Trei limbi la 150 de mii de gagauzi

Am ajuns iar in Gagauzia, dar prima oara n-am stiut asta. Am incercat sa colind Moldova fara sa caut mereu comunisti, tancuri, cenzura, bomboane. Asa ca pana cu o zi inaintea celei de-a doua plecari nu stiam nimic despre gagauzi si regiunea lor autonoma. Mare lucru nici n-ar fi. Video : Soselele MoldoveiVideo : Imagini din Gagauzia   Inainte de toate sa spunem ca gagauzii sunt un popor turcic, dar atat de crestini ortodocsi, incat iti iei o palma peste ceafa daca fluieri unde nu trebuie. In rest, au doua maini, doua picioare si le fluiera vantul prin buzunare la fel ca tuturor moldovenilor. Asta cu toate ca, sustin ei, se autofinanteaza, dar mai mult ii autofinanteaza turcii, puternic interesati de o enclava colea.


CONTACT UNU. Cam cand se crapa de ziua ne-am urcat in masina ca sa dam nas in nas cu bascanul, seful suprem gagauz. Mergem la Besghez, localitatea natala a acestuia, unde se pune de hramul satului, cum se zice la ei. Pana sa vina alteta sa, ne oprim sa culegem impresii din inima satului, adica la MAT (asta nu stiu cum se zice la ei). Apropierea culturala dintre romanii de pe o parte si cealalta a Prutului este evidenta, la ora 9:00 a.m. o parte din stalpii satului se clatina. E 10 mii litrul de vin, rosu, tare si bun. Intram in atmosfera. Norocul face sa dau peste unu din cei zece sateni vorbitori de romana. Are vreo 80 de ani, a luptat in Romania si, da!, are arma. De vanatoare. "Pai, cam toti au. Matale n-ai?", intreaba el in ruseste pe un gagauz rupt de beat. "Aaaaam." Deci au si le tin la pastrare, ca nu se stie cand e nevoie. Bascanua€™ confirma si el ca au, daa€™ nu le folosesc, ca sunt oameni cu frica lui Dumnezeu si timizi. Bascanua€™ in schimb nu e deloc. Ba inca are o abilitate a discursului si face parte dintr-o casta atat de exclusivista prin aceste locuri, incat numara doar vreo duzina de oameni, cea a purtatorilor de cravata. In satul bascanului doar biserica straluceParasim MAT-ul o data cu sosirea in sat a baskanului intr-o Skoda Octavia, indreptandu-ne spre biserica. Barbatii pe dreapta, femeile pe stanga, cele cu probleme (divort, perioada menstruala etc.) in spate. Haine bune, basmale de firma. Bascanul intra, iese din biserica, lumea nu pare sa cada in fund. Da pe la caminul, domul sau palatul cultural, ratacitele femei de serviciu isi pastreaza verticalitatea. Poate doar cravata sa impresioneze un pic. Palatua€™ asta arata ca-n filmele SF p(r)ost atomice. E o cladire mare, in care poti sa iuiui cat te tin baierele. Are intrarea placata cu marmura rosie si toate astea intr-un sat amarat. Dar, asa cum se spunea si la noi ca "nu pot astia (n.r. - astia noii) sa vopseasca cat a construit Ceausescu", si acolo marmura s-a spart, un colt de cladire a alunecat, geamurile "s-a furat sau s-a stricat". Panta rei la vale, cum a zis latinua€™ in alt context.
Bascanua€™ straluceste in mijlocul amaraciunii, dar are o fata suficient de inteligenta ca sa iti dai seama ca si-a dat si el seama ca e prea facil sa-si construiasca imaginea intr-un sat intr-o rana. Si, deh, era presa acolo. Adica noi si o echipa de la televiziunea gagauza libera, independenta si fara aer conditionat, dar revenim. Ca atare, bascanua€™ se suie in masina si pleaca hurducaindu-se catre Comrat, capitala administrativa a Gagauziei.
Un tanar consilier dea€™al dumisale ne pofteste sa vedem si alte chestii minunate de pe teritoriul regiunii autonome, ca de exemplu galeria de arta si o herghelie.


