Cind la Pol se topesc ghetarii si la Bucuresti asfaltul, ultimul refugiu este apa.

Snagovul ramine, chiar si in aceste conditii, cu ceva grade mai racoros decit Bucurestiul. Are tot ce-i trebuie: bere rece, padure, umbra si lac. Teoretic, daca este lac, ar trebui sa fie si peste. In ciuda barcilor, care toaca Snagovul sub copitele sutelor de cai-putere, si a braconierilor, care au facut de mult blatul cu politia locala, aici mai sint pesti.

Rosioara, babusca, obleti pentru cei fara pretentii, pentru cei care nu fac din pescuit un capat de lume. Pentru cei mai ambitiosi sint stiuci, somni si bibani. Norocosii au parte si de salau. La o aruncatura de bat pentru pescarul urban, pe DN 1 si in calea ochiului magic al radarelor fixe care nu uita, nu mint, nu dorm si nu iau spaga, chiar la iesirea din Ciolpani, inainte de pod, la dreapta, se deschide calea pentru evadarea din cuptoarele incinse ale orasului. Partea frumoasa a pescuitului pe Snagov este ca esti ignorat de bautorul de bere, de mincatorul de frigarui, de pilotul de jet ski. Este bine asa, pentru ca oricind rolurile se pot inversa. Deci fiecare cu momelile lui.

Pescuitul de pe mal are avantajul de a te tine la umbra, aproape de lichide reci si de pulsul distractiei celor alungati aici de arsita. Aveti nevoie de o undita de cinci-sase metri, de o linie cu pluta, de un scaunel pliant, de rime si viermusi. Aceasta ipostaza relaxanta are reguli bine intiparite in meseria pescarului dibaci. Mai la suprafata, cu viermusi, tachinati obletii si rosioarele mici. In apropierea fundului apei, cu rima proaspata si vioaie (si, eventual, niste cuburi de gheata), pregatiti-va sa intepati rosioarele batrine si perverse, carasii, ciortanii. Oricare dintre acesti pesti este bine venit la marginea betonata a lacului. Cei mai avansati au la dispozitie oscilante, jiguri si naluci suple pentru a atinge un trofeu mai acatarii. Stiuca si somnul intra in aceasta categorie aparte, mai ales daca aveti o barca, microb in vene si multa rabdare.