Doua personaje: un critic literar scortos si un scriitor foarte popular. Unul ii dispretuieste profund pe Harry Potter si pe „mama" lui, J.K. Rowling. Celalalt adora tot ce inseamna „harrypotteria". Harold Bloom a facut acel lucru straniu pentru care ii ador pe adevaratii teoreticieni si critici literari. Si-a pus jumatate de planeta in cap facind-o praf pe J.K. Rowling, in 2000, intr-un editorial din „Wall Street Journal". Bloom este un teoretician seducator, autorul celebrului studiu „Canonul occidental" (cunoscut mai ales in mediul universitar), adorator al clasicilor, critic fara mila al literaturii comerciale si al noului sistem de invatamint care elimina, incet si sigur, stiintele umaniste din prim-plan. La invitatia celebrului ziar, omul nostru a citit primul volum din serie si a facut observatii simple: e o carte rudimentara, plina de clisee, scrisa amatoriceste (da exemplul unei sintagme care se repeta de 30 de ori in prima parte a romanului). Concluzia lui Bloom a fost: si ce daca 35 de milioane au cumparat cartea cu pricina? Toti se insala daca au impresia ca au citit o carte buna!

Prin Harry Potter, spune Bloom, nu ai cum sa ajungi la Lewis Carroll si a sa Alice. Prima e o carte rudimentara, o mixtura comerciala intre „evadarea din realitate" si cartile despre universul scolar. A doua e o carte cu adevarat complexa, care iti da sentimentul straniu al descoperirii unei alte lumi, unui limbaj alternativ si care iti solicita cu adevarat resursele spirituale si culturale. Bloom nu pare impresionat nici de argumentul „ai prefera sa nu mai citeasca deloc?". Sa citesti Harry Potter e ca si cum n-ai citi aproape deloc, spune fermecatorul estet radical.

Asa cum era de asteptat, Bloom are un inamic pe masura, mult mai cunoscut. Numele lui e Stephen King, monstru sacru al scriiturii comerciale. Bloom l-a ridiculizat pe King de nenumarate ori pentru textele sale „pentru mase". Iar King l-a ridicat in slavi pe Harry Potter; a scris chiar un editorial lacrimos despre eventualitatea ca Harry sa moara in ultimul volum si a ridicat-o in slavi pe marea „creatoare" englezoaica. Harold Bloom a gasit o explicatie si pentru aceste efuziuni: e normal, King isi apara businessul, pentru ca cititorii de acum ai lui Harry Potter sint viitorii cititori ai ineptiilor sale „thrilleresti".

De fapt, King sau Rowling sint exponentii de virf ai marketingului literar. Harry Potter nu e literatura, e un univers de business. Apropo, unele filme din serie sint mult mai bune decit textul propriu-zis. Si nici jocul pe computer nu e de colea. Potter e o moda ca oricare alta, cu farmecele sale subtile, inaccesibile unui universitar cu simtul noului amortit de biblioteci, dar si cu stupizeniile sale revoltatoare care compun acel sentiment de apartenenta milioanelor de fani.

Il inteleg pe Bloom cind se revolta impotriva celor care il pun pe Rowling sau pe King pe acelasi raft cu Roth sau deLillo, adevaratii creatori ai vremii noastre. Si eu am citit un singur volum din „Potter" si mi-am pus miinile in cap. Dupa aceea am vazut vijhatul intr-un film din serie si am fost „prins".

Cind oamenii investesc sute de milioane in marketing, e aproape un gest de politete sa te imprimi macar putin de spiritul Harry Potter. In acelasi timp, ar fi poate util sa asezam pe raftul copiilor si cite o carte „pe bune", nu doar texte pline de „E"-uri literare.