La Tartaul, in Raionul Cantemir din sudul Republicii Moldova, oamenii fac painea in casa pentru a economisi banii. Pentru a trece mai usor prin saracie, romanii din sat isi calculeaza si folosesc fiecare firicel de faina, fiecare sambure de caisa si tot ce mai au prin ograda. Nimic nu se pierde. Totul se foloseste.


Satul Tartaul nu se deosebeste foarte mult de cele moldovenesti din dreapta Prutului. Si in Romania am intalnit localitati la fel de sarace, dar la Tartaul ne-au impresionat oamenii linistiti si gospodari care s-au resemnat cu situatia lor si incearca sa supravietuiasca din ce au. Nu i-am gasit la carciuma, ci la munca. Fiecare la el in ograda facea cate ceva. Carciuma saracacioasa din centrul satului, cu numai trei mese mici si scaune scorojite, nu mirosea nici a bere, nici a tigari. Iar inauntru, la amiaza, erau doar trei fete venite in vizita la vanzatoare. Nici o manea, nici vreun alt zgomot prin tot satul. Doar cativa mancatori de seminte, care aveau grija sa nu arunce cojile pe jos. "Rasarita" (semintele de floarea-soarelui - n.r.) e foarte cautata in toata Moldova.


LA LIDA-N OGRADA. Aproape de centrul satului, langa primarie - a carei cladire serveste in acelasi timp si ca sediu al politiei mereu absente, si al postei satului - , am intalnit o familie de basarabeni foarte ospitalieri. Ne-au primit cu multa bucurie in curtea lor si ne-au tratat ca si cum ne-am fi cunoscut de-o viata, cu toate ca nu ne vazusera niciodata. Ba tot ei si-au cerut scuze ca trebuie sa ne lase singuri un sfert de ora, cat le ia sa-si termine de scuturat mazarea uscata. Era mazare furajera, pe care o strang cu multa grija pentru vite. "Daa€™ poti sa pui si-n mancare. N-are nimica", ne-au spus ei. Lida a lui Ion, gospodina casei, facea si mancare pentru toata familia, in acelasi timp, si se pregatea sa faca paine pentru urmatoarele zile, iar noi am ramas sa dam o mana de ajutor. "Eu ma duc de-amu sa ma spal. La paine nu trebuie sa fiu murdara", ne-a spus Lida, dupa ce ne-a asezat pe o bancuta din bucataria mica, de vara, unde urma sa framante aluatul. Incapere mai mult improvizata, cum sunt si cele din sudul Romaniei, cu pamant pe jos. Lida si sotul ei lucreaza cu ziua la o fabrica din sat. "Uscam fructe. Mere, perja, cires, visina, zamos, harbuz, daa€™ harbuz de-acuma n-am vazut. S-a facut o fabrica de uscat fructe si prajeste si rasarit. Cum ii la voi floarea-soarelui", s-a grabit sa traduca termenul moldovenesc. "Daca nu pricepi ceva din ce spun, ma-ntrebi!", a mai spus ea, razand, cand si-a dat seama ca noi nu intelegem chiar tot ce vorbeste. "Anua€™ asta cam nu s-a facut. O fost inghet, cand ele taman erau in floare o fost inghet."


NEVOIA SI ECONOMIA CASEI. "Noi facem panea-n casa de obicei", ne-a explicat, cu un calm specific zonei, sotul Lidei, care ramasese cu noi. "Ne ducem la piata, un kil de porumb e 4 lei. In agricultura, salariua€™ e 800. In invatamant e oleaca mai mare, daa€™ nu mult", ne-a mai spus, incercand, parca, sa se scuze pentru saracia in care traiesc fara vina lor. "Spune-i la fata sa-mi aduca acela di luat faina", s-a auzit imediat glasul gospodinei grabite, care a continuat cu toate explicatiile necesare despre facerea painii. "Sunt si care cumpara. Iaca, este-aci, in mahalaua asta, o babuta care-i singura. Si, iaca ce, patru-cinci pani cui trebuie sa faca? Cheltuie si lumina. Mai bine cumpara-ti o painica si mananci cat mananci, doua-trei pranzuri. Mai dai si la un catel, faci de mamaliga cat ramane, chiar daca ramane, ramane-o bucatica, o tandara, nu ramane patru-cinci pani. Daca vini ciniva, acela ti crede ca nu ai", a intervenit gospodina, pentru a ne ajuta sa intelegem mai bine cum traiesc oamenii la Tartaul. Intre timp, Lenuta, mezina familiei, a venit sa ne serveasca pe toti cu un pumn de samburi de caise, pe care-i sparsese pe o piatra din curte pentru musafiri. Sora ei mai mare, Larisa, ne-a completat gustarea cu un lighenas de caise pe care si ea le-a cules imediat dupa ce a vazut ca le intram in curte. Ar fi vrut sa ne aseze si la masa, pentru ca mancarea era aproape gata, dar ne-am scuzat cat am putut de politicos. Cu toate ca stiam ca se pot simti jigniti daca-i refuzam. "Nu va duceti sa va cheltuiti banii, ca aici ii scump tat. Tat! Le-am luat, cand am primit leafa, le-am luat la fete o bere, cate-o-nghetata, si-atat. Atata o fost si-acu, la anu, dac-are sa fie, cand o sa fie, cine stie canda€¦" Pana seara tarziu, cand painea s-a copt si am plecat de la Tartaul, Lida ne-a invatat cum se poate trai cu foarte putin. In fiecare casa de romani in care am intrat impreuna cu ea cat timp am asteptat sa dospeasca, apoi sa se coaca painea, am intalnit aceeasi incredibila ospitalitate si oameni minunati.


Ritualul si chinurile facerii"Pun oloi, adica ulei de rasarit, acuma vin, di la baba, stransa de trei ani. E zaibar, e amestecatura. Cineva mi l-o adus si io l-am strans. Ca atare, de-a meu nu mai am gram", povestea Lida in timp ce deja se apucase de framantat coca in lighean. "Asa, aista-i otatua€™. Otat ii pun ca sa nu se-nnacreasca. Sare, zahar de-acum trebuie sa-i pun ca sa nu
se-nmoaie. Drojdie, jumate. Fac numa o portie. Cu trei kili di faina." Si bors. Din gospodarie nu lipseste niciodata borsul. Se umple mereu si se foloseste drept medicament, bautura racoritoare si ingredient principal pentru mancare. Lida a turnat apa fiarta peste faina. "Hai, pune faina! Ca doar o facem impreuna", mi-a spus stapana bucatariei. Si ce era sa fac? M-am conformat. "Cum ii? Bisturiu! Ac! Sterge si fruntea! Pacientua€™ nostru trebuie sa se faca frumos. Haida, pune!" Ma echipase din timp cu sort si batic, sa fie sigura ca ii voi fi ucenic. "E gata si-o coc. La rola. Nu-i cuptor, ca am avut o iepuroaica afara si o mers si l-o spart tat. Painea o fac in diferite feluri, ca sa fie cat mai conveabila. Sa nu sa strice", ne-a explicat, in timp ce se apucase de impletit la "hulubei", adica porimbei, covrigi din coca ramasa: "Uite cum ii fac plisc!".


Drojdia de casa"Vinua€™ cand fierbe iei spuma. Si di la vin alb, si di la vin negru. Si daca le-ai facut atunci, repede, sa nu li lasi sa li racuresti.Si li usuci bini, bini, bini, p-orma le strangi, li pui la loc uscat, sa nu hii nici la reci di tat sa raceasca, nici la pre cald, ca altfel nu creste panea."
Lida a lui Ion - gospodina, Tartaul