Interviu cu domnul colonel dr. Ion Petrescu, seful Directiei Informare si Relatii Publice din cadrul Ministerului Apararii

SOLICITARE DE LA DIVIZIA DE DIPLOMATIE PUBLICA
- Domnule colonel, v-as ruga sa ne prezentati cateva din

Interviu cu domnul colonel dr. Ion Petrescu, seful Directiei Informare si Relatii Publice din cadrul Ministerului Apararii

SOLICITARE DE LA DIVIZIA DE DIPLOMATIE PUBLICA
- Domnule colonel, v-as ruga sa ne prezentati cateva dintre proiectele Directiei pe care o coordonati.
- Pentru Directia Informare si Relatii Publice a Armatei Romaniei, anul 2007 este unul al lansarii de proiecte profesionale noi. As incepe cu pruncul nascut de ziua presei militare, revista "The Military Observer", a carei aparitie a fost semnalata si de ziarul dumneavoastra. Este o publicatie lunara, in limba engleza, care prezinta principalele activitatile ale organismului militar romanesc, in luna care s-a incheiat. Astfel, asiguram informatii utile atasatilor militari straini la Bucuresti, atasatilor militari romani de peste hotare, dar si contingentelor romanesti din teatrele de operatii aflate in Afganistan, Irak sau in spatiul fost iugoslav. Un numar de exemplare a fost trimis si contingentului nostru de piloti militari ce actioneaza acum in spatiul aerian baltic, sub stindard militar NATO. Un alt proiect este aparitia, in luna septembrie, a revistei "Cariera militara". Pentru prima data in Armata Romana va apare o publicatie comparabila cu revista similara, trimestriala a Bundeswehr-ului. "Cariera militara" isi propune, in patru numere, sa prezinte Fortele Terestre, Aeriene, Navale dar si alte specialitati din Armata Romaniei unde este nevoie de tineri de calitate. Daca in 2006 tinta a fost sa recrutam oameni capabili sa suporte greutatile si privatiunile mediului militar, in 2007 dorim sa atragem si alti tineri bine pregatiti, receptivi la ceea ce le ofera armata azi. Si ma refer la posibilitatea de a se incadra in zone performante, cum ar fi domeniul comunicatiilor si informaticii. Dorim in acelasi timp sa mai demaram o actiune inedita. Cu aprobarea ministrului Apararii Nationale si sprijinul sefului Statului Major General, vom trimite, incepand din luna septembrie, echipe media la comandamentele aliate. Prima va poposi la Cartierul General al NATO. Misiunea acestor echipe este de a aduce in Romania, pentru televiziunea publica si nu numai, interviuri cu importanti lideri politici si militari ce pot sa ne vorbeasca despre rolul tarii noastre in Alianta, despre misiunile pe care militarii nostri le indeplinesc, si mai ales despre cum vad, de pe acum, summit-ul NATO ce va fi organizat in 2008, in Romania. Concomitent, vom continua sa trimitem echipe mobile de informare publica in teatrul de operatii din Afganistan, cu sprijinul Comandamentului 2 Operational Intrunit de la Buzau. Exista o solicitare de la Cartierul General al NATO, prin Divizia de Diplomatie Publica, ca sa asiguram imagini si fotografii, menite a reflecta un adevar cunoscut: militarii romani sunt prezenti, alaturi de aliati, in Afganistan, nu numai pentru a asigura stabilitate, ci si pentru a oferi un plus de siguranta populatiei. Inclusiv prin actiunile de tip CIMIC, cu dotari sponzorizate de Aliati, pentru scoli, spitale etc.. La acestea se adauga asistenta medicala de prima necesitate, inclusiv tratamente stomatologice. De altfel, zilnic se ofera copiilor, in misiunile noastre de patrulare, alimente si apa de baut.

