Cand lucram in redactia unui ziar concurent, acum cativa ani, trebuia sa fac o ancheta despre o retrocedare. Era vorba despre o vila situata pe undeva langa Gara de Nord. Chiriasii, vreo patru familii, voiau sa demonstreze ca asa-numitii fosti propri
Cand lucram in redactia unui ziar concurent, acum cativa ani, trebuia sa fac o ancheta despre o retrocedare. Era vorba despre o vila situata pe undeva langa Gara de Nord. Chiriasii, vreo patru familii, voiau sa demonstreze ca asa-numitii fosti proprietari erau de fapt niste escroci, care falsificasera oarece acte in numele unei ipotetice matusi emigrate in Brazilia pe la sfarsitul anilor a€™40 ai secolului trecut. M-am dus sa vorbesc cu revoltatii impreuna cu Sorin, un fotograf din redactie. Cel mai mare scandal il facea o femeie bruneta, de statura medie, la vreo 35 de ani, cu capot roz si papuci verde praz, care zbiera cat o tinea glanda impotriva nedreptatilor sociale. Din toata vorbaria ei se intelegea ca o sa ramana pe drumuri cu copilul, in timp ce onoratul sot se sacrifica pentru tara si bani, in calitate de jandarm, prin Kosovo. Am incercat in repetate randuri sa o calmez, ca sa aflu de la ceilalti vecini, care agitau niste hartii, povestea vilei, dar nu am putut, era ca un vulcan in eruptie. Pana la urma a tacut pe cai naturale, dupa trei sferturi de ora de scandal. Simteam ca mi-au pleznit timpanele. Scris si facut Am cercetat actele si mi-am dat seama ca oamenii au dreptate. Dupa alte cateva zile de umblat pe la primarie si arhive, am publicat materialul. Si datorita vajaielii facute de mine, in cele din urma, chiriasii au castigat procesul si nu au mai fost evacuati. La vreo patru luni dupa toata povestea asta, intr-o seara, in timp ce stateam la coada la tigari in fata unui nonstop de pe Calea Grivitei (frecventam asiduu carciuma unuia, Soni, care comercializa absint, aflata prin zona) am auzit din spate: "Va multumesc in numele tuturor locatarilor, domnua€™ Roman, ati fost ca un erou pentru noi, cum v-ati batut pentru dreptate, ati luat partea celor nedreptatiti!". Era apriga doamna nevasta de jandarm, echipata ca o sorcova, fardata si rujata strident. A inceput sa ma laude si sa ma perieze plina de patos, cu o voce care se auzea pana pe Calea Plevnei. Mi se facuse destul de rusine de restul oamenilor de la coada. Mi-am luat tigarile repede, am apucat cucoana de un cot si am plecat dintre aia care se uitau la mine ca la felul paispe, nevenindu-le sa creada ca unul cu mutra mea e un fel de reincarnare a Cidului. Mihaela, asa o chema pe energica femeie, dupa multe metafore si fraze sforaitoare, mi-a spus ca vrea sa-si exprime recunostinta daruindu-mi o canistra cu cinci litri de vin, adusa de la tara, din Oltenia, unde isi depusese copilul in urma cu cateva zile la socri. M-a invitat la ea, sa ridic obolul. Odata ajuns in vila, m-a rugat sa stau in sufragerie pana pune de o cafea. A reaparut cu capotul roz, usor desfacut, cat sa i se vada partial sanii mari si lasati. S-a asezat langa mine pe canapea si a inceput sa-mi spuna cat de tare ii lipseste barbatul Danut, care face ordine printre albanezii kosovari, dar ca datorita lui are destui bani cat sa stea acasa. Inainte vreme fusese casiera la un supermarket, lucru ce o obosea si o facea irascibila. Cat si-a povestit viata ma tot impungea cu un deget in umar, sa ma faca atent si isi muta fundul din ce in ce mai aproape de mine. Ca din intamplare i-am scapat si eu o mana pe genunchi. Atat a trebuit. M-a sarutat apasat pe gura, pe nepregatite, demonstrandu-mi cat de tare ii lipseste aparatorul international al ordinii si linistii publice. S-a suit pur si simplu peste mine si in trei secunde eram cu pantalonii in vine. Am facut amor prima oara chiar acolo, pe canapea. Cand s-a intors gratios sa practicam pozitia "pe la spate", a rasturnat cestile cu cafea, care s-au facut tandari, dar nu mai conta nimic. A doua repriza s-a desfasurat in pat, langa poza clasica de la nunta sergentului major si a alesei inimii lui. Am ramas pana de dimineata, timp in care am si usurat considerabil canistra pe care trebuia sa o car acasa. Hotarasem sa nu ne mai vedem prea des, ca sa nu dam de banuit, mai ales ca ea ma asigurase ca nu si-a mai inselat barbatul pana atunci. Nu ma simteam prea vinovat, ba chiar mi-am spus ca am facut din treaba omului care munceste din greu in fosta Iugoslavie. Dupa inca vreo doua saptamani, la redactie a venit la mine fotoreporterul Sorin, cel cu care fusesem initial la cladirea de langa gara. A inceput sa-mi spuna: "Doma€™ne, mai tii minte nebunia aia cu retrocedatii? M-am intalnit cu nebuna aia care facea scandal si a vrut sa-mi dea o damigeana cu vin pentru ce am facut atunci. M-a chemat la ea si...". L-am intrerupt si i-am raspuns sec: "Stiu!".
Despre autor:
