Negocieri - Libia si-a facut infrastructura  Cele sase cadre medicale detinute in Libia timp de peste opt ani pentru "infectarea deliberata" cu HIV a 426 de copii intr-un spital din provincial libiana Benghazi au sosit ieri, in Bulgaria.

Cele cinci infirmiere bulgare si medicul de origine palestiniana condamnati in Libia la pedeapsa capitala si apoi, prin sentinta comutata, la inchisoare pe viata au ajuns ieri-dimineata la Sofia. Decizia eliberarii a fost deopotriva umanitara si politica, a declarat ieri secretarul general al cancelariei prezidentiale franceze, Claude Gueant, Parisul fiind unul dintre pionii-cheie in timpul negocierilor cu autoritatile de la Tripoli. Comisarul european pentru Relatii Externe, Benita-Ferrero Waldner, a promis ca eliberarea celor cinci infirmiere bulgare si a medicului palestinian, care a primit luna trecuta cetatenia bulgara, va deschide calea "unei relatii noi si consolidate intre Uniunea Europeana si Libia si va intari legaturile noastre cu regiunea mediteraneana si cu Africa in ansambul sau".   O MASA DE OAMENI. Cele sase cadre medicale au aterizat pe aeroportul din capitala bulgara la bordul unui avion special pus la dispozitie de presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy. Asistentele si medicul palestinian, caruia i s-a acordat, in urma cu cateva saptamani, cetatenia bulgara, au fost intampinati de presedintele Bulgariei, Ghiorghi Parvanov, de premierul Serghei Stanisev, de presedintele Parlamentului, Ghiorghi Pirinski, de alti oficiali de la Sofia, precum si de mii de oameni simpli. Vestea eliberarii celor sase s-a auzit la Sofia inca de luni seara, cand rudele infirmierelor s-au deplasat la aeroport. Abia marti dimineata, familiile s-au reintregit.   GRATIATI. Sosirea acasa a celor sase a coincis, asa cum preconizase presa de la sud de Dunare, cu semnarea de catre Parvanov a unui decret prezidential pentru gratierea "condamnatilor". Presedintele bulgar a tinut chiar sa multumeasca partenerilor europeni care au contribuit la rezolvarea acestui caz. Liderul de la Sofia s-a declarat recunoscator in special pentru eforturile depuse de Franta, mai ales de sotia presedintelui francez, Cecilia Sarkozy, si de comisarul european pentru Relatii Externe, Benita Ferrero-Waldner.   MULTUMIRE. Intr-un comunicat de presa transmis ieri de la Bruxelles se arata ca "presedintele Frantei si seful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, saluta acest gest de umanitate al Libiei si al liderului acestei tari si isi asuma angajamentul de a face tot ceea ce le sta in putere pentru a ajuta copiii bolnavi de SIDA". Cei doi oficiali "si-au exprimat profunda gratitudine fata de poporul qatariot si fata de emirul Qatarului, a caror mediere a ajutat la obtinerea acestui deznodamant fericit", se mai arata in comunicat.   Gaddafi i-a tras clapa Ceciliei Sarkozy Vizita la Tripoli a sotiei presedintelui francez, Cecilia Sarkozy, a secretarului general al cancelariei prezidentiale franceze, Claude Gueant, si a comisarului european pentru Relatii Externe, Benita Ferrero-Waldner, l-a tinut treaz toata noaptea de luni spre marti pe liderul de la Elysee. Sotia sa, Cecilia, trebuia sa se intalneasca cu presedintele Gaddafi. Dar liderul libian s-a lasat asteptat, apoi a anulat intrevederea. Nici Benita nu a avut succes. Intrevederea cu seful diplomatiei externe libiene nu a mai avut loc. Presedintele francez este asteptat zilele acestea in capitala Libiei.   Troc de nota 10 Libienii au negociat pana in ultima clipa eliberarea cadrelor medicale. Saptamana trecuta, familiile copiilor infectati au primit cate un milion de euro, prin Fundatia Gaddafi. Libia a cerut normalizarea relatiilor cu UE, regimul de la Tripoli reusind sa obtina finantari pentru construirea unei autostrazi si a unei cai ferate. Gaddafi vrea o sosea moderna care sa lege Libia de Tunisia si Egipt, dar si o cale ferata noua care sa uneasca intre ele siturile arheologice de pe teritoriul libian.