Intr-un interviu pentru Cotidianul, scriitorul si omul de afaceri Adrian Lustig arata cum literatura, cinematografia, teatrul si businessul pot avea succes cot la cot.

Odata cu „Nunta muta", Horatiu Malaele face
tranzitia de la regia de teatru la cea de film Afaceri. De succes. Romane. Vindute in tiraje ametitoare. Teatru. Jucat cu salile pline si casele inchise. Iar afaceri. De succes. In 2007, scenariul „Nunta muta", cu care cistiga bani de la CNC. De curind, acelasi scenariu cistiga la Festivalul de Film de la Paris, bani, adica se alege cu producatori si distribuitori. Apoi au inceput filmarile pentru „Nunta muta", cu Horatiu Malaele, pentru prima data in spatele camerei, si Valentin Teodosiu, Luminita Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu, Alexandru Potoceanu - actori. Povestea banilor.

Da, vedeti, interesant este ca tarile europene spun asa (bineinteles nu si Romania): bun, faci film in tara respectiva, iei actori si tot ce-ti trebuie in majoritate de acolo, atunci poti primi bani de la orice firma care e de acord sa-ti distribuie tie 20% din impozitele ei. Nu inteleg de ce nu se face la fel si in Romania. Ambitia mea, in materie de finantare, este sa respect pentru prima oara dupa revolutie regulamentul CNC, care spune ca, dupa ce-ti faci filmul si filmul isi scoate banii, sa-i dai inapoi CNC-ului ce ti-a dat, ca sa-i reintregesti fondul. Ma bazez pe faptul ca doar doua dintre televiziunile cu care am vorbit la Paris au spus ca, daca ne gasim coproducator francez, cumpara. Si sint niste bani buni. Plus ca una este sa vinda un distribuitor francez in lume filmul asta si alta este s-o faca un distribuitor roman. Suna altfel.

Nu fiti prosti sa dati banii inapoi la CNC!

Prosti, neprosti, avem un contract. Teoretic, as prefera asta ca exercitiu macar. Si nu vorbesc degeaba. Am avut intilniri la Paris cu 22 de producatori sau distribuitori. Eu, Alina David, producatorul executiv de la Castel Film, si Dan Burlac, care aduce noroc, fiind si cu Mungiu, si cu Porumboiu. Din jumatate in jumatate de ora ne vedeam cu potentialul nostru coproducator.

Stateati la o masa. Ei veneau. Ce intrebau?

Ei primisera un sinopsis al scenariului inainte. Interesant e ca le-a placut subiectul, dovada ca il stiau foarte bine. Subiectul, cum spuneau ei, a fost cel mai tare din festival. Ca potential de facut un film. Avantajul meu era ca eu nu aveam ce aveau ceilalti, cursurile de pitching, de agatat, intr-o traducere libera. Dar am avut stiinta afacerilor. Si combinatia asta m-a ajutat cel mai mult.

Cum ati vindut?

Meritul a fost al subiectului. In 1953, doi tineri dintr-un sat se hotarasc sa se casatoreasca. Se fac planuri. Nunta se stabileste joi, 5 martie. Si, in plina petrecere, moare Stalin. Asta inseamna doliu national in Romania, care trebuia respectat mai ales in satul respectiv, fiind acolo un regiment sovietic de blindate. Toti petrecaretii se prefac ca pleaca, apoi se intorc, se baricadeaza si continua nunta pe muteste. Sper ca asta sa fie o scena antologica. Pe masura ce alcoolul isi spune cuvintul, si zgomotul e pe masura. Moment in care o turela de tanc sparge casa si toti barbatii sint deportati.

Ce au mai intrebat?

Pai, cu ce am spus eu nu se pot acoperi 90 de minute. Asa ca te intreaba detalii din scenariu. Noi aveam un regizor debutant, Malaele, se discuta ce a mai facut. Un avantaj a fost ca dintre actorii filmului nostru multi sint din filmele lui Mungiu, Puiu, Mitulescu. A contat. Nu ma-mbat cu apa rece. E clar ca, daca nu eram pe valul creat de filmele lui Puiu, Mungiu, Mitulescu, Porumboiu, nu aveam mari sanse. Apoi, discutia este strict pe buget. Tu spui de cit ai mai avea nevoie, ei iti spun cam cu cit ar fi interesati sa intre. E un produs de vinzare.

Bun, Malaele era un dezavantaj in film. Sper ca l-ati tradat.

Cum asa? E prietenul meu, e coscenarist. El a venit cu ideea. I-as fi loial chiar daca ar fi sa pierd, darmite cind merg la cistig. Malaele n-a dat gres cu nici una dintre piesele regizate de el, asa ca este o garantie, intr-un fel.

Sper ca scena muta a fost cel mai usor de scris.

Nu, nu, nu. Trebuie spus tot, desi nu se intimpla nimic. In scenariu, pentru scena muta sint 16 pagini. A fost cea mai mare cazna pentru mine. Ca sa nu faca zgomot, se iau, in loc de tacimuri metalice, linguri din alea de lemn, sculptate, de la una de doi metri la una frumos sculptata. E aici un exercitiu de imaginatie teribil. Sa scriu fara vorbe a fost o pedeapsa. Acum, daca iese un film prost, e meritul scenaristului... Satisfactia mea este atit de mare, pentru ca am reusit sa-i conving pe producatori. Voiau sa stie exact unde ne lipsesc banii. Noi am vrut pentru postproductie, fiindca acolo ei sint foarte buni.

Pe ce vorbe-cheie ati mizat?

Cuvintele-cheie le-am plasat cind s-au ridicat de la masa, in final. Ei au spus: „E aproape imposibil, e prea din scurt". Si eu le-am zis, in franceza, bien sur: „Bun, dar n-ati spus nu!". Ei m-au privit: „Da, inca n-am spus nu!". Dupa masa de prinz, iar au venit si mi-au reamintit ca inca nu spusesera nu. Si la 8 seara au spus da. Era vineri seara, va dati seama. In Romania nu mai lucra nimeni, dar ei au acceptat provocarea.

Sinteti om de afaceri. De ce nu v-ati riscat?

Nu amestec lucrurile. E o chestie de principiu. Sa vezi daca esti acceptat, validat... Ca sa zic altfel, daca as fi stiut ca vine un coproducator francez, as fi bagat si banii mei. Bine, cum sint eu superstitios... am simtit c-o sa-mi iasa: toti ailalti zece calificati la Paris Projects fusesera asezati la mese cu patru scaune din plastic, numai noi la o masa cu canapele. Daca nici asta nu-i un semn...

Sinteti pe imobiliare, ce va trebuie fictiunea?

Nu se compara cu nimic sa ai aplauze ca dupa piesele jucate. Imobiliare poate face oricine. Te uiti in ziar si gata, iti vinzi afacerea si intri in imobiliare. Nu se compara satisfactia. Aplauzele se cumpara mai greu.

Cind aveti mintea lucida, la imobiliare sau la fictiune?

Mintea mai lucida e la imobiliare. As avea nevoie de doua saptamini sa scriu un roman si nu le am.

Da-l dracului de roman!

Corect! Si stii de ce? Fiindca ultimul meu roman s-a vindut in 12 zile: 100.000 de exemplare. Acum, un superroman se vinde in doua mii de exemplare. Pentru doua mii nu scriu. De ce? Am o piesa buna, in sase seri am facut audienta asta. In plus, am contact direct cu publicul. Daca nu se ride si nu se aplauda la trei minute dupa ridicarea cortinei, ceva e in neregula. Eu scriu comedie.

Pentru mai multe informatii despre actorul si regizorul Horatiu Malaele accesati www.cotidianul.ro/select