A nu mai fi roman!

In acest loc va veti delecta, cat timp maestrul Ion Cristoiu se va afla in vacanta, cu gandurile asternute pe hartie de condeie de renume ale literaturii romane: Mircea Eliade, Teodor Mazilu, Tudor Arghezi sau G. Calinescu. Lectura aleasa, pentru cititori pe masura!


A aparut acum, de curand, o noua moda printre tinerii intelectuali si scriitori: a nu mai fi romani, a regreta ca sunt romani, a pune la indoiala existenta unui specific national si chiar posibilitatea inteligentei creatoare a elementului romanesc. Sa ne intelegem bine: tinerii acestia nu depasesc nationalul pentru a simti si gandi valorile universale; ei nu spun: "Nu mai sunt roman pentru ca sunt inainte de toate om, si cuget numai prin acest criteriu universal si etern." Tinerii acestia nu dispretuiesc romanismul pentru ca sunt comunisti sau anarhisti, sau mai stiu eu ce secta social-universala. Nu. Ei, pur si simplu, regreta ca sunt romani, si ar vrea sa fie (o marturisesc) orice alta natie de pe lume, chienzi, unguri, nemti, scandinavi, rusi, spanioli; orice, numai romani - nu. S-au saturat pana in gat de destinul acesta de a fi si ramane romani. Si cauta prin orice fel de argumentare (istorica, filozofica, literara) sa demonstreze ca romanii sunt o rasa incapabila de gandire, incapabila de eroism, de probleme filozofice, de creatie artistica si asa mai departe.
Unul dintre ei se indoieste atat de mult de realitatea unui neam romanesc razboinic, incat isi propune sa citeasca Istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca sa verifice daca intr-adevar s-au luptat vreodata romanii cu turcii si i-au invins! Altul crede ca orice creier care conteaza in istoria si cultura "romaneasca" nu e de origine romana. Cantemir, Kogalniceanu, Eminescu, Hasdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Parvan etc., etc. - toti, dar absolut toti, sunt straini. Sunt slavi, ovrei, armeni, nemti orice; dar nu pot fi romani, romanii nu pot crea, nu pot judeca; romanii sunt destepti, sunt smecheri, dar nu sunt nici ganditori, nici creatori.


Daca le pronunti vreun nume despre care se stie sigur ca e romanesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sange sarbesc. Este din Moldova? Moldova intreaga e slavizata. Din Transilvania? Sange unguresc. Cunosc cativa moldoveni care spun cu mandrie: "Am sange grecesc!"; sau "Stramosu-meu a fost rus." Singura lor sansa de a fi oameni adevarati este de a-si dovedi ca originea lor nu este curat romaneasca.
Nu cred ca se afla tara europeana in care sa existe atatia intelectuali carora sa le fie rusine de neamul lor, sa-i caute cu atata frenezie defectele, sa-si bata joc de trecutul lui si sa marturiseasca, in gura mare, ca ar prefera sa apartina, prin nastere, altei tari.


Toti tinerii acestia au de facut obiectii neamului romanesc. Mai intai, spun ei, romanii sunt destepti si asta ii impiedica sa aiba drame interioare, sa cunoasca profunzimile sufletului omenesc; ii impiedica sa aiba probleme. Cine nu are probleme sufletesti, cine nu capata insomnii din cauza meditatiilor si agoniilor, cine nu e in pragul nebuniei si al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu urla "Neant! Agonie! Zadarnicie!", cine nu se da cu capul de pereti ca sa afle "autenticitatea", "spiritualitatea" si "viata interioara" - acela nu poate fi om, nu poate cunoaste valorile vietii si ale culturii, nu poate crea nimic. Romanii sunt destepti - ce oroare! Unde poate duce desteptaciunea? La ce-ti foloseste faptul ca poti cunoaste, superficial, realitatea - cand iti lipseste facultatea de a imagina probleme, iti lipseste boala prin care poti intrezari moartea si existenta, iti lipsesc insesi elementele dramei launtrice?


