Lumea nebuna in care traim, unde opinia publica este zilnic intoxicata si manipulata sa creada in marile revelatii si adevaruri pe care le-ar furniza arhivele fostei Securitati, este taramul ideal pentru speculatii, fie ele oricat de fantasmagorice. Platita sa se joace cu viata oamenilor, sa fabrice eroi sau "banditi" dupa trebuinta, serviciile secrete ale fostului regim comunist, "reconditionate" dupa 1990, i-au marcat destinul lui Constantin Dobre, liderul grevei din august 1977. In anii a€™80 a fost trimis la cursurile Academiei Stefan Gheorghiu, care pregatea activisti de partid. In 1990 a fost numit casier al ambasadei Romaniei de la Londra. Putina credibilitate de care se mai bucura astazi Constantin Dobre in chiar locul unde a fost erou acum trei decenii pare sa fie un argument ca manevrele de compromitere puse la cale de fosta Securitate au avut succes. Moartea lui Gheorghe Maniliuc, considerat al doilea dupa Dobre, a alimentat la randul ei speculatiile. "Minerii sunt o forta numai impreuna", spune toata lumea la Petrosani. Astazi este dificil de stabilit cu exactitate ceva legat de organizarea grevei. Unii dintre patricipanti au ramas cu impresia ca in zilele protestului unele miscari ale minerilor n-au fost tocmai spontane, printre ei existand oameni care le spuneau ce si cum sa faca. De pilda, Victor Apostu, inginer-sef la Mina Aninoasa in timpul grevei, nici acum nu crede ca evenimentele au evoluat spontan, ci ca minerii au fost organizati: "Am auzit ca schimburile au fost intoarse de niste muncitori de la Lupeni, spune astazi domnia sa, care erau organizati ca sa mentina treaza atentia tuturor colectivelor de munca. Securitatea i-a cautat, eu nu stiu cine au fost, dar sigur au fost, pentru ca de la sine putere oamenii nu puteau sa se mobilizeze cu atata rapiditate si sa ocupe curtea minei. Probabil ca la fiecare mina au existat niste agenti, sa spunem asa, cineva care tinea legatura cu muncitorii". Nici documentele din arhiva fostei Securitati - cel putin acelea care sunt puse in circuit pana la aceasta ora - nu lamuresc aceasta problema, ci dimpotriva, parca o fac si mai cetoasa. Minerii au fost tarati in procese de drept comun, pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea linistii publice, in cel mai rau caz lovire si vatamare corporala. Presupusele victime ale minerilor sunt persoane asupra carora planeaza multe semne de intrebare. Considerat de unii drept liderul minerilor din Valea Jiului in 1977, iar de altii doar un simplu exponent al nemultumirilor acestora, Constantin Dobre si-a asociat numele in istorie cu greva de la Lupeni. Ce s-a intamplat cu Dobre pe traseul lider al grevistilor - azilant politic in Marea Britanie, nu reiese si din dosarele existente in arhiva CNSAS. Dosarul lui Dobre, sau o parte din el, contine scrisori de amenintare trimise, chipurile, de ortaci de-ai sai, scrise intr-un limbaj de nereprodus. Acestea reprezinta mai mult ca sigur una dintre "lucrarile speciale" executate de Securitate, menite sa-i zdruncine moralul. Ca Dobre n-a fost privit ca un miner oarecare o demonstreaza destinul sau ulterior. Pentru anihilarea lui Dobre, Securitatea a imaginat planuri mai complexe si mai perfide. N-a avut soarta celorlalti mineri tarati in procese de drept comun. La prima vedere, autoritatile au fost blande cu Dobre, ba chiar generoase. Cateva episoade din viata lui, de care mai mult ca sigur ca Securitatea n-a fost straina, au semanat indoiala si au starnit suspiciunile ortacilor. Batalia pentru compromiterea oricarui om cu potential de lider sa fi fost castigata de impresionanta masinarie de fabricat legende care a fost, printre altele, Securitatea? Elementele esentiale din biografia complexa a liderului primei greve din Romania comunista raman neelucidate.     