Primul impuls pe care-l incerci cand iei din librarie "Arta conversatiei civilizate" (ghid de exprimare eleganta) de Margaret Shepherd si Sharon Hogan (traducere de Adina Cobuz la Humanitas) este de a surade cu amar scepticism: oare cine, cum si cand mai sta la vorbiri cu staif, la subtile conversatii salonarde si reciproce alintari intelectuale prin straluciri retorice - tocmai in zilele noastre sleite sub duhorile argoului de mahala, cu accent lautaresc si vocabularul despuiat?     Asa de mult ne-am obisnuit cu urletele, injuriile, agramatismul, grohaitul imbecil si interjectia birjareasca pe post de... pledoarie, incat sfaturile acestor doua doamne  (specializate in arta caligrafica, rafinamentul imbatranirii, stiinta comunicarii sau, ei da, dresajul cainilor) ni se par mesaje din alta lume, dinspre saloanele frantuzesti ale veacului 18 sau cluburile londoneze din epoca dandysmului.     Dar daca gandesti ceva mai departe, iti dai seama ca, in ciuda vulgarizarii si inculturii omnipotente, exista un high-life in plina formare, cu o sumedenie de ocazii simandicos-filantropic-conversationale, cu o puzderie de localuri selecte, baruri exclusiviste, locante "de fitze" hot, cool, super, trendy, inclusiv numeroase reviste glossy si, in general, o viata mondena trepidanta. Una jalnica, desigur, in ochii obositi ai moralistului, dar nu mai putin utila prin traditionala evolutie a snobismului si kitschului inspre substanta si normalitatea estetica. Nu strica, prin urmare, deloc acestei lumi in (sper) continua rafinare sa treaca, fie si à vol da€™oiseau, prin elementele de baza ale conversatiei elegante (formule de salut si de incheiere, timbrul vocal, mimica, tinuta, alegerea subiectului, etapele dialogale, limbajul nonverbal), prin cele zece reguli de baza ale conversatiei (spuneti adevarul, nu bateti campii, nu va intrerupeti interlocutorul, puneti intrebari si fiti atent la raspunsuri, nu va folositi de oameni, nu insistati pe aspectul fizic, nu abordati subiecte tabu, exprimati-va cat mai politicos eventualul dezacord, nu barfiti si evitati sa deveniti plictisitor), prin tehnicile de evitare a gafelor, prin tipicul dialogurilor cu tineri insurgenti sau batrani aristocrati, cu o cunostinta intamplatoare sau cu viitoarele rude, prin specificul conversatiei in autobuz sau la petreceri, pe holurile institutiilor sau la o inmormantare, epistolar sau telefonic, la o cafea, la spital, pe stadion, pentru afaceri, incepand un flirt s.a.m.d.      In ce ma priveste, m-a uns la inima regula nr. unu: pastreaza o distanta de-o lungime de brat fata de interlocutor. Nu i te baga in suflet, suflandu-i in nas, tinandu-l de cravata sau pigulindu-i scame imaginare de pe rever. Nu vorbi despre necazurile de acasa, despre boli, suferinte, saracie, datorii, sicanele pe care ti le produc sotia sau copiii si, in general, cauta sa vii in lume cu o fata senina, fara a-i spori patologia si urateniile. Cand vorbeste celalalt, fii atent la ce spune, nu-ti fugari privirile-n sapte parti si da din cand in cand afirmativ din cap. In plus, chiar daca ti se pare importanta o rectificare, nu-l intrerupe, ci retine-o pentru momentul replicii. Foarte utile se arata "jumatatile de adevar" (p. 67), cand esti provocat la verdicte nete de genul "Imi sta bine haina (sau tunsoarea) asta?" sau "Cum ti-a placut cartea mea?". Aici este nevoie de-o adevarata coregrafie retorica, iar dezinvoltura nu se invata usor. Tot asa, evitarea gafelor ("Aoleu, ce palid esti", "Esti cumva insarcinata?", "Cum poti manca asa ceva?", "Cum de nu aveti copii?" etc.), ca si repararea lor ("Cine-i uratul ala?" - "logodnicul meu...") compun capitole de tot hazul si utilitatea.