ROMANIA CA O TELENOVELA
Moto: "Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv


Peste cativa ani, dupa infiintarea GAC-ului "Drum nou", comuna Vintileasa, Ghita Tovarcea avea sa fie autorul unei ispravi de care se va duce vestea cateva sate in jur. Era in ziua de Pasti, care coincidea in acel an cu 1 Mai, si cei plecati din sat, muncitori, studenti, elevi, profesori, venisera acasa pentru cele trei sarbatori legale, 30 aprilie, 1 si 2 mai.


A doua zi de Pasti, pe la 11, Soseaua Floresti-Vidra era aglomerata ca un bulevard. Grupuri-grupuri de fiii satului se plimbau cu familia, tepeni, rasucind gatul intr-o parte si-n alta, cum se cade sa se arate niste oameni satisfacuti de ceea ce ajunsesera in viata. Bufetul vuia de-o harmalaie vesela, multi fii ai satului isi tarasera pana aici batranii parinti si-i cinsteau cu licheur, o bautura lesinata de dulce, insinuanta ca uleiul, care intorcea pe dos stomacurile obisnuite cu flacara aspra a rachiului de prune. In toata aceasta multime vesela, un singur om era posomorat, ba mai mult furios: Ghita Tovarcea. Paznic la CAP, el n-avea liber si, in consecinta, umbla pe sosea calare, cu palaria trasa pe spranceana si biciul in mana. Aerul lui posomorat, tacerea care inconjura trecerea lui in sus si in jos, dar mai ales faptul ca lasa calul sa mearga drept, fara sa ocoleasca grupurile vesele, lasau impresia unui om care-si vedea de treaba lui, usor dispretuitor la aceasta harmalaie prosteasca intr-o zi in care alti oameni, cum ar fi de pilda el, au treaba pana peste cap.


Evident, nimeni nu-i ceruse sa treaca pe sosea in sus si-n jos, calare, dimpotriva, ar fi trebuit sa stea in ghereta lui de la GAC, totusi el trecea printre oamenii veseli, pe care calul ii impingea cu botul, facandu-i sa se dea la o parte speriati, si daca ar fi indraznit cineva sa-i zica, bai, nene, du-te si mata cu camila asta mai incolo! el atata ar fi asteptat. I-ar fi aratat el respectivului ce inseamna sa te  legi de un om care, in timp ce toata lumea petrece, trebuie sa stea cocotat pe spinarea unei gloabe si sa se lase zdruncinat de poticnirile respective.


Daca la inceput cei de pe sosea il privisera uimiti, unii facand haz, altii intrebandu-se cine e nenea asta de pe cal? in timp ce el, tinand o linie dreapta, imaginara, isi zicea ca toata lumea isi spune, bai, cine o fi asta? saracul, nici azi, in Sfanta Sarbatoare, n-are timp liber! dupa un timp nimeni nu-i mai dadu atentie, se fereau la o parte, fara sa-l priveasca macar, continuand sa rada, sa glumeasca, sa fumeze, sa se bata pe umeri sau sa se imbratiseze, ma rog, ca intr-o zi de sarbatoare. Ghita Tovarcea mai trecu in sus si-n jos de vreo cateva ori si, pe masura ce realiza ca oamenilor li se parea un fapt absolut firesc ca, azi, in Sfanta Sarbatoare, cand toata lumea petrece si se veseleste, un ins sa umble calare prin sat, tras la fata de preocuparile adanci si grele, ce-l rodeau, crestea in el o ura ametitoare, dar neputincioasa.


Apoi, la un moment dat, trecand pe langa Cooperativa sateasca, auzi zvon de glasuri la bufet si clinchet de pahare, si prin geamurile cat un perete, nespalate, de ajunsesera cenusii, vazu o multime bine dispusa, stand pe scaune si dand din maini, in timp ce fumul tigarilor plutea in voia lui deasupra capetelor, parand sa zica: uite, ma fatai si eu incolo si incoace, e drept, fara nici un motiv! O ura uriasa il cuprinse fata de cei ce sedeau acolo veseli, petrecareti, fara sa le pese ca el era astazi de serviciu, incat, dand calului cateva calcaie, sari straturile de flori uscate, sadite acolo cu ocazia vizitei prim secretarului de la regiune, si, strunindu-l usor, intra calare in bufet, rasucind in dreapta si in stanga o privire provocatoare, de om pus pe scandal. Fara sa descalece, tacanind din potcoave pe cimentul de pe jos, se apropie de tejghea si ceru, rastit, o litra de tuica, abia asteptand ca cineva sa se mire sau ca vinzatorul sa-l refuze. Evident, le-ar fi zis imediat: am si eu dreptul, ca om care trag astazi, nu ca voi, care benchetuiti, macar la un litru de tuica. Pai, sigur ca ai, dar nu vad de ce trebuie sa intri calare in bufet! Aici, el ar fi ras satisfacut de naivitatea lor si cu sentimentul ca arcul capcanei a zbarnait in aer si clapa grea de metal a cazut, ar fi zis scurt: ma grabesc, n-am timp, ca voi, de petrecut prosteste. Nimeni insa nu-i spuse nimic.


Pe la toate mesele se taifasuia cu indarjire, insi nadusiti, cu cravatele strambe, numai in camasi, leoarca pe la subtiori, dadeau din gura fara contenire aratandu-si unul altuia albul ochilor si fetele rosii de caldura. Nu-i spuse nimic nici batranelul betiv de langa tejghea, ce ii cersea lui Mihalache Buric, vanzatorul, de vreo ora, o litra de tuica, fixandu-l cu o privire languroasa. Nu-i facu observatie nici Mihalache Buric, desi, de firea lui era un tip artagos, gata de scandal. Dimpotriva, cand Ghita Tovarcea ii ceru de sus, de pe spinarea calului, o litra de tuica, el lua sticla de Pitesti de pe raft, turnand atent, de parca ar fi fost medicament, in sticluta de o litra, o umplu pana la semn si, dupa ce o rasturna in pahar si puse sticla la loc, ii intinse paharul. Cand acesta, sufocat de flacara iute a rachiului se intrerupse cateva clipe, holband asupra tejghelei o privire de om caruia ii umbla ceva viu prin burta, Mihalache Buric il intreba bland: te-au pus azi de servici? Ihi, dadu din cap Ghita Tovarcea, simtind ca, la compatimirea celuilalt, i se moaie incheieturile si-i vine sa planga. Plati, primi restul si, iesind din bufet, se indrepta spre spatele magaziei de marfuri si, acolo, rezemat de peretele mucegait, simtind in nari mirosul uscat al paianjenilor de la streasina, planse inabusit, cu sughituri fara sa se dea jos de pe cal.
Isi planse de mila.