Corul politic romanesc e angajat inr-un proces larg de dezinformare publica. Proiectul vizeaza o societate incapabila sa scruteze vreun orizont si stimuleaza o dezbatere publica asfixiata de provincialism.

Nu vom cistiga nici un razboi, pentru ca nu vom lupta in nici unul si pentru ca, oricum, Romania e o tara prea mica pentru aproape orice razboi. Si atunci, la ce bun 2,38% in plus pentru bugetul militar? Citiva din expertii nostri recenti in umanitarism au reusit sa calculeze spontan numarul pensiilor inghitite de sporul de inzestrare militara propus de presedintele Basescu. Calculul trebuie primit cum se cuvine. El coboara din acea aritmetica lirica si perversa care permitea blocului sovietic sa afle cite scoli, spitale si camine culturale se pot construi cu banii cheltuiti de imperialisti pe o pereche mai acatarii de tancuri. Ideea dupa care orice cheltuiala militara maninca din bugetul social e un vechi pilon al gindirii propagandistice. Mostenirea acestui tip de gindire in registrul politic romanesc e mult mai vasta decit ne place sa credem, acum, cind ne pregatim de elegantele europarlamentare care vor avea, totusi, loc la o data ce va fi anuntata ulterior.

Corul politic romanesc e angajat inr-un proces larg de dezinformare publica, intr-o opera de diversiune care tinteste precis un tip de societate si un ton de dezbatere. Proiectul vizeaza o societate incapabila sa scruteze vreun orizont si stimuleaza o dezbatere publica asfixiata de provincialism. Aceasta schema functioneaza de ani lungi, de la un capat la altul al discursului politic si mediatic. Vorbim enorm despre intimplari si persoane mici din care facem teme epocale. Realitatea a fost inlocuita, iar in substitutul sau derutant, Romania e totuna cu harta ilizibila a intrigilor si a maruntisurilor secretate acum cinci minute. Locul nostru in lume e neclar si, de fapt, absent din dezbaterea publica. Romania e spatiul unei autoreferinte permanente, inconjurat de un pustiu: lumea din afara e, pur si simplu, in afara si ne mai vizeaza, din cind in cind, cu cite un raport, dislocat de urmatoarea serie de bascalii intre doi ministri si un ziarist proptiti intr-un talk-show.

Nu e nimic nevinovat in acest fel de a istovi, organizat, luciditatea. Aceasta baie extrema de egoism local tine departe aproape orice referinta la ce se intimpla cu adevarat in jurul nostru.

De cite ori ati auzit un politician sau un comentator ridicind, clar, problema spatiului de la granita de est a UE, dupa ce tensiunea acestei zone a fost data peste cap de ambitiile imperiale ale statului rus? Si de cite ori a remarcat cineva, intr-o dezbatere parlamentara, ca toate miscarile politice, economice si militare ale statului roman converg spre o problema ireductibila? A reusit cineva sa adauge ca aceasta problema e pur si simplu occident sau orientalism balcano-rus? Nu ati avut ocazia sa auziti asa ceva. Corul politic romanesc e multumit cu starea de isterie confuza in care dezbatem si ne batem pe nimicuri. Calitatea viitorului nostru colectiv e complet indiferenta asa-zisei elite politice. Ea e mult mai legata de interese care intersecteaza afacerile spatiului rus. O dezbatere clara ar fi insemnat sa aflati ca 2,38% nu au nici o legatura cu viitorul razboi si au totul de-a face cu investitia intr-un viitor occidental consolidat.