Castiga putin. Uneori atat de putin, incat le vine sa renunte la ceea ce fac. Lucreaza in conditii improprii, dar din mana lor iese arta pura. Mesterii populari din Basarabia par decisi sa readuca la viata arta artizanala practicata de inaintasi.


Dupa indelungate discutii cu mesterii care isi etaleaza marfa in parcul de langa Teatrul "Mihai Eminescu" din Chisinau, creionam o harta a locurilor unde exista atelierele din care ies aceste produse artizanale. Pentru trei zile am purces la drum animati de dorinta de a nu baga in seama gropile din asfalt si caldura. Dorinta de a vedea cum lucreaza si ce isi doresc artistii Basarabiei cantarea mult mai mult in aceasta balanta.


IDENTITATE. Startul pe traseul mestesugurilor populare se da chiar din Chisinau. De la sediul Uniunii Mesterilor Populari din Moldova. Intr-o cladire invechita de ani si de lipsa fondurilor pentru renovare, totusi curata, il gasim pe Ion Balteanu. Se recomanda a fi presedintele acestei uniuni. Destul de jovial, Balteanu incepe sa ne prezinte creatiile mesterilor de pe aceste meleaguri. Are 360 de artisti sub tutela si pare multumit de rolul de tatuc al lor. "Noi ne-am infiintat in 1992. Sunt convins ca ne-am facut treaba cum trebuie. Contra unei taxe simbolice, 160 de lei moldovenesti, mesterii vin anual la cursuri de formare profesionala. Ii invatam alfabetul economic, le asiguram logistica necesara activitatii etc. Suntem bucurosi ca multi si-au transformat acest hobby intr-o meserie de baza", spune Balteanu. Este convins ca mesterii inca nu si-au format o identitate in adevaratul sens al cuvantului si ne da sfaturi. Evident, locatii pe care ar trebui sa le vizitam. Unele sugestii sunt facute pe baza de prietenie cu artistul X sau Y.


LUTIERUL. Stradivarius a invatat omenirea ce inseamna o vioara bine lucrata. Apoi au aparut diversi mesteri care au incercat sa copieze arta maestrului sau sa creeze o identitate artistica a instrumentului. Guarnierii a fost unul dintre acestia. Modelul sau este pus la mare pret la Calarasi de profesorul Vladimir Dodon. Acasa, intr-o frumoasa vila si-a amenajat un atelier. In care face viori. Momentan nu vinde nimic. Prefera sa traiasca din cei 100 de dolari pe care ii primeste lunar ca profesor. "Au venit la mine diversi oameni din Moldova, Romania si Franta. Toti vor sa le vand creatiile mele. Dar nu vreau sa le dau pe nimic. Peste cativa ani voi vinde aceste opere cu cel putin 5.000 de euro bucata. O sticla de coniac de aici face 20 de dolari. Cum sa vand eu vioara cu 200 de dolari acum?", spune Dodon. Meseria a deprins-o la Timisoara la inceputul anilor a€™90. Totul a invatat de la Cornel Subani, doctor inginer in acustica viorii, si de la Virgil Bosu, director la Opera din Timisoara. A trecut prin fabrica de la Reghin, iar apoi a ajuns la Claire Fontaine, in Franta. Acolo l-a cunoscut pe Sorin Voicu, violonist in orchestra din Overj. Acesta l-a trimis sa se perfectioneze in atelierele renumitilor Jean Frederich Schmidt din Lyon, Fabrice Plancat si Silviu Sorret din Clermont Ferrant. Se ocupa inclusiv de restaurarea viorilor. In general, lucreaza pentru lautarii din zona. Insa are in atelier o piesa care, daca ar fi picat pe maini pricepute in urma cu ani buni, ar fi reprezentat o capodopera inestimabila. "In urma cu 15 ani ma aflam la Leurdoaia cu studentii. La un tigan, Vasile Duligu, am gasit aceasta vioara. O avea din timpul razboiului. O luase de la un soldat neamt, mort intr-un sant. Beat, tiganul a cazut acum ceva timp peste vioara. A prapadit-o. I-a facut o alta fata. Pe cea originala a aruncat-o in foc. Dupa ce vioara a intrat in posesia mea am desfacut-o. Am avut surpriza sa descopar ca este un model Guarnieri del gezzo. Desi acum nu mai este un exponat original, cunoscutul expert Forlov din Moscova mi-a spus ca nu are pret. Nu am sa o vand niciodata", pare decis mesterul.


