Pana nu demult "ne-am uscat toti la un soare" si aceeasi apa uda doua maluri romanesti. Azi, Prutul desparte mai iute o limba in doua. Costuleni pe-un mal, Costuleni pe altul, Macaresti pe stanga, Macaresti pe dreapta, Moreni pe-un mal, azi Prisacani pe altul. Trei sate strabatute de-o apa care nu le mai e nici frate, nici sora. Le-a devenit un aprig dusman. Ce a fost candva un singur neam pentru cei ramasi in partea dreapta e doar o amintire.


La pichetul din Macarestii moldovenesti, "Prutul desparte de data asta nu numai doua tari, doua limbi, desparte Rusia de Uniune", apuca sa rosteasca hotarat nea Vasile Postica, incercand pret de cateva minute bune sa-l convinga pe capitan sa ne lase sa vedem apa care cu ceva vreme in urma le permitea fratilor de pe ambele maluri sa se strige intr-un salut de fratie. "Astazi, granita e de trei ori si definitiv. O data e cu Romania, o data e cu UE si o data cu bazele NATO."


DERJAVA DIN COASTE: STATUL ROMAN SI BLOCUL NATO. Doi baieti de 19 ani din raionul Rascani se adapostesc de soare pe linia Prutului. De cateva luni sunt graniceri, si propunerea lui nea Postica de a privi dincolo de mal ii sperie. Pun mana pe o statie de emisie-receptie invechita si raporteaza capitanului. Capitanul ingrijorat ne spune sa revenim cu doleanta pana ce raporteaza la randu-i comisarului de la celalalt pichet, din Valea Mare. Pe granita se strang multi curiosi si povestile incep.


"Bai baieti, lasati-i sa treaca, sunt rudele mele", incearca Vasile sa-i induplece. "Voi sunteti tineri amua€™, daa€™ eu aicea pe granita jucam volebol, o pierdut chiar Oleg al dumneavoastra." "Nu avem aprobarea capitanului", spun cei doi. Capitanul s-a panicat, e deja in drumul spre granita, dar nu inainte de a le spune: "Nu avem voie. Aici e un stat, dincolo e alt stat. E statul roman si blocul NATO". De-a lungul gardului, pe post de bariera se dezvolta cea mai manoasa agricultura din Macaresti, si prin fata celor doi ostasi trec neintrebati satenii ca sa-si ude straturile, sa mai culeaga. Mai toti se opresc nedumeriti, nestiind ce e cu noi pe acolo. "Dapa-i treceau inainte romanii la noi si noi la dansii, daa€™ din 2006, de cand o aparut blocua€™ asta NATO, parca s-o pus, asa, o adevarata ghiata", spune un batran cu desaga de iarba in spinare. "Nu va speriati, nu ca se dizolva niste secrete de stat, nu e cine stie ce, dar aicea desparte doua derjave, ca noi asa le socotim, doua derjave. De cand ati trecut voi in Europa e ceva in coastele tale", spune un alt curios. Granicerii tineri se amuza. Unul e orientat inspre Romania, altul tanjeste la Rusia. "Daa€™ stati, nu va aprindeti!", spune nea Postica, "sa va spun io pe aia dreapta, astia ai nostri s-o racit, pentru ca Romania o vrut un milion de vize sa daie si, daca se duc milionul ceala de tineri, gata, tara e ramasa in buruieni".


