Dintre cei care in tinerete m-au complexat cu talentul si cu aplombul lor profesional, s-au realizat doar cativa. Si nici acestia ca mari artisti. Ca mari scriitori, pictori sau sculptori. Nu ma intreb deloc ce s-a intamplat cu mine. In ce ma privest
Dintre cei care in tinerete m-au complexat cu talentul si cu aplombul lor profesional, s-au realizat doar cativa. Si nici acestia ca mari artisti. Ca mari scriitori, pictori sau sculptori. Nu ma intreb deloc ce s-a intamplat cu mine. In ce ma priveste, stiu cand am ratat drumul principal: cand am abandonat studiul limbii engleze. Un lucru in aparenta lipsit de consecinte, pentru un autor de limba romana, mi-a conditionat insa la modul pagubos toate deciziile majore. M-a invins limba engleza!

Cand stii ce ti-e scris intr-o directie, stiutul iti taie din avanturi in celelalte. Am stiut, de exemplu, ca in cateva profesiuni care ma fascinau nu voi ajunge niciodata. Desi n-aveam nici un motiv sa sufar din cauza asta, am trait cu un sentiment profund de frustrare. O imposibilitate imi spunea ca mai sunt si alte imposibilitati, de care n-aveam cunostinta inca. Unele cu adevarat importante si de natura sa ma tina pe loc in tot ce-as fi intreprins.

Cand a fost posibil m-am urcat in avion si m-am tot dus, incercand sa recuperez prin calatorii ce n-am reusit in biblioteci. Am mai reparat ceva, la motivatii, dar tot o carpeala se chema. Cu limba engleza insa, cu lipsa mea de har pentru pronuntie, am luat-o de cateva ori de la inceput doar ca sa ma conving ca nu mai e nimic de facut. Era ca si cum masuram un metru cincizeci inaltime si mi-era dat sa am de a face doar cu lungani.

Prea bine nu-mi dau seama unde m-ar fi dus o engleza fluenta, insa constiinta unei infirmitati a intelectului mi-a dat o intelegere noua a cauzelor mici. Cei mai multi din marii talentati de ieri nu au ajuns scriitorii, pictorii sau sculptorii care promiteau sa ajunga, datorita unor pricini mici, la prima vedere. Dar care intocmai unor bubite ivite unde nu te astepti duc la suferinte fatale.

E posibil ca foarte confortabilul meu mic talent pentru povestirile scurte si din ce in ce mai scurte sa ma fi condus la aceasta teorie a cauzelor mici, cu efecte radicale in biografii. Mie tot ce mi s-a intamplat de bine in viata a fost de unde, de la cine si cand ma asteptam mai putin. Pun totul pe seama norocului. Inseamna ca multora le-a lipsit probabil norocul. Sau nu au realizat niciodata ca le iesea in cale norocul.
Chiar si faptul ca faci diferenta dintre sansa si nimic cere talent. Revin si spun: celor mai multi din camarazii de generatie care ma timorau prin darurile lor spirituale la 30 de ani le-a lipsit curajul de a merge de partea norocului. E ca si cum ar fi avut de ales intre dreapta si stanga si un fix negativ al mintii i-a tras mereu spre stanga, unde au dat numai de fundaturi.

M-am gandit adesea la cativa din ratatii de prestigiu ai generatiei mele dintr-un motiv pe cat de banal, pe atat de socant: cand ne intalnim, toti se mira ca lucrez zilnic, ca scriu zilnic. Parca s-ar fi vorbit sa-mi puna aceeasi intrebare: Cum, tu chiar scrii in fiecare zi? Norocul meu a fost ca-mi place sa muncesc tot timpul, ca am o constiinta de tamplar sau de mecanic, care ma duce zilnic la masina de scris fara sa ma intreb de ce. M-am intrebat uneori daca a meritat, insa una e sa-ti pui intrebari ravasitoare muncind si alta e sa-ti pui aceleasi intrebari tanjind, abandonand, amanand si neducand nimic pana la capat.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.