Paradoxal, faptul ca procurorilor le este interzis sa se pronunte pe cazurile instrumentate poate produce prejudicii de imagine tocmai celor pe care magistratii ii acuza.

Faptul ca statutul magistratilor interzice nu numai judecatorilor, ci si procurorilor sa se pronunte pe cazuri in lucru cred ca le dauneaza in primul rind invinuitilor. Aceasta pentru ca, prin metode specifice, ziaristii oricum afla cite ceva din respectivele dosare. Fiecare ziarist are cite o "pila" prin Parchete, care le "susura" informatii inainte ca rechizitoriile sa fie finalizate si dosarele trimise in instante. Problema e ca aceste informatii sint cel mai adesea imprecise, iar jurnalistul, avind prea putine date la dispozitie, risca sa deformeze, fara voia lui, faptele. |n plus, legea nu-i opreste pe avocati sa ofere presei orice fel de probe doresc, cu exceptia (rara) a celor care tin de siguranta nationala. Ceea ce afecteaza balanta informarii publice, intrucit e de domeniul evidentei ca un avocat va furniza presei doar acele informatii care sint in favoarea clientului sau.

Masura de acum, de a impune si procurorilor tacerea absoluta, a fost unul dintre esecurile politicii promovate de fostul ministru al Justitiei Monica Macovei. Acum doi ani, toata clasa politica sarea ca arsa, de multe ori pe buna dreptate, ca Parchetul General nu face decit spectacol mediatic, cu arestari in direct si cu prezentari spectaculoase de probe, care, intr-un final, se dovedeau false. Macovei, cred eu, a preferat calea mai usoara. Ar fi trebuit mai degraba sa le explice acelor politicieni ca exercitiul transparentei in Parchete este mai util cauzelor respective decit ultrasecretizarea dosarelor de urmarire penala.

Cred ca ar fi util de cercetat modelul american. Acolo, in cazuri de maxim interes public, procurorii sau politistii organizeaza conferinte de presa, unde prezinta detaliat probele de care dispun si de care sint siguri ca nu pot fi rezonabil contestate. Procesele nu sint afectate in nici un fel de aceasta practica, din simplul motiv ca procurorii nu reprezinta decit o parte in aceste procese, nu dau solutii, ci trebuie sa-i convinga pe jurati si/sau, dupa caz, pe judecator de vinovatia persoanei cercetate. |mi imaginez un astfel de sistem si in Romania. Procurorul de caz ar putea foarte bine sa organizeze o conferinta de presa in momentul in care a declansat urmarirea penala. Singura limitare rezonabila in ce priveste furnizarea de informatii ar trebui sa priveasca indiciile, deci probele pe care procurorul nu le-a obtinut inca si a caror obtinere ar fi primejduita de astfel de dezvaluiri. E vorba, in plus, si de protectia acestei categorii de magistrati. Pentru ca le este interzis accesul mediatic, oricine ii poate face albie de porci in mass-media fara ca procurorii sa se poata apara. Pot apela doar la Consiliul Superior al Magistraturii cu cereri de aparare a reputatiei, dar acele acte au marele merit ca destind piciorul de lemn.