MALURILE SE UNEAU LA SEZATORI SI LA PETIT CU TOLUL. "E uscaciune pe tot locul asta", spune mos Serghei Sergheivici Besleu. Rusii l-au botezat astfel, dar lui ii place mai mult Serioja. Tara de dincolo de granita starneste amintiri, si ca sa poata vorbi destoinic leapada sacul cu iarba, prin care ascunde, ca sa nu se observe, cativa dovlecei sterpeliti de pe la cei care au gradina pe granita. Ii e teama sa nu care cumva sa-l vada seful sectorului agricol, care tocmai trece cu masina, intr-un nor de praf, inspre gradina cooperativei. Batranul a fost prin 2004 in Bucuresti, la nepotu-sua€™, care e "mare invatat" acolo. Si tare i-au mai placut "susalele" din Capitala si limba romana, dar "stiti cum e, noi daca sunt romani, vorbim romaneste, daca sunt rusi, vorbim ruseste. Daa€™ acolo, la Bucuresti, mi-o placut tare «preferiile» orasului, marginea. La noi, in Moscova, totu-i cultural." La Moscova a fost de multe ori, ca mai toti din Macaresti. Se trecea usor, ii pacalea cu o resedinta de lucru si o adresa. "Io ziceam ca ma duc in ospetie, dadeam o adresa pe care o stiam eu si ma duceam in alta parte. Ma prindea politia si luam amenda."
Serioja e frate cu Ion, batran vaduv de cativa ani si cu sange de roman. Nici unul, nici celalalt n-au fost la Podul de Flori, nu le-a mai trebuit, insa Ion, pe vremea cand malurile erau legate, s-a insurat, ca multi baieti din sat, cu o fata de peste mal, din Macarestii vecini. "Ale noastre fete le-o luat romanii si o trecut dincolo cu ele si nu o mai venit. Noi le-am luat pe ale lor", isi aminteste razand Ion. Pe Adela asa a luat-o de soata, prin a€™37, cand pe malul drept al Prutului, cei din satul geaman treceau cu barca la sezatoare. Si se porneau atunci jocuri, se mai intalneau la sarbatori, apoi faceau hore aici, pe granita. "Aicea era vatra jocului si venea barca si dadeai capics-copeici ca sa treci, si treceau femeile, cu tot cu zestre." Pe Adela a cerut-o de mireasa cu-n tol, ca asa era traditia pe atunci, ca "baiatul sa-i deie fetei un tol de logodna si ea, in schimb, sa-i deie altceva". Si, cand facura nunta, Ion n-a vrut sa treaca malul, a venit doar Adela cu zestrea in barca, si asta a fost.


OAMENII SE PASTREAZA MAI BINE LA DISTANTA. Nici Vasile Postica n-a fost la Podul de Flori, desi are vreo sase verisoare la Iasi, nascute acolo de pe vremea cand sora tatalui sau a fugit dupa un roman. Sotia s-a dus atunci, dar el n-a vrut in ruptul capului, se saturase de ei, ca tot le cereau televizoare, aparatura si a stiut ca mai degraba o sa vina ei si asa a fost. "Au venit singuri, fara sa-i chem io. Sa stiti ca e mai bine lucrul asta, cum se zice - «mai rarut, ca-i mai dragut». Cand e o disciplina, in orice tara, oamenii se pastreaza mai bine la distanta." Prin a€™92 a fost la munca in Romania, pe la Uricani, la pus de vie. Si de atunci a prins naduf adanc de ei. "Oamenii sunt mai tiganosi, cuvantul li-i bun. Daca te-ai potrighi la cuvant asa parca te-ai duce, dar cuvantul nu-i stabil." La cei 67 de ani ai sai, Vasile e bine infipt in radacinile sale moldovenesti, si pe oriunde a fost a stiut sa invarta lumea pe degete. Si-a facut cativa amici prin Romania si, cand i-au cerut forta de munca, a strans vreo 40 de tineri de prin sat si a trecut cu ei dincolo, la munca. Zice ca a stat in contract vreo doi ani la un patron grec, domnua€™ Ion. "Pai, am vazut eu atunci cum muncesc romanii. Am facut viile selea pe care le faceau detinutii." Revenind in tara sa nu a mai vrut sa aiba de-a face cu romanii. "Is lenesi di tat si fudui, va spun cinstit. Fumeaza si beau acolo. Amua€™ s-o invatat si ai nostri, dar la noi is mai tari la betie. La noi beau vin, la voi berea seia, care aici se cheama bacal, si fumeaza tigari Monte Carlo, aduse din Moldova, aicea facute din subteran."


TIMP OPRIT. ROMANIA IN a€™92. Ion, fiul Verei, batrana care se ascunde in spatele unui gard paraginit, cautand un pumn de mere, isi leapada treaba de langa casa vecina si se apuca de tipat. "Ce i-ati facut lua€™ mama?" Nu-i facusem nimic. Cu mainile pline de colb si var, Ion se apleaca asupra Verei, ca sa se asigure ca n-a patit nimic. E trist si panicat, si de cand a ramas singurul copil din casa doar pentru maica-sa mai traieste. A lucrat si la Moscova, si la Uricani pe cand l-a luat cu el a lua€™ Postica. Nu-i mai trebe defel sa plece nicaieri si, desi e tanar, nici speranta de vreo soata nu are. Munceste pe la altii din sat, le face case celor plecati prin strainatati, dar lui nu-i mai trebuie decat liniste. La romani nu se mai duce defel, "nu mi-o dat bani, si-o batut joc de mine; si la rusi cate am tras! Eram cei mai prosti, noi, moldovenii, acolo, noi si armenii". Muncea ca mai toti de prin sat la constructii. Din Macaresti a plecat, tot in constructii, si Ludmila, educatoarea din sat. Lucra prin case, prin cabanele rusnacilor, monta gresie, faianta si tot ce trebe intr-o locuinta. A fost, tot in a€™92, cand se facu strigare in sat, in Romania, dar zice ca a murit de foame pe acolo, cu "maliga si fasole".


NOI SI VOI, FARA NOSTALGII. Nicoleta tocmai trece la tatanea€™su Postica manand caii din Costuleni la Macaresti. De vreo cinci ani a plecat cu barbata-su in satul vecin, unde si-au cladit casa mare cu banii castigati de sot la Moscova. Pe cand a terminat scoala si-a zis ca cel mai bine e sa plece in Romania la munca, ca tot vorbim aceeasi limba. A lucrat vreo patru ani in confectii, la Focsani, dar de cand s-a reintors parca tot mai bine e acasa. Ea stie ca sunt doua neamuri diferite si oricat am incerca noi sa ii convingem ca nu e asa, "stiti cum e, noi ne dam cu cine ne da. Noi n-avem nimic". Cu banii de la Moscova prinde posturi romanesti si tocmai s-a sfarsit un episod dintr-o telenovela.  In cele trei sate de pe malul Prutului, tinerii s-au risipit. Au mai ramas doar batranii care ingrijesc de case. Arar vezi pe drumul lung, impletit in copaci, tipenie de om. Mai trece, din cand in cand, o rutiera prafuita sau vreo motocicleta veche cu atas ce sperie, in drumul sau, cei cativa boboci.


Nici in Costuleni, nici in Moreni, cei ai locului n-au prea fost in Romania. Cativa care isi mai amintesc de vreo vizita par ca vin din alte vremi, pe cand "la voi era Ceausescu si traiati mai rau, si la noi era mai bine". Oficialitatile locului mai-mai ingana pe romaneste si, pentru ca satele astea toate au fost candva considerate gemene, s-au gandit sa se adune o data pe an, de sarbatori, in schimb de experienta. Ei spun ca numai ai nostri au venit prin partea locului si ca ei i-au primit bine. Nu i-a interesat sa treaca pe malul celalalt. De altfel, pe unde mergi in satele astea nu simti decat stinghereala si o politete, amintire a timpului trecut. Unii iti raspund rastit ca inca au rude, ramase de cand cu Podul de flori, dar ca nu-i mai intereseaza. Altii n-au fost deloc in partea cealalta, insa par curiosi sa-si confrunte cunostintele vechi cu cele noi. E doar un schimb de experienta de dragul conversatiei. Nimeni nu-si mai doreste nimic decat linistea casei.


PESCARII TIGANOSI. "Romanii traiesc mai bine amu? Videm saracii cum n-au apa, o batut chiatra", se intereseaza Silvia Barbacaru din Costuleni. De cand se stie n-a parasit satul asta, si mai bine de jumate din viata l-a asteptat pe Dimitrie Ifim s-o ia de femeie. Pe atunci, Dimitrie era capitan pe submarin rusesc. Sotul zice ca-i moldovean adevarat, dar ca mai degraba se exprima bine pe ruseste. N-a fost in Romania in viata lui si nici n-a cerut vreun ajutor atunci cand s-a putut de pe urma tatalui, care a luptat in armata pe timpul razboiului, ca mai apoi sa-si gaseasca sfarsitul intr-un lagar rusesc. Nu-i dispretuieste pe romani, dar, ce a mai vazut pe vas si mai ales cand si-i aminteste pe amaratii care veneau la Prut, se cam leapada. "Tare mult mai sedeau aici, la Prut, si erau tare tiganosi. Cei mai rai veneau aici de prin puscarii", desi el stie ca dincolo sunt si oameni adevarati. Silviei ii sunt parca dragi, mai ales cand ii vin in cap amintirile de pe vremea cand punea seara navod si se vorbeau dinainte ce si cum sa dea celuilalt. "Cati televizoare rusesti nu o trecut peste Prut, mami! La dumneavoastra nu se gasea nimic si tinte s-o dus, si chiroane, si cuie, si orez si tati celea."