MUTAT LA CRAIOVA. Nascut in comuna Galicea Mare (judetul Dolj), Dobre era in 1977 angajat al Minei Lupeni. In timpul grevei, ajutat de Gheorghe Maniliuc, Iacob Dumitru, fratii Amariei si Slavovschi, a organizat protestul minerilor, isi aminteste astazi Constantin Dobre. El a trecut pe hartia inmanata autoritatilor revendicarile lucratorilor din Valea Jiului. Dupa terminarea grevei a fost mutat cu domiciliu fortat in orasul Craiova, unde el si familia au primit un apartament ce apartinuse Securitatii. Anterior, i se oferise sa plece la lucru in Irak, "oportunitate" refuzata de Dobre. I s-a oferit un post de muncitor necalificat la Intreprinderea de Reparatii Auto, promitandu-i-se, totodata, ca se poate califica ulterior ca sudor la aceeasi intreprindere. Dupa propriile declaratii, Dobre a fost interogat adeseori de securistii craioveni sau de cei veniti special de la Bucuresti. Acestia sperau sa obtina informatii "compromitatoare" despre alti grevisti. Cu noul loc de munca Dobre nu s-a impacat nici un moment. A incercat in doua randuri sa urmeze cursurile Facultatii de stiinte Economice din Craiova, dar a fost respins de fiecare data. Nu era la prima tentativa de a urma cursurile invatamantului superior. Dupa propriile declaratii, in 1981 si-a incercat norocul la ziarul local "Steagul Rosu". Dupa ce a picat examenul de preselectie, prim-secretarul PCR Dolj de atunci, Miu Dobrescu, l-a "lamurit" ca singura institutie unde ar fi putut studia pentru a deveni ziarist era Academia Stefan Gheorghiu, care scolea cadrele de partid, la sectia economica. Dobrescu ii sugera un curs la fara frecventa, ce dura cinci ani, ceea ce Constantin Dobre a acceptat. La "Stefan Gheorghiu" insa nu te puteai inscrie pur si simplu ca orice candidat. Trebuia sa ti se "propuna" dosarul de catre partid. Desigur, un dosar de comunist model. Cum i s-a facut un astfel de dosar, dupa cel de "oaie neagra" compus de Securitate, Dobre nu mai spune.     PROTEST IN NOIEMBRIE 1987. Despre protestul muncitorilor brasoveni din noiembrie 1987 s-a auzit si la Craiova. Dobre povesteste acum ca s-a solidarizat si a "vizitat" sediul PCR din Bucuresti unde si-a aruncat pe jos - demonstrativ - carnetul de partid. Imediat a fost "cules" de Securitate si supus unui tratament special. Din spusele lui Dobre, securistii "l-ar fi dezbracat la pielea goala, injectat cu substante halucinogene, sugestionat sub hipnoza profunda, iradiat pe frunte si pe piept". La sfarsit, inainte de a fi expediat cu trenul la Craiova, un doctor a incercat sa il convinga ca e nebun. "Numai un nebun poate sa arunce cu carnetul de partid, i-ar fi spus omul in halat alb." Si printre colegii de serviciu din Craiova s-a raspandit acelasi zvon, al nebuniei lui. Dupa doi ani, in septembrie 1989, a fost transferat ca vicepresedinte al Cooperativei Doljana.     