DOUA PROIECTE INEDITE
- Intotdeauna, profesionistii militari romani si-au asumat asemenea misiuni...
- Desigur. De altfel, colegii de la Divizia de Diplomatie Publica ne-au anuntat ca vor posta pe site-ul NATO un clip cu imagini realizate de echipa mobila a D.I.R.P., recent intoarsa din Afganistan. Iata ca suntem prezenti in Alianta si in zona relatiilor publice. De altfel, noi concepem, la ora actuala, PR-ul militar romanesc, intr-o maniera ofensiva. Credem ca numai prin organizarea de evenimente credibile, prin lansarea unor produse noi si, in acelasi timp, prin asigurarea unor instruiri specifice, pentru jurnalistii civili care ar putea fi prezenti intr-un teatru de operatii si pentru ofiterii de relatii publice, numiti pe functie, putem dinamiza sistemul. Recent, a avut loc instruirea jurnalistilor civili la o unitate din Fortele Terestre. Va informez, in premiera, ca proiectam instruiri similare, in acest an, la Fortele Navale si la Fortele Aeriene. Tot cu surprize placute pentru colegii nostri din presa civila. Vrem sa demonstram un lucru simplu: inainte de a scrie despre un militar, este bine ca jurnalistul sa poata trai, cateva zile, in conditii similare profesionistului in uniforma. La Marina avem intentia sa organizam, prezenta gazetarilor la bordul unei nave, pentru a vedea cum incepe programul de dimineata, ce inseamna iesirea in larg si executarea unei misiuni adecvate. Probabil ca, dupa aceea, jurnalistii care se ocupa de zona armatei, vor fi obiectivi atunci cand, dupa aceasta experienta, vor scrie despre Fortele Navale. La fel, in zona Fortelor Aeriene, intentionam sa facem o activitate similara intr-o baza aeriana. Implicit sa le oferim posibilitatea trecerii prin teste care sa le permita sa se compare cu pilotii. Sa-si dea astfel seama ca a fi azi pilot, inseamna sa ai un curaj aparte, dar, in acelasi timp, si aptitudini fizice specifice.
LANSARE PROMOTIONALA
- Avem parte, asadar, de o evolutie foarte dinamica in sfera relatiilor publice ale armatei...
- Este un lucru firesc. Armata Romaniei are meritul de a fi contribuit intr-o maniera recunoscuta public, decisiva, la intrarea Romaniei in NATO. Alianta constituie o comunitate unde este respectat profesionistul de calitate. Un om care nu sta tot timpul numai cu uniforma, cu arma pregatita pentru misiune, fiind interesat si de principalele evenimente sociale. Din aceasta perspectiva, dar si a datoriei noastre de a informa corect contribuabilii, in luna octombrie dorim ca Ziua Armatei Romaniei sa fie intampinata cu o serie de initiative noi. De exemplu: iesirea de o maniera promotionala, pe piata presei, a saptamanalului Observatorul militar, intr-un format si cu un continut adecvat acestei provocari. Vrem ca si rezervistii, veteranii, oamenii care au trecut recent in rezerva, sa fie mentinuti in contact, prin intermediul acestei publicatii, cu ceea ce se intampla in organismul militar romanesc.

RACORDARI LA STANDARDELE ALIATE
- Care ar fi noutatile pe zona media militara, si ma refer in special la spectrul audio-video?
- Intentionam sa amplificam contactele cu partenerii nostri din Alianta Nord-Atlantica, si ne gandim aici la prezenta in Grupul Audio-Video al NATO. In septembrie, vom avea acolo o delegatie care va continua contactele menite a face schimburi de casete video cu filme de instructie, dar si cu documentare care au fost difuzate la televiziuni din Europa si de peste Ocean, cu tematica militara. La randul nostru, vom oferi filmele Studioului Cinematografic si ale redactiei militare de televiziune Pro Patria. O alta noutate, in septembrie, in Slovenia, o delegatie de jurnalisti militari va fi prezenta la Congresul Asociatiei Europene a Jurnalistilor Militari. Pana acum, din pacate, noi nu am fost membri de jure, vom deveni insa si vrem sa dovedim profesionalism; am si trimis materialele pentru expozitia organizata cu acest prilej, unde ne si prezentam publicatiile. Am facut demersuri pentru ca, devenind membri ai acestei organizatii sa avem dreptul ca pe publicatiile noastre sa fie sigla asociatiei. Ce se promoveaza acolo? Necesitatea asigurarii in flux continuu a informatiilor utile personalului militar si civil din diferite armate, inclusiv cele integrate in structurile aliate. Vom mai trimite echipele noastre pentru realizarea viitoarelor documentare cinematografice, in zone extrem de dinamice. O echipa condusa de domnul Gabriel Cobasnian va poposi in randul pilotilor romani care actioneaza in spatiul aerian al Tarilor Baltice. Ulterior, dorim sa prezentam la televiziunea publica un documentar realist despre misiunile acestor camarazi din Fortele Aeriene. Sunt si alte proiecte pe masa de lucru, ritmul impus de echipa Directiei Informare si Relatii Publice fiind generat de dorinta de a fi in permanent contact cu unitatile operative. Avem oameni de calitate in cadrul DIRP As face o nedreptate sa fac nominalizari, dar mentionez ca atat profesionistii in uniforma, cat si expertii civili, atat din cadrul Directiei noastre, cat si din Trustul de Presa al Ministerului Apararii, au dorinta de a scoate produse de calitate. Avem si alte deziderate. Ne-am dori sa accedem spre situatia in care, pornind de la studioul TV, din Ministerul Apararii, sa putem, in viitor, sa avem un sistem de televiziune cu circuit inchis, ca in alte state aliate, care intr-o prima faza sa fie testat in unitatile operationalizate, apoi, prin extindere, si in celelalte unitati. Cu un program care sa dureze de la ora 9 la 15, cu informatii difuzate in sistem Euronews. Sigur, e doar un proiect, dar o documentare utila, in acest sens, o vom face la studioul American Forces Network, din Stuttgart, in Germania, in toamna acestui an. Ne dorim sa dispunem si de o dotare moderna, astfel incat sa facem transmisii live de pe teritoriul national, din puncte unde poate sa actioneze doar presa militara, cu mijloacele tehnice adecvate pentru informarea contribuabilului asupra esentei unui exercitiu national, bilateral sau multinational.

