CAINII SUNT FRUMOSI in felul lor cainesc. Cand sunt urati, seamana cu oamenii urati. Un caine care ma privea cu dusmanie,
desi nu faceam altceva decat sa-mi vad de drum, avea trasaturi de la toti oamenii ale caror mutre ma facusera de-a lungul timpului
sa pun la indoiala teoria evolutionista. Imi amintea capul acelui caine urat de un profesor de marxism-leninism cu ochi de hipopotam, de un neam din partea tatei, cu o barbie lata si grea de dromader, si de un vecin cu o fata cazuta de bou. Cainii nu seamana, cum se spune, cu stapanii lor, ci cu niste insi care ar fi trebuit, la cate asemanari vadesc, sa le fie stapani.
Concluzia evolutionista la care am ajuns, vazand pana unde pot sa mearga similitudinile dintre om si animal, e ca lucrurile stau invers: maimutele se trag din noi, nu noi din maimute. Si nu din noi toti, ci din unii dintre noi. Tot din acesti oameni cu infirmitati la gene se trag si niste jivine cu apucaturi rele. In Renastere circula o multime de imagini prin care se evidentiau la oameni dominantele de oaie, vultur, leu si hiena. S-ar putea sa existe un permanent du-te-vino intre spite, iar noi s-o tinem, din fudulie, cu ideea ca suntem un stadiu superior in devenirea de la maimuta antropoida la om.
Langa cainele cel urat, un ins cu un chip de rinocer si cu o privire de broscoi, desi nu ne cunoastem, ma latra. Eu imi vad de drum si el maraie si lasa bale de parca i-as fi dat candva un picior in burta. Candva, in urma cu mii de ani.


O DRAMA TIPICA pentru lumea in care traim: concubinajele, la tinerii carora profesia le ia tot timpul. Cuplurile de necasatoriti se destrama dupa cativa ani, uneori dupa sapte-opt ani, cand s-a consumat tot ce aduceau bun intr-un mariaj conventional inocenta si iubirea. O doamna, a carei fiica a fost abandonata fara nici o explicatie de prietenul ei, cu care a fost ca si casatorita zece ani, a suferit o cadere psihica majora. Un divort e de inteles, dar sa dispari fara urma, speculand absenta hartiilor oficiale - iata un lucru fata de care un divort e la pragul de sus al onorabilitatii. Fiica spune: Lasa, mamico, nu te mai consuma, toti sunt la fel, dispar daca pot s-o faca fara sa lase urme. Doamna insa o tine pe a ei: Dar nu mai exista cuvant, nu mai conteaza ca v-ati iubit, ca v-ati pus sufletul pe tava? Doamna sufera si din cauza fiicei, care pare sa fi acceptat acest tip de relatie, stiind totusi ca nu duce nicaieri. Ca si fata a mizat pe posibilitatea de a o rupe scurt. Exact ca intr-o cursa de genul "Cine isi calca primul angajamentele castiga!", barbatii se fac nevazuti primii. E o chestiune de statut, de traditie, spune fata.