Dupa startul fulminant din prima etapa, Craiova s-a impiedicat la Iasi in fata unei echipe supermotivate. Primul esec cu Cioroianu antrenor a fost insa cauzat si de optimismul excesiv afisat de toti oltenii inainte de meci, fie ei jucatori sau conduc
Dupa startul fulminant din prima etapa, Craiova s-a impiedicat la Iasi in fata unei echipe supermotivate. Primul esec cu Cioroianu antrenor a fost insa cauzat si de optimismul excesiv afisat de toti oltenii inainte de meci, fie ei jucatori sau conducatori.   Venita la Iasi pe cai mari, Universitatea a plecat pe tacute din Dealul Copoului. Aureolati de acel 4-0 contra Farului, componentii Universitatii s-au intrecut in declaratii excesiv de optimiste inainte de meci, lucru care n-a facut altceva decat sa-i monteze pe moldoveni cat mai tare.   RAZBUNARE. Iritati de siguranta afisata de adversari, elevii lui Ionut Popa au jucat excelent sambata, avand cei mai buni oameni in Balba si Silvasan. Desi la un moment dat a reusit sa egaleze, "Stiinta" a fost facuta sah-mat pe un contraatac de manual, faza care fusese exersata similar inca de vreo doua ori inainte, acest lucru enervandu-l pe tehnicianul oaspetilor. "Am facut multe greseli in aparare si am jucat multe mingi lungi. Dorinta mai mare de victorie a lui Poli a decis meciul. Noi am intrat infatuati, dinainte castigatori, dar realitatea din teren a fost alta. Iasiul mi-a lasat o impresie buna, s-au batut pentru fiecare minge si au meritat sa castige", a recunoscut cu sportivitate Cioroianu, aflat la prima infrangere de cand a fost instalat la Craiova, in urma cu patru luni. De asemenea, patronul Universitatii, Adrian Mititelu, a avut aceeasi pozitie: "La cum a jucat Iasiul azi, cred ca nici o echipa din Liga I nu putea sa castige in dealul Copoului. A fost un meci mult mai greu decat se asteptau jucatorii mei. Daca Balba ar fi jucat din primul minut la Timisoara, Iasiul nu pierdea". La randul sau, antrenorul gazdelor, Ionut Popa, n-a ratat ocazia sa-l taxeze pe capitanul craiovenilor, Dorel Stoica: "N-am dormit toata noaptea dupa ce am vazut declaratia lui Stoica, ca vor avea 2-0 la pauza. Am fost convins ca le dam gol dupa pauza, pentru ca, in declaratia lui, Stoica a spus doar de 2-0 la pauza, insa nu a precizat ce urma sa se intample in a doua repriza".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.