Grupul ungar de transport feroviar MAV a primit un numar de 12 oferte neangajante pentru privatizarea operatorului feroviar de marfa MAV Cargo, inclusiv din partea firmei romanesti CFR, a anuntat compania, citata de editia electronica a publicatiei Budapest Business Journal (BBJ).
Printre ofertanti se numara Deutsche Bahn, operatorul retelei feroviare din Germania, controlat de stat, dar si companii din Cehia, Austria, Romania si Slovacia, se arata in articol. CFR Marfa, compania romaneasca de stat specializata in transporturi de marfa pe caile ferate, a anuntat luni ca a depus o oferta pentru achizitia integrala a firmei ungare, eventuala preluare urmand sa conduca la dezvoltarea semnificativa a companiei romanesti.