Intotdeauna, chiar si inainte de a fi fost inventate sondajele de opinie, Biserica a ocupat, la romani, intaia pozitie in materie de credibilitate. In timp ce partidele politice si Parlamentul au jucat cu un mare handicap. Pe buna dreptate. In constiinta colectiva, politica, mai ales in sensul ei modern, este o intreprindere de tip nou. In timp ce Biserica, in acceptiunea ei de institutie, are o istorie de aproape 2000 de ani. Dar tocmai uriasa zestre si investitie de incredere a cetatenilor in Biserica au facut adesea din ea o prada extrem de ispititoare pentru politiceni. In toate timpurile. Si pretutindeni. Posibilitatea de manevrare a acestei institutii, identificata, pe drept cuvant, cu Casa lui Dumnezeu, devine cu atat mai mare cu cat ea nu poate functiona autonom, fiind adesea silita sa stea cu mana intinsa spre efemerii reprezentanti ai guvernelor, ai clasei politice. Pentru a supravietui institutional si financiar. Pentru a se putea dezvolta. Adapta. Moderniza. Pentru a-si propaga, intr-un mod mai eficient, proiectia asupra raportului dintre om si Dumnezeu. Si atunci cand, in plus, statul poate interveni si in ceea ce priveste desemnarea capului Bisericii, prada devine si mai ispititoare. Si mai sigura. Este exact motivul care i-a determinat pe catolici sa renunte la autocefalie. Si sa se supuna unui singur centru religios. Cel al Vaticanului. Pentru ca, renuntand la autocefalie si unite fiind intr-o singura mare Biserica Catolica, institutiile cultului crestin de pe mapamond au posibilitatea sa-si apere mult mai eficient integritatea, in raport cu un guvern sau altul. Dar si asa, autonomie absoluta nu exista. Pretutindeni in lume, chiar sub umbrela puternicului Vatican, statele incearca, si deseori reusesc, sa influenteze Biserica.
Cu atat mai vulnerabila este autocefala Biserica Ortodoxa Romana, silita sa-si obtina, de una singura, un grad acceptabil de independenta. Impotrivindu-se, de una singura, manipularilor de tot felul. Ca sa nu mai vorbim de atatia si atatia ani de dictatura, care nu pot fi pusi in totalitate pe seama statului comunist. Un exemplu elocvent este chiar proiectul Catedralei Neamului. Pe care Patriarhia nu-l poate realiza singura. Ci doar obtinand, eventual in schimbul unor concesii, un favor. Al presedintelui. Al primarului general al Capitalei. Al Guvernului. Al altor institutii laice implicate.
Iar acum, cand urmeaza sa aiba loc desemnarea unui nou Patriarh, avem prilejul sa urmarim, daca patrundem in culisele acestei operatii, un teribil razboi al intereselor politice. Care vor veni in contradictie cu interesele legitime ale Bisericii Ortodoxe. Mai ales ca reprezentantii societatii civile, din care prea multi sunt politicieni si prea putini sunt enoriasi dezinteresati, vor avea un cuvant greu de spus in alegerea succesorului lui Teoctist. Tare ma tem ca vom asista la un meci dezgustator. Care a si debutat. Cu lacrimi de crocodil. Cu declaratii politicianiste, la capataiul celui trecut la cele vesnice. Cu promisiuni ce vor ramane neonorate. Cu decoratii post-mortem. Si ramane de vazut in ce masura va rezista presiunilor si ispitelor Biserica noastra autocefala.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Inițiativa europeană prin care România ar putea recicla mai eficient sticla
Sursa: green.start-up.ro
-
Laura Olaru, antreprenoarea care a pariat totul pe genți: Trebuie să fii un...
Sursa: retail.ro
-
Emi Gal, fondatorul român care facilitează oamenilor lupta eficientă cu cancerul
Sursa: start-up.ro
-
BNR a autorizat Filbo Pay ca instituție emitentă de monedă electronică
Sursa: futurebanking.ro
-
Zâmbete de 1 Aprilie: Cele mai haioase mesaje pentru Ziua Păcălelilor
Sursa: garbo.ro
-
Suntem cu toții răi în povestea cuiva… și niciodată complet nevinovați!
Sursa: kudika.ro
-
Patronii sunt supărați după scandalul puiului îngălbenit: ”Este o lipsă de...
Sursa: wall-street.ro