CURTAT DE MAGUREANU. Pe Constantin Dobre Revolutia din 1989 l-a "prins" in Craiova. "Scapat" de supravegherea Securitatii, a fugit la Petrosani. Deja la 22 decembrie, circa 2.000 de mineri demonstrau in fata Primariei. Dupa 12 ani de absenta din Vale, Dobre "s-a legitimat" cu vechea diploma de miner din anii a€™70, dupa spusele sale. Reprezentantii noii puteri s-au purtat putin diferit fata de cei din 1977: "Imediat a inceput sa curga cu acuzatii din partea tuturor membrilor FSN, pe motive ca sunt extremist", declara Dobre. Dupa cateva zile a luat legatura cu Iacob Dumitru, un alt lider al minerilor din 1977, dorind sa revina in structurile de conducere ale minerilor. Atacurile din presa locala de la Craiova s-au intetit, iar Dobre a demisionat de la Doljana. In primele luni ale anului 1990 ramasese somer. Un telefon primit in aprilie 1990 de la Bucuresti parea sa-i schimbe soarta. Dupa declaratiile sale, Virgil Magureanu i-a propus angajarea la SRI, dar fostul miner a refuzat.     ANGAJAT DE MAE. In luna mai, Dobre s-a dus in audienta la Constantin Tunsanu, directorul de cadre al Ministerului Afacerilor Externe. In consecinta, nu se stie pe ce criterii, fostul miner a fost angajat ca arhivist la MAE. A primit cazare la Hotelul Majestic, de unde a urmarit direct demonstratia din Piata Universitatii. Dupa propriile declaratii, amenintarile la adresa sa s-au inmultit, iar Dobre decide sa plece din Romania. A inaintat o noua cerere la MAE, si in septembrie "s-a gasit" pentru el un post de casier la Ambasada romana de la Londra. "La sfarsitul lunii septembrie 1990, povesteste Dobre, mi-au parvenit semnale clare ca se luasera deja doua posibile hotarari la Bucuresti. Prima era aducerea mea imediata in Romania, iar ce-a de-a doua - , trimiterea mea la o alta ambasada din Africa, unde ar fi urmat sa fiu ucis." Speriat, a decis sa ceara azil politic Marii Britanii la 1 octombrie 1990. Si l-a primit!     AZIL POLITIC. Autoritatile britanice au initiat insa si investigatii. Printre altele, Dobre era banuit de a fi preluat identitatea adevaratului lider miner din 1977 despre care in Marea Britanie se zvonea ca murise. Inca din timpul grevei, Securitatea raspandise stirea mortii lui Dobre intr-un accident rutier. Ba mai mult, in 1986 Europa Libera lansase in eter declaratiile lui Istvan Hossu, care relua teza decesului. Amnesty International preluase ipoteza, iar pe baza tuturor acestor "marturii", in prima instanta (1991), statul britanic i-a refuzat cererea de azil politic. Ulterior, pe baza conventiei Natiunilor Unite, Marea Britanie a hotarat acordarea azilului familiei Dobre, iar din 2002 le-a acordat cetatenia britanica. Intre timp insa, in Romania, Constantin Dobre fusese condamnat la cinci ani de inchisoare prin sentinta penala din data de 27 noiembrie 1992, sub acuzatia ca invinuitul fugise in 1990 cu banii din casieria Ambasadei.     BUN ORGANIZATOR. Originar din comuna Fantanele (judetul Suceava), Gheorghe Maniliuc venise in Valea Jiului pentru a scapa de saracia satelor din nordul Moldovei. In august 1977 era angajat ca miner la Exploatarea Miniera Aninoasa. Victor Apostu, inginerul-sef al minei de atunci, si-l aminteste astfel: "Maniliuc era un baiat foarte cumsecade, linistit, nu era un revolutionar de profesie, ca sa zic asa". O data cu declansarea protestelor din Vale, destinul lui Gheorghe Maniliuc s-a schimbat. S-a ocupat personal de aducerea a cat mai multor oameni la Lupeni. In acest scop, in zilele de 2 si 3 august a strabatut Valea Jiului imbracat civil pentru a nu atrage in vreun fel atentia autoritatilor. La Aninoasa nu i-a fost greu sa-si convinga colegii. "El s-a implicat pentru ca era cunoscut de oameni, spune acelasi Victor Apostu, si era un bun organizator si serios. Crea credibilitate la ce vorbea. Si el a fost pentru Aninoasa liderul la ce s-a putut intampla pe linie de grupare a oamenilor, de asociere." Cu ajutorul cunoscutilor sai, Maniliuc culegea informatii despre tot ce "misca" in Vale, atentie sporita acordandu-se infiltrarii trupelor de Militie si de Securitate printre localnici.     "A DAT CU EI DE ZID". Printre sarcinile pe care le-a avut in acele zile agitate din august s-a numarat si supravegherea celor doi activisti de partid veniti de la Bucuresti, special pentru aplanarea grevei, Ilie Verdet si Gheorghe Pana, sechestrati ulterior in ghereta portarului de la Mina Lupeni. Potrivit relatarilor lui Constantin Dobre, enervat de taraganarea negocierilor cu cei doi demnitari, Maniliuc i-ar fi amenintat cu moartea si, mai mult, l-ar fi trantit de zid de cateva ori pe Verdet. La sfarsitul grevei, minerul din Aninoasa a fost condamnat alaturi de alti 15 grevisti pentru "acte de violenta". Se pare ca in cazul sau, la baza pedepsei primite, a stat chiar gestul "necontrolat" din ghereta. Dosarul de Securitate intocmit despre evenimentele din august 1977 mentioneaza caracterul violent al minerilor condamnati, in dreptul carora erau mentionate si alte infractiuni anterioare. Conform acestuia, Maniliuc mai fusese condamnat la trei luni inchisoare in 1953 pentru vatamare corporala, iar in 1968, la un an si jumatate pentru furtul unei motociclete (facuse apoi un accident cu ea, in urma caruia a ramas invalid). Din aceleasi surse reiese ca la Aninoasa, in dimineata de 3 august, inainte de plecarea autobuzelor spre Lupeni unde urma sa vina Nicolae Ceausescu, Maniliuc a luat parte la "bruscarea" inginerilor Virgil Costinas si Ioan Solga si, de asemenea, "l-a luat cu forta" la Lupeni pe Misu Dima, presedintele de sindicat. Aceste fapte l-au costat trei ani si jumatate condamnare pentru ultraj contra bunelor moravuri si ofensa adusa autoritatii, cu executarea pedepsei la locul de munca. Episodul cu Verdet e trecut sub tacere de Securitate.   INTERNAT LA NEBUNI. Despre viata lui Gheorghe Maniliuc dupa incetarea grevei stim putine. Constantin Dobre spune ca aflase prin Dumitru Iacob, alt grevist, ca Maniliuc a fost condamnat si apoi internat de mai multe ori la spitalul de boli mintale de la Zam. Recent am intalnit-o pe doamna Ileana Diculescu (cea de-a doua sotie) si pe Romulus Maniliuc (fiul cel mic). Dupa spusele lor, ce-a urmat pentru familie n-a fost usor. Gheorghe Maniliuc si-a ispasit condamnarea la locul de munca, in Mina Lupeni, cu domiciliu fortat in orasul Petrosani. Situatia financiara a familiei nu era deloc stralucita. Sotia lui Maniliuc s-a intors in locul de bastina, in comuna Ionesti (judetul Valcea). Ramas singur, Maniliuc "si-a refacut viata" alaturi de alta femeie, iar prin anii a€™80 se afla tot cu domiciliu fortat in Petrosani. Intre 1977 si 1987, el a reusit sa insele vigilenta supraveghetorilor sai si sa-si vada fosta sotie si copilul. "Venea numai noaptea, a venit de doua ori, isi aminteste Romulus Maniliuc, care seamana izbitor cu tatal sau. Fugea din Petrosani si venea. Nu stiu daca mituia, nu stiu cum facea sa ajunga sau banuiesc ca lua un bilet, vorbea, facea vreo cerere. Nu stiu cum ajungea."   