CERAMICA NEAGRA. Nisporeni este locul unde odinioara toata lumea se ocupa cu olaritul. Prin anii a€™50, bolsevicii au stat si
s-au socotit, constatand ca aceasta meserie este una burgheza. Pentru a eradica burghezia, in prostia lor au decis sa distruga toate cuptoarele de uscat lutul. Acum in aceasta localitate, doar o babuta mai lucreaza in arta olaritului rosu. Tot aici gasim singurul mester din Basarabia care se ocupa cu ceramica neagra. Zaharia Triboi, artistul in cauza, traieste destul de prost. Abia daca scoate anual 20.000 de lei moldovenesti. Adica 4.000 RON da€™ai nostri. Cu ei si cu caprele din curte intretine intreaga familie, formata din cinci suflete! Meserie a invatat la fabrica de ceramica din Ungheni. "Ceramica neagra vine de la stramosii nostri, dacii. Pe aici nu face nimeni asa ceva. Mi-am zis sa invat si sa fac eu", spune Triboi. Cuptorul l-a construit in 1995. Reteta din care rezulta ceramica neagra este simpla. Se ia lutul rosu si se framanta in moara cu bile. Apoi este strecurat si incepe procesul de creatie pe masa de olarit. Vasele sunt introduse in cuptor si arse la 900 de grade Celsius. In tot acest timp, cuptorul este infundat, fumul intorcandu-se in cuptor. Dupa 24 de ore de stat in cuptorul incins, vasul este lasat sa se raceasca tot in cuptor aproximativ o saptamana. Ornarea se face inainte de a introduce vasul la ars. Priboi este destul de nemultumit de statutul sau: "Am propus sa fim trecuti si noi pe harta turistica a tarii. Degeaba. Intr-o tara civilizata se poate face asta, se poate trai din olarit. Aici... Uniunea Mesterilor a facut o pagina pe internet. A pus cate o poza cu noi, si gata. Dam taxa la Uniune degeaba. Am vorbit si cu domnul Caramitru. I-am spus asa: «Domnule ministru, noi suntem romani. Ar trebui sa nu existe o granita in cultura. Sa avem unele privilegii in acest schimb cultural». Nu stiu de ce nu vrea sa faca ceva. Balteanu, la fel. I-am zis si lui. Mi-a spus ca Legea patrimoniului e ciudata, ca tot ceea ce produc reprezinta produs de patrimoniu. Deci nu pot sa-l vand in strainatate!". Recunoaste ca ceramica rosie se vinde mai bine. Asta pentru ca numele, ceramica neagra, uneori ii sperie pe cumparatori. Le suna morbid. Insa Priboi spune ca nu va renunta la pasiunea sa.


DE DRAGUL ARTEI. Orheiul este o zona destul de bogata in traditii. Andrei Tihon reprezinta elita lemnarilor de peste Prut, iar Ecaterina Popescu a creat o adevarata scoala pentru tesutul covoarelor si al costumelor populare. Atelierul artistei il reperam la Clisova Noua. Ca sa o intalnesti este destul de dificil. Nu pentru ca Ecaterina ar fi greu de abordat, ci pentru ca localitatea este noua, aparuta in urma unor inundatii care au distrus Clisova Veche. Iar pe harta... In cateva camere din gradinita din Clisova Noua gasim un atelier in care lucreaza 16 tinere, o sala de expozitii si un muzeu. In aceasta localitate, in fiecare a doua gospodarie se tese. La razboaie de tesut vechi de sute de ani. Marfa pe care Ecaterina o produce in acest centru se vinde greu. Desi este de o frumusete uluitoare. "Lumea nu ne cunoaste. Mai cumpara de aici moldovenii si cei din misiunile pentru Corpul Pacii. Chiar si ambasadorul Marii Britanii a cumparat un covor de la noi. Insa turistii nu vin aici. Nici macar un banal indicator nu a facut primaria. Care sa fie pus pe strada principala", se vaita artista.


Muzeul contine obiecte unicat. Cea mai veche piesa este un razboi de tesut facut in secolul al XVII-lea. Exponatele stranse de Ecaterina se prapadesc cu fiecare zi: "Dupa cum vedeti, aici ploua. Adica ploua si in gradinita de copii. Apa cade nestingherita peste aceste inestimabile ca valoare. Primaria nu vrea sa toarne cateva galeti cu smoala, sa repare acoperisul. Nici gard la poarta nu avem. Ne este rusine cand ne viziteaza cineva". Cel mai scump obiect produs aici este covorul de lana. El are un pret maxim de 600 RON. Adica destul de ieftin pentru preturile de pe piata artizanala. Cu toate acestea...