RUPTI DE LUME. UN ROMAN SI-UN MOLDOVAN PE SUBMARIN. Dimitri a prins drag cu adevarat de un singur roman. Era prin a€™65, pe cand cutreiera cu submarinul din Marea Barent pana in Cuba. Si intr-o zi de port s-a intalnit cu Mircea, care, auzindu-l ca vorbeste romaneste, l-a intrebat in rusa daca e roman. El i-a spus ca-i "moldovan", si astfel au legat prietenie cateva ore, in port. "Mircea asta tot pe vapor rusesc lucra", isi aminteste Dimitri, dar patise un necaz. "Il degradase capitanua€™, pentru ca trebuia sa duca corabia in mare, sa implineasca o misiune, si el nu o vrut, pentru ca era o traditie a marinarilor. A zis ca, daca fug guzganii de pe corabie, e un semn ca se intampla ceva. Si corabia a plecat pe mare fara el. O explodat." Cei doi batrani merg la vecin sa prinda ziarul de dimineata. Un ziar rusesc. Se asaza pe banca si, printre randuri, intreaba curios: "Daa€™ la voi lucreaza acolo lumea? Lucreaza, da?!". Iesind din mahalaua Finlandia a Costulenilor, in drumul spre Papucari - zona celor chititi, avuti, prin usa unei case se aude la radio un discurs de multumire al presedintelui Voronin catre omologul sau, cu stima, Vladimir Putin. Mai jos, la acelasi post de radio, din alta casa, un cantec patriotic. "Moldova e tara mea, e tara ta. Noi ne-am nascut aici si de aici nu vom pleca."
Sperante

"Ascult la romani ceasurile cu foc unde tot aud ca Voronin e bandit. Eu zic ca-i o mana buna, ca nu degeaba l-au ales de doua ori. Pe vremea lua€™ Snegur ar fi fost mare saracie, pentru ca prezidentul nu trebe sa sada in cabinet, ci mai mult intre lume. Moldova
e o tara mai mult pustie, mai toti au plecat, dar cred cu tarie ca ei o sa treaca mai repede ca Romania de starea asta. Poate o sa trecem pisti sase ani, daa€™ o sa trecem pregatiti. Voi ati trecut in Europa saliti, saliti. M-am uitat la Delta Dunarii, la Suceava. Sunt sate
care n-au lumina. O tara, ca sa treci in Europa, trea€™ sa sie cumva" - Vasile Postica satean
Politica

Vasile Postica coase si descoase cam tot ce misca prin Macaresti si satele vecine. Socoate vorba si pare uns cu toate alifiile. Lui ii merge bine cu oricine, caci stie sa se dea de partea castigatorului de fiecare data. Cand a observat ca ceva in societate nu merge si ca desteptii se duc deoparte, si prostii o iau de-a laturi, el s-a gandit sa mearga la mijloc si s-a facut povar, adica bucatar prin Rusia. Apoi a devenit agricultor, a facut si o scoala pe cand era trecut de floarea varstei, si acum, de cand s-a desfiintat CAP-ul din sat si oamenii au fost improprietariti, el nu-si mai munceste pamantul, l-a dat la o cooperativa si e cam singurul care mai primeste ceva inapoi. Dar cel mai mult ii place sa discute politica, si atunci de asaza pe indelete pe-un scaun si incepe a trage concluzii. "Voi sa stiti, Voronin e mana stabila, eu v-o zic pe aia buna, democratia e buna, daa€™ ea trebe treptat."