul Tariceanu se enervase ineficient pe mormanul pestilential de la iesirea din Bucuresti, presedintele Basescu si-a luat vidanjorii si tomberonistii preferati, sa arate el la televizor poporului cum se curata "gratis" gunoaiele de la marginea unei capitale pe care, dupa ce a abandonat-o pentru a deveni sef de stat, a lasat-o mai mizerabila decat o preluase. Munca in folosul comunitatii e prestata, oriunde in lume, numai de cei care au calcat pe becul aprins al legii penale. La noi, insa, in tara trist de vesela care a devenit Romania anului 2007, diversele firme preferate de seful statului fac penitenta in avans, intr-o transpunere plastica a lui "lasa€™ ca stiu ei ce-au facut".
Recitind cu ochii mireanului obosit de-atata evlavie falsa data la televizor enumerarea celor trei piese dintr-un puzzle parca din ce in ce mai alambicat, pe crucea mea daca nu ma simt prea mic scriind de un om atat de mare si de complex.