UN DECES... CU PROBLEME. In ianuarie 1987 familia stabilita la Ionesti primise o veste buna. Gheorghe Maniliuc i-a trimis o scrisoare fostei sotii, in care o anunta ca "se intoarce acasa, ca a terminat cu nenorocitii". Pedeapsa de domiciliu obligatoriu in Vale ii expira, si omul a decis sa se stabileasca in Ionesti. Voia doar sa mai vada meciul echipei favorite, Jiul Petrosani, dupa care urma sa plece. N-a mai apucat, deoarece la cateva zile a murit. Despre decesul sau insa, Ileana Diculescu nu crede ca a fost natural. Femeia e sigura ca Securitatea l-a otravit. La spital, doctorul i-ar fi marturisit jenat ca nu l-a putut salva ca era "problema". "Printre randuri", fosta sotie a "citit" ca Securitatea i-ar fi interzis sa-l salveze pe Maniliuc. "N-am putut sa-l mai scap, a murit cu dintii din fata in maini", retraieste cu lacrimi in ochi momentul Ileana Diculescu. Inmormantarea lui Maniliuc, cunoscut in Vale drept grevist de frunte in 1977, i-a mobilizat pe securistii locului. Cateva autobuze "burdusite" cu "oamenii legii" au insotit coloana funebra. Imbracati civil, acestia au intesat multimea care venise sa-si ia ramas bun de la Gheorghe Maniliuc. La capataiul sau s-a ridicat si a ramas o cruce din doua tevi.       Agonia comunismului, din faliment economic Dupa greva din august 1977, "conducerea de partid si de stat" a acordat o atentie deosebita Vaii Jiului. Incercarea de a preveni viitoare revolte nu era lipsita de temei. La finele deceniului opt, contestarea regimurilor comuniste incepuse pretutindeni in Europa de Est. Nemultumirile de natura economica au marcat, de altfel, istoria comunismului est-european, fiind si cele mai timpurii, dar si cele mai puternice. La sfarsitul comunismului a contribuit decisiv falimentul economiilor socialiste centralizate, surclasate net de cele occidentale. Invocand Actul Final de la Helsinki, care garanta respectarea drepturilor omului inclusiv de regimurile comuniste, un grup de intelectuali slovaci pusesera bazele Chartei 77, prin care protestau impotriva abuzurilor comise de autoritati impotriva formatiei rock The Plastic People. Inspirat de aceasta miscare, in Romania, scriitorul Paul Goma initiaza, la randul sau, un protest care ingrijoreaza Securitatea. In Polonia aparuse fenomenul "Solidaritatea", dupa numele sindicatului care s-a asezat in fruntea sutelor de mii de muncitori nemultumiti. Revendicarile initiale, printre care se numarau dreptul la greva si de libera asociere, au fost de natura economica si sociala. Protestele muncitorilor polonezi au "fisurat" insasi temelia regimului. Ulterior, bresa dintre partidele-stat si "clasa muncitoare", in numele careia, teoretic, se guverna, a devenit prapastie de netrecut.     Avertizat "In afara de mine si Maniliuc Gheorghe nu au mai fost si alti lideri, in sensul organizarii si conducerii efective a grevei propriu-zise de la Lupeni. Din nefericire aceasta a fost situatia reala. Desigur ca au fost colaboratori care ne-au ajutat si sprijinit, dar contactul cu acestia l-a tinut Maniliuc Gheorghe" Constantin Dobre     Lider la Aninoasa "Maniliuc era un baiat foarte cumsecade, linistit, nu era un revolutionar de profesie, ca sa zic asa. Dar el s-a implicat pentru ca era cunoscut de catre oameni si era un bun organizator si serios. Crea credibilitate la ce vorbea. Si el a fost pentru Aninoasa liderul la ce s-a putut intampla pe linie de grupare a oamenilor, de asociere, dar nu pe linie tehnica" Victor Apostu