Colegul meu Radu era un caz. Am devenit prieteni, fiindca si eu eram un caz. Numai ca, fata de situatia in care se gasea el, situatia in care ajunsesem eu, facandu-mi-l prieten pe ostracizatul facultatii, era un caz de normalitate.


La patruzeci de ani, Radu era un fost condamnat politic, care lua viata de la capat urmand filologia la zi. Ceilalti colegi nu implinisera douazeci de ani. Ca sa poata fi sigur de o repartizare in Bucuresti, varstnicul si stigmatizatul meu prieten trebuia sa aiba in toti anii de facultate zece pe linie. In fata unui zece absolut, orice comisie ar fi devenit binevoitoare. Asa credea Radu. Singurul examen de care Radu se temea era acela de socialism stiintific, unde un profesor obez, cu niste ochi de chinez si ochelari de miop, cu lentile groase si incercanate, ne spunea ca, pentru el, convingerile contau mai mult decat cunostintele. Profesorul acela de socialism stiintific avea maini, avea picioare, nu vorbea balbait, totusi eu il consideram un infirm, cu probleme majore de raportare la oameni. Pe vremea aceea contam mai mult pe intuitii. Mai tarziu m-am intrebat ce motive ar fi avut un om cu o judecata sanatoasa sa se faca profesor de socialism stiintific. Si am conchis ca optau pentru o profesie bazata de la un cap la altul pe minciuna si resemnare numai persoanele vulnerabile la caracter. Cei care se  stiau refuzati de toate profesiile pe care le-ar fi dorit, oportunistii si tampitii. Profesorul nostru de socialism stiintific avea cate ceva din toate categoriile. In plus, inversase raportul dintre cunostinte si convingeri.


Prietenul meu Radu mi-a cerut sa fiu de fata la discutia de principiu, pe care voia s-o poarte inaintea examenului cu profesorul miop si buhait. Dupa cum probabil stiti, i-a zis Radu cand am ramas numai noi trei in cancelarie, am facut puscarie din motive politice. Desi am fost inchis opt ani, pastrez aceleasi convingeri ca in ziua in care am fost arestat. Deoarece nu-mi pot permite sa capat alta nota decat zece, am invatat cursul dumneavoastra pe de rost. Va propun ca, in ce ma priveste, sa nu insistati sa-mi aflati convingerile. Va rog respectuos sa nu ma intrebati ce cred eu cu adevarat despre socialism, deoarece am sa va raspund ca e un cacat si o crima.


Miopul a cascat mari ochii lui mititei, ne-a zis ca, intr-o tara care construia socialismul, convingerile erau foarte importante si ca socotea felul in care i se adresa Radu ca pe o amenintare.


Sunt curios, a zis profesorul, ce-o sa faci daca o sa-ti dau nota noua.
Umflatul nu era numai infirm sufleteste, oportunist si dobitoc, ci si cinic. Cu vocea lui de om care, dupa opt ani de Canal si de Aiud, nu mai avea nici un motiv sa se enerveze si sa se precipite, Radu a raspuns: Am fost condamnat pentru suspiciunea de a fi impuscat un nenorocit de bolsevic. De fapt, chiar l-am impuscat. Si nu unul, ci mai multi. Daca nu-mi dati nota maxima, o sa va ucid. Profesorii de socialism stiintific mai aveau o problema. Stiind ca nu-i iubea nimeni, erau razbunatori. Radu a primit nota zece, dar mie dobitocul mi-a dat opt. Pentru cunostinte, desigur, pentru ca la convingeri eram descoperit, de vreme ce am stat cinci ani in aceeasi banca, a "specialilor", cu Radu.