Directorul companiei Delta Lotsman care construieste Canalul Bistroe, Viktor Bezdolniy, a explicat intr-o conferinta tinuta pe internet cateva din detaliile realizarii proiectului ucigas din Delta Dunarii.


Pe parcursul discutiei, ofi
Directorul companiei Delta Lotsman care construieste Canalul Bistroe, Viktor Bezdolniy, a explicat intr-o conferinta tinuta pe internet cateva din detaliile realizarii proiectului ucigas din Delta Dunarii.


Pe parcursul discutiei, oficialul ucrainean a continuat tonul superior la adresa Romaniei, pe care l-a afisat la dezbaterea publica de saptamana trecuta de la Tulcea. Bezdolniy a luat tare Romania sustinand ca tara noastra "este impotriva proiectul doar din interes economic. Romania se foloseste de problema ecologica doar pentru a profita de sprijinul comunitatii internationale impotriva Ucrainei ca sa obtina inchiderea proiectului. Motivul principal este cel ecomonic. In urma realizarii proiectului ucrainean, Romania va pierde monopolul asupra Coridorului VII Pan-European, fapt ce va duce la scaderea rolului politic si economic in schimbul de marfuri dintre Occident si Orient. Pentru Romania, asta tine de interesul national. Pentru Ucraina inseamna rezolvarea multor probleme de caracter politic, economic si social", a spus Bezdolniy.


"NE MENTINEM POZITIA". Intrebat despre rezultatele conferintei Espoo de la Geneva, desfasurata in urma cu cateva saptamani si in care Ucraina a fost "trasa de urechi" cu privire la proiectului Bistroe, oficialul ucrainean a spus: "Participantii romani au adoptat o pozitie pur formala. Fara a aduce vreun exemplu concret despre daunele proiectului de restabilire a navigatiei in sectorul ucrainean al Deltei asupra mediului inconjurator, in contextul transfrontalier, delegatia romana a acuzat Ucraina de numeroase incalcari ale Conventiei Espoo din punct de vedere formal, si anume nerespectarea procedurii de realizare a masurilor prevazute de Conventie. Datorita persistentei delegatiei ucrainene si a competentei de a raspunde la intrebari, am reusit sa ne pastram pozitia", scrie Bezdolniy pe site. Seful Delta Lotsman sustine ca pana in iulie 2006, cand trebuia sa primeasca un raspuns definitiv din partea comisiei internationale de apel a Comitetului Economic European al ONU cu privire la Conventia Espoo, Ucraina s-a bazat pe faptul ca nu exista o influenta considerabila in contextul transfrontalier in ceea ce priveste influenta Bistroe asupra mediului inconjurator. Asta desi Romania si conventiile internationale sustin cu dovezi stiintifice impactul distrugator al lui Bistroe. Bezdolniy recunoaste criticile primite la Geneva si arata ca "Ucraina a recunoscut concluziile Comisiei, si de aceea, incepand cu iulie 2006, urmeaza cu severitate spiritul si punctele Conventiei Espoo. Acest fapt a fost dovedit si in urma consultarilor publice din orasele Vilcovo si Tulcea si, de asemenea, in cadrul Conferintei de la Geneva (Elvetia) 26-28 iulie 2007".


FARA IMPACT. Ucraineanul a precizat ca pretul pe care un vas il va achita pentru a tranzita Canalul Bistroe va fi stabilit de Guvernul de la Kiev si de Ministerul Transporturilor din tara vecina, dar tarifele vor depinde numai de marimea vaselor. Intrebat despre efectele dezastruoase ale dragarilor realizate in partea ucraineana a Deltei, Bezdolniy a negat aceste lucrari.

"Pe fundul canalului se afla nisip marunt care formeaza un dig subacvatic de-a lungul tarmului la o distanta de 1,5-2 km de gura de varsare, care se formeaza la majoritatea raurilor care se varsa in mare. In mare parte, traseul se intinde pe albia raului, iar adancirea se face doar in vaduri (zone cu adancime mica). Nu se modifica malurile nici in zona de mare, nici in cea din albie. De aceea, schimarile despre care vorbiti si care ar putea cauza o catastrofa ecologica nu exista", a conchis oficialul ucrainean, care sustine ca tara sa a inventat lucrarile hidrotehnice fara impact de mediu.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.