Intalnita doar in zona de munte, meseria de varnicer - sau de varar - este pe cale de disparitie. Munca grea si venitul extrem de mic au facut ca oamenii sa-si abandoneze cuptoarele ce pana mai ieri asigurau existenta familiilor lor.
Intalnita doar in zona de munte, meseria de varnicer - sau de varar - este pe cale de disparitie. Munca grea si venitul extrem de mic au facut ca oamenii sa-si abandoneze cuptoarele ce pana mai ieri asigurau existenta familiilor lor. Zona de munte scoate in evidenta, pe langa farmecul pitorescului, si unele meserii ce dainuie de mii de ani, dar care, din pacate, astazi se afla pe cale de disparitie. Cea mai grea, dar si cea mai rara meserie din Muntii Mehedintiului este cea de varnicer sau de varar. Cea mai recunoscuta localitate mehedinteana unde se produce varul este Siroca. Satul se afla la rascrucea unde se intalnesc drumurile de la Balvanesti, Godeanu si Balta, iar imprejurimile lui sunt pline de cuptoare de var, majoritatea dintre ele parasite. CUPTOARE. Dealurile din jurul localitatii Siroca au constituit pentru majoritatea locuitorilor, timp de mii de ani, cel mai sigur venit, chiar daca munca la un cuptor de var este destul de grea. Cuptorul este sapat in pamant si are un diametru de circa patru metri. Vatra este de pamant, iar marginile sunt zidite cu piatra de munte. Piatra de var sau, mai bine zis, calcarul provine tot din munte, din zona Prosepu, carata numai cu carul cu boi. Pentru un cuptor sunt necesare in jur de sapte-opt tone de piatra de calcar si trei metri cubi de lemne de esenta tare, in special stejar si fag. Piatra se arde timp de opt zile si opt nopti, dupa care se scoate jarul si se lasa varul sa se raceasca timp de o zi. Din cele sapte sau opt tone de piatra, dupa ardere mai raman in jur de cinci sau sase tone de var. TROC. Dupa munca titanica depusa la caratul pietrei de var si a lemnelor de foc urmeaza o alta munca tot atat de istovitoare. Valorificarea varului se face prin satele judetului de catre capul familiei. Acesta cutreiera satele cu o caruta cu coviltir in care isi duce marfa. Varul nu are un pret bine stabilit. De cele mai multe ori se da la schimb cu produse cum ar fi grau, faina de grau, porumb sau chiar pasari si purcei. In timp ce barbatul sta plecat cu saptamanile, restul familiei munceste din greu pentru eliberarea cuptorului si pregatirea lui pentru o noua ardere. Cu timpul, meseria de varar a fost aproape stearsa din indeletnicirile muntenilor. Oamenii sunt din ce in ce mai saraci, iar trocul var - produse nu mai atrage si nu mai multumeste pe nimeni.
Despre autor:
