Un oficial turc din Ministerul Energiei a declarat pentru Reuters ca Turcia sprijina grupul energetic RWE sa devina al saselea partener in cadrul proiectului gazoductului Nabucco. Acest sprijin favorizeaza grupul german in dauna companiei franceze Ga
Un oficial turc din Ministerul Energiei a declarat pentru Reuters ca Turcia sprijina grupul energetic RWE sa devina al saselea partener in cadrul proiectului gazoductului Nabucco. Acest sprijin favorizeaza grupul german in dauna companiei franceze Gaz de France (GDF), relateaza NewsIn. Conducta Nabucco va transporta gaze naturale din regiunea Marii Caspice si Iran spre Austria, prin tranzitarea Turciei, Bulgariei, Romaniei si Ungariei. Decizia de cooptare a celui de-al saselea partener, alaturi de OMV (Austria), Mol (Ungaria), Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria) si Transgaz (Romania), va fi adoptata mai tarziu decat s-a estimat initial, in conditiile in care grupul OMV, liderul consortiului, a anuntat, in luna martie, ca viitorul actionar va fi stabilit in prima jumatate a acestui an. La inceputul acestui an, un responsabil turc a declarat pentru Reuters ca a suspendat discutiile cu Gaz de France privind posibilitatea ca grupul francez sa devina partener al proiectului Nabucco, la scurt timp dupa ce Franta a votat o lege prin care transforma intr-o ofensa cu implicatii juridice negarea existentei genocidului armenilor de catre autoritatile turce din perioada primului Razboi Mondial. Oficialul turc a adaugat ca aceasta lege franceza continua sa aiba greutate in procesul de alegere a viitorului partener al proiectului Nabucco, preferinta pentru grupul german fiind astfel evidenta, relateaza Reuters. Pe de alta parte, grupul rus Gazprom, cel mai mare producator de gaze naturale, la nivel mondial, a anuntat ca s-ar putea alatura consortiului, pe viitor, in pofida planurilor de constructie a unui gazoduct concurent, dezvoltat sub Marea Neagra, in colaborare cu compania italiana Eni. Iranul a anuntat, la jumatatea lunii iulie, ca va vinde gaze naturale statelor partenere in proiectul Nabucco.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.