La prima vedere, aceasta cumplita maladie pare ca prefera sa se instaleze cu precadere in mediile de intelectuali ai capitalei, dar daca privim atent dam de urma ei peste tot prin tara, atat in marile orase, cat si in comunitatile mai mici. Boala des
La prima vedere, aceasta cumplita maladie pare ca prefera sa se instaleze cu precadere in mediile de intelectuali ai capitalei, dar daca privim atent dam de urma ei peste tot prin tara, atat in marile orase, cat si in comunitatile mai mici. Boala despre care vorbim nu are (inca) un nume, dar radacina ei se afla in apriga Ozena. Pentru cei care n-au aflat inca, Ozena este o cumplita maladie a mucoasei nazale omenesti, care odata ce se instaleaza face ca cel bolnav sa nu mai simta NICIODATA alt miros, decat cel de gainat. E, probabil greu de imaginat ca treci pe langa atatea mirosuri, zi de zi, fara a le mai putea simti. Iar pe langa asta, orice adulmeci, de la flori si pana la cozonaci proaspat scosi din cuptor, iti miroase a rahat de gaina: gretos, urat, de nesuportat. Ajungi sa nu-ti mai placa nimic, sa ai impresia ca nimic nu mai prezinta vreun interes, ca totul este, asa cum iti arata mirosul tau bolnav, un rahat.
Aceasta este groaznica Ozena, a carei sora mai mica, inca nenumita, poate fi observata la unele persoane mai mult sau mai putin publice, mai mult sau mai putin talentate, care hop-top, cu buna stiinta sau fara, se reped ori de cate ori au ocazia, cand in presa scrisa, cand pe anume televiziuni sa arate celor dispusi sa ii (mai) asculte, ca tot ce fac altii le miroase cumplit a gainat. Deocamdata nu exista nici un tratament verificat. Unii medici mai indrazneti sustin ca bolnavii ar face bine sa se priveasca in oglinda mai des, atat cat sa verifice daca si ceea ce "produc" ei are acelasi miros, dar ma indoiesc ca ar spune asta public, cu aceeasi lejeritate!
Un anume domn Puric, care da interviuri pe la ziare, este invitat periodic la o anumita televiziune, iar in timpul liber joaca si teatru s-a aflat (contra cost) pe scena de teatru a celui mai mare si mai reusit proiect cultural romanesc de pana acum: "Sibiu - capitala culturala europana". O ploaie de "injuratuiri", jigniri si alte asemenea au urmat, dupa ce si-a jucat rolul si si-a luat banii, in paginile ziarelor, din gura d-sale la adresa organizatorilor, a Sibiului, a Bucurestiului, a Ministerului Culturii. Sibiul e mediocru, Bucurestiul e o hazna, nu exista vocatia performantei si alte asemenea. Ca si cum toti cei care au muncit, cei care au concertat si jucat (zeci de nume grele, de la Scala din Milano si pana la Silviu Purcarete si Ion Caramitru), si zecile de mii de oameni care s-au bucurat de extraordinarul spectacol continuu sibian ar fi fost, toti, un biet gainat puturos. Nu e asta un semn de prezenta a unei groaznice forme de ozena? Daca am inteles ca boala asta se poate "prinde" de analistii politici, politicienii infatuati si chiar de "marile constiinte" ale neamului, fiinte care in "suavitatea" lor sunt, oarecum predispuse sa vada in tot ceea ce nu fac ei insisi doar un jalnic rahat, ceea ce este de necrezut e faptul ca un mutant extrem de agresiv al acestei "tulpini" de Ozena a inceput sa infecteze si saltimbancii. Cred ca Ministerul Sanatatii ar trebui sa organizeze imediat o licitatie pentru elaborarea un vaccin, altfel va fi jale. Ozena nu e (inca), din fericire, o boala mortala. Dar cu mutatiile astea, mai stii? La cat de saraci suntem, nu ne permitem sa ne pierdem nici intelectualii, nici saltimbancii.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.