Comisia Europeana a propus deschiderea frecventelor radio alocate exclusiv serviciilor de telefonie mobila GSM pentru operatorii altor variante de comunicatii wireless, precum serviciile de generatia a treia (3G), masura care ar reduce costurile comp
Comisia Europeana a propus deschiderea frecventelor radio alocate exclusiv serviciilor de telefonie mobila GSM pentru operatorii altor variante de comunicatii wireless, precum serviciile de generatia a treia (3G), masura care ar reduce costurile companiilor de profil.             In cazul adoptarii propunerii privind liberalizarea accesului la spectrul de frecvente radio cuprins intre 900 MHz si 1.800 MHz, operatorii din cele 27 de state europene vor putea oferi servicii de telefonie mobila la costuri mai reduse, a aratat Comisia Europeana intr-un comunicat.             "In UE trebuie sa inlaturam barierele de reglementare si sa facilitam dezvoltarea comunicatiilor mobile, permitand noilor tehnologii sa utilizeze spectrul care revine celor existente", a declarat comisarul european pentru Telecomunicatii, Viviane Reding.             Propunerea ar anula o serie de prevederi legislative adoptate de UE in urma cu 20 de ani, prin care frecventele 900-1800 MHz revin operatorilor de servicii bazate pe standardul GSM.             "Legislatia este invechita, intrucat impiedica tehnologia mai avansata, de noua generatie, sa utilizeze spectrul rezervat serviciilor GSM", se mai spune in comunicat.             Comisia vrea sa analizeze, alaturi de statele membre, modalitatile prin care procesul de alocare a frecventelor poate deveni mai putin restrictiv la nivel national.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.