O CURIOZITATE BINE CANTARITA
- Se mai poate vorbi de o cultura militara in randul cetatenilor Romaniei, la nivelul mentalului individual si colectiv? Este necesara, are nevoie romanul si de o cultura militara?
- Intrebarea este retorica. Daca imi permiteti un punct de vedere personal, as spune ca, din fericire, avem in tara, in garnizoanele Bucuresti, Brasov, Sibiu, Constanta, puternice institutii de invatamant militar, care constituie si astazi un magnet pentru tinerii care nu numai ca vor sa imbrace uniforma militara, dar vor mai ales sa se incadreze intr-o institutie respectata de poporul nostru. Pe de alta parte, avem un sistem, inca puternic, de Cercuri Militare, in multe localitati din Romania. Acestea, prin traditie, organizeaza pentru rezervisti, pentru cadrele militare active, pentru personalul care a fost si este in cadrul Ministerului Apararii, evenimente ocazionate de zilele importante din istoria tarii noastre. Nu poti sa pui uniforma in afara istoriei nationale! Exista oameni de cultura care nu uita momentul in care au imbracat aceasta uniforma. Este meritul redactiei Ora Armatei, din cadrul Trustului de Presa al Ministerului Apararii, de a avea, constant, sambata, o rubrica dedicata personalitatilor importante din viata politica, culturala, sociala a Romaniei, care, inainte de a ajunge savanti, scriitori, oameni de mare cultura, academicieni, au imbracat, in timpul razboiului, uniforma militara si si-au facut datoria fata de tara. Cred ca ne aflam intr-un moment cand, din fericire, noua generatie se raporteaza cu o curiozitate bine cantarita la organismul militar. Ideea de a avea profesionisti militari capabili sa execute misiuni diverse, dificile, dupa o pregatire adecvata este o provocare pentru orice tanar. Datoria noastra este de a informa, de a oferi toate datele relevante, pentru ca tanarul, in cunostinta de cauza, sa opteze sau nu, pentru cariera militara. Pe masura ce trece timpul, organismul militar romanesc isi consolideaza elita si mizeaza pe oameni cu calitati aparte.

SANSA IN MEDIUL MILITAR
- Domnule colonel, ca ofiter de cariera si cu un fin spirit de analiza a fenomenului militar, cum vedeti Armata Romana in viitorul apropiat, si nu numai?
- Sondajele de opinie post-decembriste au plasat organismul militar romanesc, de regula, pe locul secund, dupa Biserica, institutie pe care noi am respectat-o si cu care am colaborat foarte bine intotdeauna. In statele cu o democratie solida, armatele se afla si pe alte locuri, in raport de prioritatile societatilor respective. Armata Romaniei, la ora actuala, are sansa de a avea o lideranta extrem de bine pregatita. Sunt generali si ofiteri care au absolvit cursuri la diferite niveluri, in institutii militare de prestigiu, din state aliate, precum Universitatea Nationala de Aparare din Washington DC. Sunt oameni care nu numai ca au terminat cu brio aceste studii, dar au si fost promovati in pozitii-cheie, au participat la exercitii multinationale, au fost in teatrele de operatii. Ei constituie garantul ca profesionistii militari ce se vor incadra in Fortele Armate Romane, in anii urmatori, vor fi performanti. Cum va fi Armata Romana in viitorul apropiat? Exact cum va fi societatea romaneasca in acea perioada. Noi suntem, pana la un punct, oglinda societatii. Or, o societate romaneasca performanta, ii va stimula pe profesionistii militari sa ajunga acolo unde tind. In acelasi timp, si armata va constitui un exemplu de ordine, de rigurozitate, de seriozitate, inclusiv pentru cei ce isi incearca sansa in mediul militar.

UN PILON IMPORTANT
- Sunteti un optimist...
- Da. Insa nu as vrea sa fiu perceput ca unul care vede doar partea frumoasa a tabloului. Sunt si dificultati, si elemente care pot fi perfectibile. Avem camarazi care in acest moment prefera sa incheie o cariera militara si sa se dedice altor optiuni in viata civila. Dar daca ne referim la marea masa de profesionisti din Armata Romaniei si la sansa de a avea o medie de varsta extrem de reprezentativa pentru robustetea organismului militar, atunci putem anticipa si ca, in urmatorii ani, Armata Romaniei va fi condusa de lideri pregatiti, vizionari, fiind structurata pe unitati mai bine dotate, experimentate, prin executarea misiunilor alaturi de aliatii din NATO sau cei din Coalitie, cu un plus de echipament si facilitati comparabile cu cele ale Aliatilor. Armata Romaniei trebuie perceputa ca acea parte a societatii ce-si asuma misiunea de a executa in tara si peste hotare, indatoririle care ii revin, in interesul statului roman. Astazi, granitele tarii se apara peste hotare. Cu cat suntem mai aproape de aliati, acolo unde este nevoie de noi, si as da exemplul Afganistanului, este clar ca vom fi mai mult respectati. Partenerii din Alianta ne considera un pilon important al Comunitatii Euroatlantice.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.