Tinerii acestia sunt suparati pe neamul romanesc pentru ca romanii nu au drame, nu au conflicte si nu se sinucid din desperare metafizica. Tinerii au descoperit o intreaga literatura europeana de metafizica si etica a desperarii. Si, pentru ca desperarea este un sentiment necunoscut romanului (care a ramas, in pofida atator erezii si culturalizari, drept-credincios Bisericii Rasaritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabila a acestui neam. Tot ce nu se gaseste in Pascal, in Nietzsche, in Dostoevski si in Heidegger - si toate aceste genii au elaborat o gandire impenetrabila structurii gandirii romanesti - tot ce nu se gaseste in nebunia unui biet om din Germania, in viziunile unui rus si in meditatiile unui catolic in vesnica indoiala, nu inseamna nimic, nu are o valoare filozofica, nu are valoare umana.


Alimentati de lecturi europene, mimand drame europene, voind cu orice pret o spiritualitate care sa semene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentala sau rusa - tinerii n-au inteles nimic din geniul acestui popor romanesc, bantuit de atatea pacate, avand nenumarate lipsuri, dar stralucind totusi cu o inteligenta si o simtire proprie. Tinerii au reactionat impotriva curentului de acum zece-doisprezece ani, pornit de la Gandirea si Ideea Europeana (Parvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originile sunt tot in cursurile si publicatiile lui N. Iorga), care proclamase "autohtonismul", "specificul etnic" in arta si in gandire, si incercase cea dintai filozofie ortodoxa prin crearea tipologiei romanesti. Cauzele acestei reactiuni (care a inceput prin a fi pur spirituala, pentru a ajunge in deplin nihilism, negatie a istoriei, relativism in cultura, disolutia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante si prea aproape de noi ca sa ne incumetam sa le discutam in acest articol. De altfel, nici n-am incercat aici sa cercetam intreg fenomenul "a nu mai fi roman", ci numai sa denuntam cateva din aberatiile ultimei mode intelectuale.


Acei care despereaza de destinul de a se fi nascut romani judeca stramb meritele si defectele poporului. Ei vor problematici, indoieli, eroism - iar poporului roman ii e cu totul straina indoiala si despre eroi are o conceptie cu totul familiara. Pentru un tanar intelectual credinta si indoiala au valoare filozofica, deschid caile meditatiei, pun probleme; pentru un taran roman, nu exista indoiala, el crede firesc ("asa cum curg apele, cum cresc florile"), fara "probleme" (taranul roman este realist - vezi colectiile de proverbe ca sa intelegi cum a reactionat el contra incercarilor de idealism, de criticism, aduse de popoarele cu care a intrat in legatura).


Intelectualii au despre eroi o conceptie morala sau magica; si intr-un caz, si altul, ei judeca individualist, iar la limita demoniac. Am aratat in alta parte ce cred romanii despre eroii neamului; ceea ce cred si despre pesonajele biblice si apostolice: ca traiesc intr-un rai ca un plai romanesc, se gandesc la nevoile lor, familiare, ca si in viata, coboara pe pamant in ceasuri grele, stau de vorba cu oamenii intr-un limbaj familiar etc. Eroii asa cum sunt intelesi de popor, si eroii asa cum sunt inchipuiti de intelectualii tineri - nu au nimic de-a face intre ei. Unii au un eroism pe care li-l da viata asociata, ceilalti concep un eroism etic, de probleme, de drame si conflicte.


Apoi, tinerii intelectuali judeca intotdeauna un popor prin ce creeaza, nu-l judeca prin ceea ce este, prin supravietuirea lui. A "crea" este o conceptie individualista; a fi asa cum a lasat Dumnezeu este adevarata axa a "spiritualitatii": poporului; nimic nu se creeaza, nimic nu se face; lucrurile vin si pleaca, lucrurile se intampla. Dar aceasta este o problema prea complicata pentru a o rezolva aici.


Este adevarat ca poporul romanesc sufera de multe pacate, este adevarat ca ne lipsesc multe axe - dar aceasta e conditia noastra umana, acestea sunt posibilitatile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur si simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace sa ne fie rusine ca ne-am nascut romani, numai pentru simplul motiv ca nu gasim in valentele romanesti ceea ce vrea Sestov sau Dostoevski.

---

Despre autor: