Meseria de baza a ziaristului usier este cea de spalator de cadavre.

De cite ori persoane din afara breslei critica prestatia jalnica a unor ziaristi, presa tipa in cor ca este un „atentat la libertatea de expresie", ca respectivii sint infami sau ca au interese ascunse. Ca si cum ziaristii ar fi in bloc hiperprofesionisti si curati precum arhanghelii. Asta in timp ce, in viziunea aceleiasi prese fara de pacat, toate celelalte categorii profesionale (magistrati, medici, politisti etc.) sint impinzite de ageamii si de ticalosi.

Ne credem judecatori infailibili a tot ce se intimpla in societate, iar verdictele noastre nu beneficiaza nici de prezumtia de nevinovatie, nici de dreptul la recurs. Reforma profunda a Romaniei n-ar trebui sa ocoleasca presa, intrucit o parte semnificativa a acesteia (din fericire, nu majoritatea) a ramas la relele practici ale anilor ’90.

Exista, in opinia mea, doua atitudini care-l descalifica moral si profesional pe un ziarist. Prima consta in publicarea unor articole „tinta" adresate nu cititorilor, ci „victimei". Care trebuie sa-si bage mintile-n cap si sa „colaboreze". E pragul cel mai de jos al profesiei, care se transforma intr-o afacere murdara, nu departe de practicile Cosa Nostra. A doua atitudine descalificanta apartine ziaristilor usieri. Atitudine care nu presupune nici munca, nici talent, ci doar servilism.

Articolele ziaristilor usieri sint tot din categoria „tinta", cu deosebirea ca de data aceasta victima trebuie „spalata". Cum cel mai adesea imaginea persoanei publice despre care apar informatii compromitatoare nu poate fi „reperata" fara a cadea in ridicol, ziaristii usieri contraataca. Publica articole in care-i ataca pe adversarii reali sau inchipuiti ai comanditarului. De regula, aceste pseudoarticole apar a doua zi dupa ce imaginea comanditarului a fost sifonata si concomitent in aceleasi doua ziare. Comanda este usor de identificat chiar si pentru cititori neprofesionisti. Primul indiciu este lipsa citatelor. Ziaristul usier nu face decit anticamera la usa ministrului (sa luam ca exemplu titularul Justitiei), iar acesta ii furnizeaza materialul gata scris. Usierul nu va cere niciodata un punct de vedere al victimei. Nici macar nu va mentiona ca persoana respectiva nu a putut fi contactata. Pe urma, de regula, articolele usierilor nu aduc noutati, ci sint simple „ciorbe reincalzite". Acrite de multa vreme.