A fost candva o strada animata cu ziaristi si fotografi care alergau repede spre redactii, cu businessmani nervosi sa opreasca un articol calomnios - e vorba despre Strada Sarindar.     Strada Sarindar a fost si este una dintre cele mai scurte strazi din Bucuresti. Numele de Sarindar vine de la o o manastire zidita demult in vremea lui Matei Basarab, ctitorita de Ghiculesti. Boierii Ghica aveau si necropola lor aici. La 1896, insa si biserica si chiliile manastirii erau intr-o paragina de nedescris. Au fost daramate, si-n locul lor, caci era centrul orasului, s-a facut o mare fantana, frumoasa si racoroasa. Fantana a fost ridicata in anul cand Frantz Ioseph ar fi vizitat Bucurestiul. Dupa 50 de ani pe acelasi loc s-a ridicat una dintre cele mai frumoase cladiri ale orasului nostru - Casa Centrala a Armatei. Vizavi, in coltul celalalt, a fost ridicat, se pare, cu acelasi prilej, Palatul Louvru, cu un mare magazin la parter, care prin 1920 a fost transformata-n celebra cafenea Royal. Cladirea aceasta a si ars in 1911, dar a fost refacuta. O cladire norocoasa, caci dupa 1989 a fost refacuta de cateva ori.     Cu doi pasi mari spre vale (strada e cu vale si deal) a fost redactia ziarului Adevarul care aparuse mai intai la Iasi sub Al. Beldiman. C. Mille cumpara ziarul si-l muta la Bucuresti, dubleaza, tripleaza tirajul. C. Mille a fost unul dintre primii care a-nteles puterea presei. El a fost cel care a introdus in presa reportajul, ilustratia fotografica de scandal, telegramele de ultima ora, corespondentele din strainatate. Nu degeaba straduta cu numele Sarindar a primit numele C. Mille. Redactia ziarului Adevarul a fost primul Palat-Redactie din Bucuresti, dupa modelul de la Paris a ziarului Le Figaro.     Perpendicular pe Strada Sarindar, pe Strada Brezoianu, era Universul care urmarea succesul lui Mille si cum ii fura acesta cititorii. A fost inceputul unei lupte acerbe intre cele doua grupuri de presa rivale. La Universul isi aducea in serial Nenea Iancu: Momentele si Schitele si ministrul I.G. Duca articolele politice. Universul era o publicatie orientata spre dreapta. In 1920 Camil Petrescu arbitrand cele doua publicatii da castig de cauza ziarelor lui C. Mille Adevarul si Dimineata: aceste ziare au luat partea celor napastuiti, saraci care sunt multi si astfel a castigat mai multi cititori. C. Mille se lauda ca-n ziarele lui se afla tribuna omului simplu.   C. Mille era si el un om simplu. Talentat gazetar prin justeta, adica scria ca ploua cand afara ploua si ninge cand afara ningea. In 1920 vinde ziarele lui Aristide Blank si el pleaca la Paris cu grupul care va redacta ziarul La Roumanie. Se-ntoarce in tara si infiinteaza ziarul Lupta. Cititorii nu l-au urmat. Se-ntampla in viata lucruri ca acesta. Poate ca puterea obisnuintei este uneori cheia succesului. Se pare ca C. Mille locuia pe Sarindar la nr. 12. Si se spune ca iesea trist pe balconul de fier forjat, privea la cele doua palate ziaristice si plangea. Desi falimentase ca prestanta cele doua mari ziare Dimineata si mai ales Adevarul au continuat sa fie cele mai importante. Adevarul a fost in decursul anilor o puternica intreprindere de presa si o editura de mare importanta. O mare intreprindere poligrafica - Si asa apare Adevarul literar - Cuvantul - Realitatea ilustrata. Tirajul Diminetei ajunsese la 100.000 de exemplare si Adevarul - 40.000 de exemplare. Erau foarte cautate si in strainatate. Stirile erau incendiare, in acest timp in care era condus de publicistul Constantin Graur. Un scriitor elvetian al vremii Ramuz care era foarte important in ziaristica europeana scria despre ziarele bucurestene sub raport profesional: "Presa romaneasca, a cincea din Europa in ordinea valorii. Ea are un spirit european colorat de trasaturi particulare de mare interes".   In 1927 la Bucuresti a fost si un congres a 300 de publicatii din Europa si America - desprinse din limba latina. Ionel I.C.Bratianu a spus atunci: "Sunteti presa latina. Noblesse oblige". Ziaristii erau pe atunci plini de romantism si poezie. Vanau scandalul, dar cu demnitatea meseriei.   Sa nu uitam ca in chiar fata strazii Sarindar exista Capsa, astazi parasita de interes, dar pe atunci locul de intalnire a scriitorilor, oamenilor politici. Tudor Arghezi zisese: "Capsistii sunt inteli-genti. Capsismul este tolerant. Capsistul fumeaza, soarbe din cafea si discuta si apoi fuge dupa nevoile zilei: Avocatii fug dupa procese, ziaristii dupa stiri, senatorii dupa cucoane, ardelenii dupa decoratii". Dar despre Capsa, altadata.