VIDEO a€¢ Trafic de vize (1) a€¢ Trafic de vize (2) a€¢ Trafic de vize (3) a€¢ Trafic de vize (4) Impreuna cu colegul nostru Vitalie Calugareanu si in colaborare cu Daniel Neamu de la
 VIDEO a€¢ Trafic de vize (1) a€¢ Trafic de vize (2) a€¢ Trafic de vize (3) a€¢ Trafic de vize (4) Impreuna cu colegul nostru Vitalie Calugareanu si in colaborare cu Daniel Neamu de la Adevarul am vrut sa vedem cat de usor este sa obtii o viza romaneasca la Chisinau. Calea legala s-a dovedit imposibila. Singurul mod de a obtine viza romaneasca este apeland la intermediari.

Viza pentru cetatenii R. Moldova este gratis. Teoretic. Practic, 400 de vize pe zi sunt eliberate si tot atatea persoane platesc in medie cate 30 de euro taxa de intermediere. Exista alte sute de vize eliberate "la urgenta" prin diverse tertipuri - taxa este peste 200 de euro. Se strang milioane de euro din aceasta afacere generata de felul in care MAE gestioneaza eliberarea vizelor pentru cetatenii R. Moldova. Milioanele de euro se impart intre intermediari, firme de turism si personalul ambasadei. MAE a comentat demonstratia noastra printr-o scrisoare in care se arata legalitatea deplina prin care s-a eliberat viza lui Vitalie Calugareanu. Chiar daca acesta nu a semnat niciodata hartiile aflate in dosar si nu a platit voucher, transport, asigurare medicala etc.


Iata pe scurt demersul nostru, ilustrat pe alocuri cu imagini capturate cu camera ascunsa:

1. Se incearca calea legala, si anume programarea pe internet. Rezultat: Se incearca degeaba. Pagina este blocata in fiecare zi, este imposibil sa realizezi o programare.

Sistemul informatizat permite programarea intr-una dintre zilele urmatoarelor sase saptamani. Insa consultarea in orice zi a calendarului Ambasadei ne arata ca toate zilele teoretic disponibile sunt practic deja ocupate de rezervari (http://chisinau.mae.ro/index.php?id=16419&pas=2). Spre exemplu, de astazi, 26 iulie, pana la 6 septembrie nu se poate face nici o programare. Iar situatia se repeta zi de zi;

2. Se iau ziarele de anunturi, se cauta prin anunturile online sau se viziteaza coada din fata ambasadei.

Rezultat: mai multe numere de telefon, toate duc catre aceiasi zece intermediari. Pretul este intre 30 si 50 de euro o programare online, peste aproape doua luni. Doar programarea costa, viza este gratis. Cei cativa intermediari cu care am discutat au legaturi in interiorul Ambasadei cu persoane care le garanteaza exclusivitate in programarile online. O simpla corelare a IP-urilor care au accesat site-ul ambasadei si au efectuat programari ar arata autoritatilor romane ca intreaga afacere este in mana catorva persoane;

3. In caz de urgenta: intermediarii priceputi la internet cunosc alti intermediari, care iti pot face rost chiar de viza, peste rand. Noi ne-am intalnit cu Serghei, un pusti de 16 ani, care ne-a pus in legatura cu Iura. Rezultat: in numai o saptamana colegul nostru a obtinut viza pe baza unei scurte negocieri si 230 de euro platiti in fata Ambasadei Romaniei la Chisinau. Vitalie nu a completat nici o hartie, insa a primit un voucher romanesc, pe care nu l-a achitat niciodata.

Din declaratiile MAE, la dosarul sau de viza au fost adaugate: asigurare medicala, chitanta de plata a transportului, precum si declaratie olografa privind existenta mijloacelor de intretinere. Evident, in fals.Stefan Candea - Centrul roman pentru jurnalism de investigatie, www. crji.org


Urgente "la purtator"Daca mergi prin fata Consulatului Romaniei la Chisinau, pe Strada 31 August, te poti "imprieteni" cu cel putin unul dintre baietii descurcareti care te "agata" sa-ti vanda pontul: "Vreti programare? Va ajutam noi!". Sau ii "agati", daca stii cum merge treaba prin zona. Si cei mai multi moldoveni care vor sa-si ia viza stiu ce au de facut, asa cum am observat cat timp l-am tinut de vorba pe unul dintre "descurcareti". Pretul e negociabil si difera in functie de cerere: "Tacam complet", adica viza, fara prea multa bataie de cap, te duce pana la 200 de euro. Dar se poate si mai putin, in functie de cati bani ai in buzunar, pentru ca le e mai greu sa piarda definitiv un client decat sa-i faca o reducere substantiala. "Trebuia sa-mi prelungesc viza, care-mi expirase chiar in sesiune, si n-aveam timp sa stau prea mult la coada. Se terminase programul cand am ajuns eu, dar am avut noroc cu unul care m-a agatat pe trotuarul din fata, cand m-am dus sa schimb banii. I-am dat 250 de lei si mi-am luat viza in 5 minute. As fi dat si trei sute, numai sa se rezolve", ne-a povestit Sergiu, student din Republica Moldova. Iar 250 de lei moldovenesti inseamna 50 RON, deci mai putin de 15 euro. Cam tot atat costa si inscrierea pe internet, pagina consulatului fiindu-le inaccesibila "muritorilor de rand". (Anca Scarlat)


Pasi de urmatDaca te programezi, de exemplu, pe 10 iulie pentru viza, asa cum faceau cei care ajunsesera la consulat cand am fost "sa-i iau pulsul", vin sa se aseze la coada pe 22 august. Asa murmurau si ei, foarte nemultumiti si dezamagiti, dar mi-a confirmat unul dintre "baietii descurcareti" care stiu tot ce misca pe Strada 31 August: "O luna dureaza. Vorbesti la notariat la Romania, faceti chemare, se programeaza online si cum e programat vine-n ziua aia si-asteapta. Uite, de exemplu, la numarul douaspatru, vine pe la unspe. Maine face pe douastrei august, poimane, douaspatru. Pe data cand e programat vine, depune documentele si mai dureaza inca sase zile. La coada stau doua suti di oameni sunt in fiecare zi. De la opt si treizeci pana la ora patru. De la patru pana la septi se elibereaza vize. De la ora sapti seara pana la zeci vin persoane juridice. Se bat intre ei, ca n-au programare", m-a lamurit, mandru de sine insusi, tanarul Slavic, din fata consulatului. "Eu fac programari online", zicea el. "Pai, programarile online nu si le face fiecare la un calculator oarecare?", am intrebat cu nedumerire. "E foarte greu. Mai bine la noi si se face imediat", mi-a spus, foarte convins. Chiar daca n-am inteles mare lucru pe moment, m-a ajutat mai tarziu una dintre "victime": "Nu putem accesa internetul. Nu poti intra pe site. Cand a venit Tariceanu se putea accesa la orice ora din zi. Cand a plecat, gata. Se poate intra pe site doar cateva minute, la 12 noaptea". Deci scoti banua€™ si totul merge struna... (Anca Scarlat)


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.