In anii de impliniri marete, taranimea cooperativizata incendia miristile imediat dupa seceris. Un gest reflex, capatat inca din negura vremurilor, cand ostirile otomane "calcau totul in picioare", vorba poetului. Un gest al disperarii supreme, singurul in masura sa-i infricoseze pe cotropitorii surprinsi si ei de parjolul inestetic al privelistii tarkovskiene. Campuri lise si dealuri priporoase fumegande si inecacioase pe de-a-ntregul, de parca iadul ar fi inghitit provinciile romanesti. Tactica vitejeasca a autodistrugerii ne-a ajutat sa supravietuim, daca e sa-i credem pe istoricii preocupati sa scuze savant orice slabiciune a neamului scoborator din Decebal si Traian. Strategia aceasta nimicitoare nu ne-a folosit insa la nimic in cazna de a construi ceva trainic. Caci la valvataia focului perspectiva se topeste incet-incet pana ce din ea nu se mai zaresc decat funigeii prezentului stins. Asa ca viitorul nostru s-a intrupat in secolele acelea de restriste nevolnica din flacara piromanilor de nevoie. Dar ogoarele s-au aprins si in epoca multilateral dezvoltata, fara ca organele de partid si de stat sa curme cumva apucaturile stravechi ale natiei crescute in cultul pirolatriei. Astfel valvorite, tarlalele puteau fi lesne raportate ca pregatite plenar  pentru insamantarile record din toamnele rodnicelor minciuni patriotice. Agricultura socialista era obsedata sa-si afirme superioritatea in intrecerea mondiala cu surata ei capitalista si, se vede treaba, iluzionistii proletcultisti nu se dadeau inapoi de la nimic. Insensibili la vecinatatea solara a autostrazii ce taie Baraganul in cautarea marii, cativa compatrioti abia integrati in acquis-ul comunitar au parjolit deunazi solele calarasene si "migratorii motorizati" au cazut intr-o ambuscada demna de istoria noastra plina de capcane si posade. Tarlalele ard cam peste tot in tara asta inecata in fumul gros starnit de piromanii de ocazie si, de aceea, Romania  autoparpalita ar trebui sa se numeasca...  PIROMANIA!


Dupa tresaririle cu iz piromanic ce-au pus pe fuga natiunile mari ale Europei, dl Basescu  e silit sa stea mai mult pe acasa si sa picoteasca solemn pe la  reuniunile strepezicioase de vara. Ici-colo cate o vizita de doua parale prin Azerbaidjan ori Armenia si cu asta basta. Agenda internationala a piromanului politic de la Cotroceni e searbada ca o ciorba de stevie la inceput de primavara belalie. Presedintele romanilor n-are viza de intrare in cancelariile  simandicoase ale lumii, nemultumite de manierele portuare ale nemusafirului estic. Ca altcumva nu-mi explic sedentarismul diplomatic al alesului cotrocenist. Si-n asta timp salciu, ca sa-si alunge toropeala plictiselii, dl Basescu mai topaie o geampara, mai trage un sprit la "Potcoava", mai crestineaza in apa Botezului un pagan de lapte, mai arunca in aer prietenii si aliante sau mai salta in grad mafiotic hrebenciucii si oltenii combinatori. Nu inteleg de ce nu pleaca in vizita oficiala in Republica Becalia, pentru a se intalni,  in Palatul televizat cu nesat otevist, cu "Princepele" bizantin Gigi! O buna relatie intre cele doua republici plebee - Basescia si Becalia - n-ar da rau in ochii cataractici ai Batranei Europe si n-ar strica nici pe plan local. Nu de alta, dar infratirea cotrocenisto-piperana ar cimenta triumfal comuniunea de idei dintre cei doi in ajunul campaniilor electorale ce se vor abate peste meleagurile de la nord de Dunare in lunile urmatoare. Iar intelighentia depedenta de cherosenul basescian ar scrie tratate docte despre viziunea remarcabila, providentiala pe alocuri, a celui care a inmormantat definitiv hidra comunista...


De la o vreme, bag seama ca si lui Dumnezeu ii place sa se joace de-a piromanul. Pai, ce altceva sa insemne incalzirea globala din ultimii ani? Din templul Sau ceresc curg stihinic suvoaie de fierbinteala, c-a ajuns Pamantul sa semene cu craterele selenare. Creatorul lucreaza metodic la desertificarea planetei si pare sa iubeasca la nebunie nisipul, pustiul. Iar pustiul se labarteaza had si inghite lacom oceanele de iarba si copaci. Verdele
s-a transformat, usor-usor, in galben, insa galbenul aduce a neviata si nu a  gelozie, cum ne asigura naiv dezlegatorii de taine si simboluri cromatice. Asadar, piromania e treaba divina, ca altfel nu-mi explic droaia de pamanteni pornita sa-L imite de-a proasta pe al de Sus.