Liderul grupului parlamentar PD din Camera Deputatilor, Cristian Radulescu, a declarat ieri, pentru Cronica Romana, ca Partidul Democrat nu a avut niciodata 60% in sondajele de opinie. Potrivit lui Radulescu, cea mai mare cifra cu care democratii au
Liderul grupului parlamentar PD din Camera Deputatilor, Cristian Radulescu, a declarat ieri, pentru Cronica Romana, ca Partidul Democrat nu a avut niciodata 60% in sondajele de opinie. Potrivit lui Radulescu, cea mai mare cifra cu care democratii au fost creditati este 53% dar, in general, cota electorala a fluctuat intre 45 si 49%. In opinia sa, sondajul realizat de Gallup, care credita PD cu 40%, nu arata o scadere a formatiunii pe care o reprezinta. Liderul democrat a aratat ca "daca luam in considerare cetatenii hotarati in a-si exprima opinia si cei nehotarati, in sondajele in care PD avea 45%, rata nehotaratilor era de 45%, adica aproape una din doua persoane nu avea o opinie formata". De asemenea, el considera ca in urma ultimelor evolutii politice, opinia repondentilor s-a conturat mult mai bine si rata de nehotarati la ultimul sondaj este de 27 %. Radulescu a explicat ca, printr-o interpretare de ansamblu a sondajelor din ultima vreme, "pentru PD voteaza mai multi decat in urma cu cateva luni de zile, in mod direct". "Daca se iau in calcul si nehotaratii, putem sa spunem ca PD a scazut de la 45% la 40%", a recunoscut, insa, Radulescu. Totusi, liderul deputatilor democrati a mentionat ca nimeni nu poate prevede modul in care vor actiona in ultima clipa nehotaratii si incotro isi vor dirija voturile. "In momentul de fata, putem spune ca cei care raspund direct, votand pentru Partidul Democrat, sunt mai multi decat in urma cu doua luni de zile", a afirmat el in acest sens. De asemenea, Radulescu a avertizat asupra pericolului reprezentat de interpretarea sondajelor de catre "persoane care nu sunt avizate, sau sunt bine avizate, dar rau intentionate". In ceea ce priveste scaderea inregistrata de Traian Basescu in sondaje, de la aproape 60% la 40%, Radulescu si-a exprimat convingerea ca aceasta nu este reala si ca seful statului "a ramas la 47% si este in continuare lider detasat in cota de incredere a populatiei". Totodata, el si-a exprimat neincrederea fata de cresterea in sondaje a lui Calin Popescu Tariceanu, pe care o considera "prea brusca". In privinta alegerilor europarlamentare, Radulescu considera ca formatiunea pe care o reprezinta trebuie sa-si respecte promisiunile, "nefacand zgomot pentru nimic". "Orice partid politic, nu numai PD, trebuie sa mearga pe problemele care framanta electoratul in campania pentru PE", a mai spus Radulescu. In opinia sa, nu trebuie insistat pe modul in care europarlamentarii cunosc structurarea institutiilor europene, ci pe modul in care "eurocandidatii vor reprezenta problemele reale ale populatiei, in sensul impunerii problemelor specifice romanesti". Legat de campania pentru europarlamentare, liderul democrat s-a declarat convins de faptul ca "niciun partid, care isi va baza campania pe atacuri la persoana, nu va avea castig de cauza". "Oricum, asa cum o arata toate statisticile, este o atmosfera atat de incarcata, incat o simti material. Lumea este absolut satula de politicieni si de agresivitate politica. Oamenii vor sa le fie luate in considerare problemele", a mai spus Radulescu. Liderul deputatilor PD a reiterat ca formatiunea sa politica va duce o campanie pozitiva. "Vrem ca oamenii sa vada ca le stim problemele si ca le vom prezenta in Parlamentul European", a explicat Radulescu. El nu a exclus nici discutarea problemelor europene, ca de exemplu incalzirea climatica, "care nu pot sa nu ne priveasca", subliniind ca PD va incerca sa castige cat mai multe locuri de europarlamentar "pentru ca vocea noastra sa se auda si pentru ca problemele Romaniei sa fie cunoscute si luate in considerare in Parlamentul European". In conditiile in care, fara o astfel de constructie nu este posibil un guvern cu sustinere majoritara in Parlament, fiind putin probabil ca un partid sa obtina mai mult de 50% din sufragii, Radulescu considera ca nicio Alianta nu poate fi realizata cu un an si jumatate inainte. In opinia sa, "PNL si PSD, care vor sa ramana la putere cat mai mult", ar avea interes sa intarzie organizarea alegerilor. Referitor la acuzatiile lansate de PSD si PNL, potrivit carora PD este un partid demagogic si populist, Radulescu sustine ca "PD nu trebuie sa raspunda unor astfel de acuzatii, pentru ca raspunsul a fost dat deja de populatie". "Intr-o astfel de disputa, care n-are principii si are doar invective, nu poti sa escaladezi disputa spunand si tu despre ceilalti ca sunt demagogi si populisti si fiecare sa tipe din ce in ce mai tare", a explicat democratul. "Noi raspundem la aceste acuze cu o pozitie serioasa si cu argumente", a mai spus Radulescu. Din punctul sau de vedere, "poporul-arbitru" a dat deja un raspuns legat de prestatia partidelor politice, prin scaderea PSD si cresterea PD in sondaje, in ultimul an de zile.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.