PISCINA CU FAN . Herghelia gagauza contine cai de stat si calul lui Voronin. Frumosi cai, minunati caini, clai imense de fan suflat in aur carora le lipseste o trambulina. Seful hergheliei e foarte talentat la desen, iar un calendar italienesc ilustrat cu opera maestrului atarna ca dovada ca nu bat campii, intr-o camera aranjata ca mic muzeu si altar al calului. Cam asta-i tot. Daca a pus Zas filmele pe site, o sa vedeti mai bine despre ce e vorba. Galeria de arta se afla in Comrat, cel putin se afla. Ne indreptam catre zglobii prin sleauri, pregatiti ca dupa o cura de natura sa ne umplem inimile cu arta, in asteptarea interviului cu seful - bascanul. Din pacate, n-am putut sa admiram exponatele intrucat responsabilul plecase in concediu si scosese tablourile de pe pereti, incuindu-le intr-un loc sigur, unde nu putea intra nimeni, niciodata, nici macar Fantomas. Asadar mergem la bascanarie, ca presedintie nu pot sa-i spun, nefiind cazul, loc la un loc si cu parlamentul gagauz, care arata ca un camin studentesc, daca s-ar putea sa vi-l imaginati la tara. Dupa cum se vedea toata afacerea, am discutat intre noi si am fost perfect de acord ca urmatoarea scena inchipuita poate fi foarte reala. "Declar sedinta deschisa. Unde sunt deputatii Chiorovici si Macanetz? In spate, in curte, dau de mancare la pasari. Sa scot capul pe geam sa-i chem? Nu! Mai intai sa rezolve treburile importante!" Trecem de Leninul mare ridicat in fata cladirii si intram la bascan. Bascanua€™ impune cumva respect. Pare un tip destul de hotarat sa faca ceva. Nu ne-am dat seama daca pentru el sau pentru gagauzi, dar sigur e hotarat.

Desi unul din principalele motive pentru care isi doresc si au si obtinut autonomia este pastrarea identitatii culturale, deocamdata se vorbeste rusa. Multa. Ar face licee cu predare in gagauza, dar chiar exista o problema, legata de gramatica si vocabular, care s-au cam pierdut, la a carei rezolvare se lucreaza prin insasi Sectia de Gagauzologie a Institutului de Cercetari Interetnice al Academiei de Stiinte a Republicii Moldova. In schimb, exista un liceu cu predare in limba romana. Bascanul ori nu are nimic de ascuns, ori are lectiile bine facute, pentru ca raspunde imediat la orice intrebare, asa ca discutia curge rapid, chiar si intermediata de interpret. Cand interpretul se mai poticneste, il mai ajuta seful cel mare, care stie ceva romana. Dar, cum eu nu stiu rusa, asteptam cuminte traducerea finalului povestii certei parlamentarilor. Uff! Era vorba despre o disputa dintre bascan si un deputat, ambii parlamentari moldoveni. Traducatorul se opintea sa reproduca cat mai fidel, dar nu prea ii iesea si, emotionat, transpira abundent. Iar atunci, in acele clipe tensionate, bascanul ma priveste in ochi si spune: "Esti prost ca o oaie!". In ce masura mi-era ursit sa starnesc un conflict international cu fratii nostri gagauzi nu mi-a fost dat sa aflu. Translatorul a rasuflat usurat si a completat: "Asta i-a spus bascanul domnului deputat". OK. Ne luam sarua€™mana de la bascan, pe care il respectam, chiar daca poate ca nu pare, si plecam spre Chisinau, mai ales de foame. In Comrat nu erau momentan gaze, iar apa curge numai cateva ore pe zi.


TV. Totusi facem un popas la televiziunea locala. O placa deasupra intrarii anunta: "Acest obiect a fost daruit... bla, bla". Trecem de placa si intram in odaia doamnei manager, dotata cu ventilator. Incaperea. Pe parcursul unei jumatati de ora transpiram abundent, savurand un ceai fierbinte, ca sa mai uitam de canicula. Totul a fost donat de turci, care nu au prevazut aer conditionat pentru intreaga televiziune, dar doamna se sacrifica. Se emite doua ore pe zi, in rusa, romana, gagauza. Principala stire a zilei respective era vizita bascanului in satul natal. Principala noastra nedumerire, de care suferim si astazi, este: televiziunile din Moldova nu mai sunt de stat, sunt publice, conform unui decret al Parlamentului, care doreste sa se alinieze astfel normelor europene, dar care-i diferenta? Doamna n-a putut sa ne explice, pentru ca, dupa cum a spus ea, nu s-a schimbat nimic dupa schimbare. Iesim afara, la racoare, si pornim spre casa. Dupa 20 km, politia ne intoarce din drum. "Blocat. Se lucreaza." Ne ratacim de cateva ori. Si sa nu faca nimeni pe desteptul pana nu ajunge in sudul Moldovei. Nu exista indicatoare, iar drumurile principale arata la fel ca si cele secundare. Trecem prin cratere adanci, de nu se mai vede nici calul, nici calaretul, pana ce Zas spune ca asa ceva trebuie neaparat filmat. Oprim langa un put din asfalt si aprindem tigarile. Intre timp, in spatele nostru opreste alta masina cu doi moldoveni. Cel tanar si vesel vine catre noi: "Ati fost la Gagauzerie?". "Am." "Hahaha", mai zice el si ne ureaza drum bun. Nu s-ar zice ca moldovenii obisnuiti ii iau prea tare in serios pe gagauzi, dar iata ca circa 150 de mii de oameni au reusit sa se impuna, e adevarat, in contextul transnistrean, si sa obtina o autonomie partiala.

Iar bascanul e foarte constient ca are pe mana un teritoriu pe care si l-ar dori sub influenta si rusul si turcul, ba chiar si Moldova. Si are productii duble la hectar si petrol. N-are gaze si apa. Gud bai, Gagauzia.

---

Despre autor: