Daca veti citi Ultimul ritual, cu greu retineti cum ii cheama pe eroii din aceasta carte. Pentru cititorul roman e de-a dreptul o performanta sa tina minte - dar sa mai si pronunte! - nume islandeze ca Guomundsdottir, Eyjolfsdottir, Haffsteinsson s.a. Chiar si cum era strigata la catalog autoarea - Yrsa Sigurdardottir - va va da multa bataie de cap ca sa pastrati in memorie. Dar, trecand peste acest obstacol lingvistic, faceti cunostinta cu o poveste infioratoare, istorisita cu o raceala si o precizie specifice nordicilor. Fiindca nu-i deloc placut sa deschizi un dulap si sa-ti cada in brate un cadavru ai carui ochi au fost scosi (ceva asemanator se petrece si in nuvela lui Al. Philippide, Imbratisarea mortului). Si mai naucitor este ca tocmai asasinului sa i se intample un astfel de incident neobisnuit. Dar pana la descoperirea criminalului e o cale lunga, pe care avocata Dora Guomundsdottir o strabate in tandem cu un fost anchetator, Mathias Reich - uf!, in sfarsit un nume mai usor de retinut. Cei doi executa ritualul specific unei astfel de situatii - iau interviuri martorilor, pun intrebari politistilor care s-au ocupat cu superficialitate de caz, iau parte la interogarea suspectilor, se consulta cu medicul legist. Adevarul nu iese la suprafata cu usurinta. Multe personaje au ceva de ascuns, punand astfel bete in roate cercetarilor. Insasi victima - un student neamt - a avut o viata neobisnuita, abuzand de droguri, fiind amator de experiente stranii - de pilda, s-a supus unei operatii prin care i s-a despicat limba, ca sa fie ca a unui sarpe, si-a agatat inele in diverse parti ale trupului, si-a facut tatuaje. Si, totusi, acest ciudat este un impatimit de istorie - mai ales de perioada in care femeile acuzate de vrajitorie erau arse pe rug, iar o simpla delatiune te arunca in beciurile inchizitiei. Tocmai aceasta pasiune il va pierde, punandu-l pe urmele unui manuscris valoros din vechime. Cel care il ucide este un personaj greu de suspectat, desi e mereu in centrul atentiei. In asta si consta maiestria autoarei - aceea de a oferi, in buna traditie a romanului politist, un final neasteptat. Alte episoade din carte - aventura de cateva zile a avocatei cu partenerul sau, tribulatiile pe care le cunosc copiii ei - sunt simple ingrediente pentru o naratiune careia nu i se poate reprosa lipsa de suspans, ci doar stilul morocanos. Ea seamana cu Islanda - un taram rece si cu marginile zimtate.