O batranica s-a dus cu inima stransa la un anticar, sa-si vanda serviciul de cristal primit in urma cu saizeci de ani, in ziua nuntii, de la un general. Timp de saizeci de ani, femeia a stiut ca are ceva de pret in casa si ca vreodata, daca va fi sa moara de foame, abia atunci se va desparti de pretiosul serviciu de cristal, pastrat cu mare evlavie intr-un fund de scrin. Imi pare rau, a zis negustorul, dar e semicristal. Nu pot sa-mi aglomerez magazinul cu tot ce-mi aduc oamenii, cand am vitrinele pline cu cristaluri veritabile, care nu se vand.

Pe scurt, lucrurile stau in felul urmator: la nunti, de ziua numelui, la aniversari si cu tot felul de ocazii, lumea primeste in dar servicii de cesti, de pahare, de cani si de farfurii. Tot pe scurt, se poate spune ca productia mondiala de servicii de ceai, de cafea, de vin, de bere, de lichioruri si de apa, de farfurii si de tot neamul de boluri, oale si platouri e intr-o continua crestere. Si nu pentru ca s-ar inmulti chinezii si indienii. Va creste si cand populatia va incepe sa scada. Pe scurt, pe lung, pe lat, pe inalt ori perpendicular, vezi cum stau cu adevarat lucrurile cu productia si cu nevoile lumii la targuri, in talciocuri si in magazinele cu anticuri, unde cele mai populare obiecte sunt serviciile, cestile, paharele, bolurile. Pana si in casele celor de tot saraci, numarul canilor si al farfuriilor, care nu le trebuie, e mai mare decat strictul necesar.

Am un prieten pasionat de cescute si de farfurioare, care a strans vreo patru sute si inca mai aduna. Si nu fiindca ar pofti sa-si bea cafeaua de dimineata in fiecare zi din alta cescuta. N-a baut niciodata o cafea din nici una. Nici nu concepe ca le-ar folosi vreodata pentru rostul
lor primordial. Le aduna pentru a le avea. Pentru frumusetea lor. Mai bine zis, pentru infinitul de frumusete pe care-l garanteaza de milenii productia universala de cesti, cani, pahare, farfurii si alte celea, in care sa torni ceva sau cu care sa torni ceva. E o dovada ca toate teoriile moderne despre oboseala creatiei vin dinspre partea obositilor. Orice targ si talcioc incepe cu o taraba cu pahare si cesti si se termina tot cu ele.
O lume s-a saturat de cesti si de pahare, iar o alta lume le cauta si le iubeste. Nu exista obiect mai banal in care sa se fi investit continuu mai multa inteligenta si mai multe provocari optice si tactile.


Din serviciul de cafea "ala bun", primit de mama la nunta, a ajuns la mine ultima cescuta pe care o pastrez in fundul unui scrin. Acolo unde s-au spart, fara sa stiu cand si din ce motiv, celelalte. L-am intrebat pe un priceput ce istorie are cescuta de la mama si priceputul a dat din cap a indoiala. Ce avea sa-mi spuna nu era chiar ce asteptam.
Ca si cum ar fi contat asta.

Ce conta era numai faptul ca, vreme de saizeci de ani, mama cultivase convingerea ca avea un serviciu de cafea pretios. Iubita mea mama, de unde sa stie ca serviciul ei a devenit cu adevarat pretios atunci cand din el n-au mai ramas decat o cescuta si o farfurioara. Cescuta si farfurioara pe care le-ar vrea prietenul meu, colectionarul pasionat de cescute unice si rare.