Barometrul de opinie publica, comandat de Fundatia Soros, e plin de contradictii generate nu neaparat de metodologie.

Un astfel de sondaj, menit sa descopere adevaruri despre imaginea romanilor asupra vietii de cuplu, masoara eficient si gradul de sinceritate la care mai poate sa ajunga „subiectul". Trebuie sa pornim de la o ipoteza clara care indica gradul de confuzie (sau ipocrizie) romaneasca. Institutiile de incredere din Romania sint, in ordine, Biserica si Armata. Prima dintre ele e complet adormita in spatiul public. Contine nenumarate fete luminate care pot fi inchiriate de diversi baroni si baroneti proprietari de mall pentru sfintiri, casatorii si alte evenimente importante din viata omului. Nu am auzit o singura dezbatere rezonabila pornita din gura unei fete bisericesti. Dar romanii au mare incredere in ei dintr-un soi de inertie ipocrita care le dicteaza urmatoarea fraza: sintem vai de capul nostru, ne-a mai ramas doar biserica.

Se bat cap in cap tot soiul de rezultate din sondaj, chestiuni remarcate de sociologii care au coordonat proiectul. Toti cred in iubire, dar cred foarte mult si ca partenerul n-ar trebui sa fie tigan sau sa fi facut vreun an de puscarie. In plus, conditiile materiale par a fi extrem de importante. Femeile au repartizate majoritatea muncilor casnice, dar sint iubite extrem de romantic… Iubirea la romani este una materialist-rationala vopsita in culori strident romantice - cei mai increzatori in iubire sint nu doar cei mai tineri, ci mai ales aceia cu studii medii. „Needucatii" si „prea-educatii" sint mult mai sceptici si ii uneste o viziune oarecum isterica asupra vietii de cuplu. Studiile superioare sint sinonime, se pare, cu intoleranta maxima fata de infidelitate. Saracii si cei cu educatie slaba au probleme cu alcoolismul si violenta.

Religiozitatea legendara a romanilor nu se regaseste in raspunsuri destul de dezinhibate legate de viata sexuala - ceea ce e bine! In schimb, toleranta fata de minoritatile sexuale sau etnice ramine una extrem de mica. Foarte multi romani nu vor sa stie macar ca au un homosexual prin preajma. Si nu vor un tigan in familie. Mai mult, peste 50% n-ar accepta sa le intre in casa un ginere sau o nora fara credinta in Dumnezeu. Sintem neschimbati: caldicei in toate privintele, de la amor la fericire. Cu mici exceptii: o facem pe durii cu tiganii si sintem fermi in tot ce are legatura cu Dumnezeu.